FCSB s-a convins de Ronny Labonne (29 de ani), unul dintre fotbaliștii pe care i-a transferat în vară.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că Ronny Labonne nu va mai primi șanse să joace. Omul de afaceri s-a convins de fundașul dreapta și vrea să aducă un alt jucător pe post, după ce Labonne a dezamăgit.
Becali își dorește să transfere un fundaș dreapta în pauza de iarnă și și-a asumat răspunderea pentru transferul ratat al lui Labonne.
"Ne trebuie și un fundaș dreapta. Labonne nu poate, pe Labonne l-am văzut. El nu era o opțiune, dar l-am văzut și l-am ales eu.
E adevărat, eu sunt vinovat de (n.r. transferul lui) Labonne. L-am văzut doar 3 minute", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Ronny Labonne a strâns opt meciuri (496 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, fără gol sau pasă decisivă.
Roș-albaștrii au plătit 100.000 de euro pentru transferul său de la Caen, în vară.
El este cotat la 250.000 de euro de Transfermarkt.
Politic și Gnahore, trecuți la pierderi
FCSB a fost învinsă de Gloria Bistrița cu 1-0 în Cupa României, în etapa a doua din grupe, iar la finalul meciului patronul roș-albaștrilor i-a nominalizat pe Dennis Politic și Eddy Gnahore, despre care a avut un discurs extrem de dur.
Becali consideră că niciunul dintre cei doi nu are valoarea necesară pentru a juca la FCSB și este dispus să le ofere bani pentru a pleca.
"Zero valoare! Și Politic, și Gnahore, zero valoare. Nu sunt! Eu le-aș da bani să plece. Nu au pic de valoare, nu ai cum să câștigi. Nu ai fost în stare să-i dai un gol Bistriței, care e slabă de tot", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
