Zeci de mame sunt cercetate pentru înșelăciune cu indemnizația de creștere a copilului

Zeci de mame sunt cercetate pentru înșelăciune cu indemnizația de creștere a copilului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1 vor pune în aplicare marţi 58 de mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, pe numele unor persoane bănuite de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii.

Acestea sunt cercetate într-un dosar cu un prejudiciu estimat la aproximativ 5.500.000 de lei.

Potrivit unor surse judiciare, organele de anchetă au fost sesizate de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, deoarece, din verificări făcute la ITM sau ANAF, rezultau nereguli cu privire la cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului sau calitatea de angajat în baza căreia aceasta se acorda.

ADVERTISING

În dosar sunt cercetate îndeosebi mame care, când intrau în concediul de creştere a copilului, aduceau hârtii eliberate de anumite firme cum că ar fi avut salariul mare sau lucrează de mult timp pentru a primi indemnizaţie mai mare, au precizat sursele citate.

„În perioada 2020 - 2021, persoanele bănuite ar fi indus în eroare o instituţie publică cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului. Acestea ar fi prezentat, ca adevărate, împrejurări mincinoase legate fie de calitatea de angajat, fie de cuantumul veniturilor obţinute", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇