Adepții teoriei moldovenismului din Republica Moldova sunt mereu la treabă. Războiul din Ucraina le-a sunat o nouă mobilizare.
La fel ca pe timpul regimului sovietic, aceștia răstălmăcesc simboluri, îi denaturează pe eroii întemeietori ai românilor și pe scriitorii care au contribuit la făurirea culturii și identității naționale, atribuindu-le calități și intenții străine, absurde.
Din Ștefan cel Mare au fabricat un proto-părinte al statalității moldovenești, ostile României. Din Ion Creangă au făcut un mucalit care-și bate joc de boieri și popi. Din Eminescu – un proletar ateu, având grijă să oculteze atitudinile antirusești ale poetului, exprimate în articolele sale de ziar: îl reduceau la un poet „anticapitalist”, aproape comunist, îl acceptau doar pe latura (aseptică) a poeziei de dragoste și de inspirație folclorică.
După 1989 am avut „episoadele” Voronin și Dodon, când antiromânismul redevenise parte a discursului oficial în Republica Moldova, dar am recuperat literatura și cultura română în integralitatea ei, manualele, materia de studiu în școală sunt în mare parte similare cu cele de peste Prut (adăugându-se, firește, și scriitorii basarabeni).
S-a încetățenit conceptul despre „unitatea culturii române de o parte și alta a Prutului”. Sub actuala guvernare, relațiile dintre București și Chișinău au luat aspectul unei alianțe strategice, frățești. Pericolul dinspre Est obligă actuala putere să accelereze spre România și spre Europa.
Întorcându-ne la cultură, de vreo două decenii, de când post-modernismul a ajuns și în Basarabia, se vorbește nu doar despre unitatea, ci și despre „pluralismul culturii române”, despre multitudinea și legitimitatea formelor sale stilistice, reprezentând un pandant firesc al libertății de gândire și creație în epoca democratizării și europenizării, o achiziție așezată pe temelia unei culturi al cărei caracter indivizibil, coerent, nu-l pune nimeni la îndoială.
„Nimeni” e un fel de a spune. Există încă în Basarabia un fond (ca să nu spunem „front”) antiromânesc, întreținut de Rusia.
Pe rețelele de socializare, în apele tulburi ale Netului, vei pescui tot felul de „animale preistorice”. În această bolgie se discută intens despre „limba moldovenească” – limbă „mai veche” decât româna, cum și Moldova e „mai veche” decât România. Circulă și hărți cu „Moldova Mare” de la Carpați până la Nistru și chiar întinsă dincolo de Bug. Toate aceste materiale subversive se difuzează în rusă, apar uneori și citate în română cu alfabet chirilic.
Cei trei ciobănei...
„Pe-un picior de plai,/ Pe o gură de rai, /Iată vin în cale,/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei,/ Cu trei ciobănei./ Unu-i moldovean,/ Unu-i ungurean/ Și unu-i vrâncean...”
Știți povestea. Baciul vrâncean și cu cel ungurean i-au pus gând rău fratelui moldovean. Mobilul pornirii lor ucigașe e cât se poate de banal: „Că-i mai ortoman/ Și-are oi mai multe/ Mândre și cornute/ Și cai învățați/ Și câini mai bărbați.”
Ciobănașul moldovean e un pacifist, își acceptă soarta, nu se opune, ascultă avertismentul mioarei, dar nu întreprinde nimic pentru a se apăra, ci o roagă doar să le spună asasinilor săi să-l îngroape „Aice, pe-aproape/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi,/ În dosul stânii,/ Să-mi aud câinii”.
Își prezintă moartea ca pe o nuntă cosmică, la care „A căzut o stea”, unde „Soarele și luna/ Mi-au ținut cununa./ Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași,/ Preoți, munții mari,/ Păsări, lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii.” Și doar pe măicuță o roagă să o cruțe, să nu-i spună despre „nunta” lui din creierii munților, pentru că va înțelege crudul adevăr.
S-au țesut multe teorii pe marginea defetismului sau fatalismului românesc, cultivat, pritocit de-a lungul mileniilor de năvăliri barbare, atitudine căreia îi dă glas balada „Miorița”.
Iată însă că această frumoasă baladă, acest mit fondator, cules și acreditat de Vasile Alecsandri, cu zeci de variante în întreg spațiul românesc, și-a găsit o nouă interpretare, care nu are nimic cu metafizica, ci... cu geopolitica.
Am găsit pe o pagină de Facebook, foarte activă, numită „Țara Moldovei”, scrisă cu chirilice – https://www.facebook.com/TerraMoldaviaeM –, pagină cu un puternic damf panslavist, o viziune conform căreia ciobănașul din „Miorița” a fost victima unui complot perfid al românilor (munteni și ardeleni), care au râvnit mereu la bogăția plaiului moldovenesc. Reproduc, traducând din rusește, un comentariu:
„Sunt foarte bucuros să citesc opiniile cetățenilor rusofoni ai Moldovei, care știu și-și amintesc de această baladă națională și istorică. În ea nu e vorba atât despre istorie, cât despre relațiile a trei vecini, care aveau încă din timpuri străvechi vederi dușmănoase la adresa noastră, a moldovenilor, resentimentul lor se transmitea din generație în generație până în zilele noastre.
Acest fapt se vede mai ales în cele două războaie mondiale în care România a luptat alături și în înțelegere cu Germania, cu singurul scop să anexeze teritoriile care ne-au mai rămas din Moldova, tocmai de aceea, azi se poartă o propagandă atât de puternică pentru unirea cu România.”
„Cain și Abel”, actualizat
Vulgarizare, denaturare, sfertodoctism. Și mai ales miopie și obnubilare morală.
Comentariul pe care l-am citat e al unui moldovean din Italia, suporter al Rusiei și adept al Moldovei „neatârnate”, fan neînduplecat „al lui Ștefan cel Mare”. Este uluitor cum șederea în Occident nu le tulbură unor conaționali de-ai noștri dragostea de „ruskii mir” și ostilitatea față de România.
Există destui asemenea ostași benevoli în războiul hibrid al Moscovei împotriva românilor și a lumii libere. În Ucraina, rușii dau cu tancul și rachetele, în Moldova desfășoară o propagandă intensă pentru a submina identitatea națională a basarabenilor și opțiunea proeuropeană.
Într-un război „rece” sau „fierbinte”, orice mijloc e util pentru a-i zăpăci, pentru a-i deruta pe oameni, pentru a le planta sămânța îndoielii. Sunt antrenate toate resursele disponibile, inclusiv folclorul românesc, numai să știi să extragi motive de ură și dezbinare.
Dacă ar fi să le răspundem „tălmăcitorilor hibrizi” ai „Mioriței”, le-am reaminti o poveste și mai veche: mitul biblic al lui Cain și Abel. Se pliază perfect pe masacrul început la 24 februarie 2022, la est de noi, în stepele Ucrainei. O „actualizare” a unei crime originare cu roluri foarte precis distribuite. Nu le-ar putea confunda nici măcar manipulatorii din solda Rusiei.