Primăria Sectorului 1 a bătut palma cu Romprest. Dă mai puțini bani, dar vor fi și mai puține servicii (Document)

Primăria Sectorului 1 a bătut palma cu Romprest. Dă mai puțini bani, dar vor fi și mai puține servicii (Document)

Războiul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest a ajuns miercuri la un armistițiu. Cele două părți s-au întâlnit la Prefectura Capitalei pentru a găsi o soluție pentru ridicarea gunoiului din Sectorul 1, acum că starea de alertă a luat final și prefectul a refuzat să o prelungească.

După mai multe discuții, s-a ajuns la o înțelegere, ce va fi, vineri, parafată într-un protocol, care, la rându-i, va trebui să fie votat în Consiliul Local al Sectorului 1, dar și agreat de Consiliul de Administrație al Romprest.

ADVERTISING

Potrivit minutei întâlnirii de astăzi, obținute de SpotMedia.ro, înțelegerea prevede că Romprest va presta serviciile de curățenie stradală pentru Sectorul 1 la 12,5 milioane de lei pe lună, adică aproape jumătate decât ceruse inițial.

Directorul adjunct al Romprest, Bogdan Adimi, a precizat însă pentru SpotMedia.ro, că reducerea de preț vine din reducerea de prestatii. Practic, tarifele contestate de Clotilde Armand de când a venit în funcție, ramân aceleași.

Astfel, Consiliul Local ar urma să aprobe o derogare de la regulamentul de salubrizare, care prevede frecvențele. Rămâne de văzut dacă acest protocol va obține voturile necesare.

ADVERTISING

De precizat și că, potrivit surselor SpotMedia.ro, Clotilde Armand a participat la întâlnire. Totuși, înțelegerea, consemnată în minuta ședinței, a fost semnată de viceprimarul Oliver Leon Păiuși, coleg de partid cu Clotilde Armand.

Iată ce prevede înțelegerea Primăriei Sectorului 1 cu Romprest:

  • Primăria Sectorului 1 garantează o plată lunară în valoare de 10,5 milioane de lei până la sfârșitul lunii octombrie 2021.
  • Romprest arată că frecvențele propuse asigură un program eficient pentru lunile septembrie și octombrie 2021, prin care se garantează starea de curățenie, program ce necesită o plată lunară de minim 12,5 milioane de lei.
  • Sub condiția executării obligației de plată a plăților asumate de către Primăria Sectorului 1, Romprest Service își asumă obligația respectării continuității serviciului de ridicare a gunoiului menajer și a curățeniei stradale.
  • Primăria Sectorului 1 garantează o plată uno ictu (cu executare instantanee, n.red.) de 13,5 milioane de lei, data plății urmând a fi comunicată cel mai târziu la data de 27.08.2021.
  • Compania Romprest solicită ca această plată garantată să fie suplimentată până la o valoare cuprinsă între 15 și 20 de milioane de lei, urmând a fi defalcată până la data de 25.09.2021, Primăria Sectorului 1 urmând a realiza o primă plată din suma de 13,5 milioane de lei în primele 10 zile ale lunii septembrie 2021.
  • Protocolul va specifica și că Primăria trebuie să se asigure că Poliția Locală va face controale și va amenda firmele care nu depozitează legal gunoiul.
  • Părțile s-au angajat și ca Primăria lui Clotilde Armand, împreună cu Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, să găsească urgent o soluție pentru elimiarea finală a deșeurilor de pe raza Setorului 1.
  • Protocolul va include și solicitarea Romprest de deblocare a garanției de bună execuție consemnată în anul 2020, aferentă prestațiilor realizate și confirmate în cursul anului trecut.
  • În final ”părțile își asumă obligația semnării unui Protocol până la data de 27.08.2021, în cuprinsul căruia să fie consemnate cele asumate în prezenta, conorm celor agreate în final de părțile contractante și care să fie aprobat în baza Hotărârii Consiliului Local al Sectoruli 1 București și prin Decizia Consiliului de Administrație a Companiei Romprest Service S.A.”
romprest-1
Document obținut de SpotMedia.ro

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇