Ciolacu: Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții

Ciolacu: Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu e convins că situaţia din zona frontierei cu Ucraina, în Deltă, este sub control. El a precizat că adăposturile nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Premierul a subliniat că nu ne atacă nimeni, iar populaţia trebuie liniştită.

Adăposturile din Deltă sunt necesare pentru ca lumea să fie în siguranţă.

”Nu există adăposturi în zona aceea. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am spus presei, sunt în lucru cu MApN şi cu IGSU, şi azi-noapte a funcţionat sistemul Ro-Alert în acea zonă şi nu exista până acum acoperire peste tot”, a arătat Ciolacu.

ADVERTISING

Şeful Executivului a menţionat că nu arată ”estetic” acele buncăre, dar a fost o intervenţie rapidă pentru că "oamenii s-au simţit în nesiguranţă”.

”Vor veni investiţii majore în toate zonele de frontieră, ţinând cont de ce face Federaţia Rusă”, a completat premierul, arătând că sunt detalii militare.

Întrebat dacă există vreun pericol în acest moment, Ciolacu a răspuns: ”Din câte se vede, situaţia este sub control şi, de aceea, trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol. Repet, sunt de acord că nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp”.

ADVERTISING

”Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii. Nu ne-a atacat nimeni şi nu ne atacă nimeni. Au sărit nişte rămăşiţe dintr-o dronă care a fost lovită de armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetăţenilor”, a mai declarat Ciolacu miercuri.

Declarații de presă

Declarații de presă

Publicată de Marcel Ciolacu pe Miercuri, 13 septembrie 2023

 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇