Vaccinarea anti-COVID poate începe pe 27 decembrie și în România. Cât va dura până vor fi imunizați destui români cât să oprească virusul

Vaccinarea anti-COVID poate începe pe 27 decembrie și în România. Cât va dura până vor fi imunizați destui români cât să oprească virusul

România este pregătită să înceapă campania de vaccinare pe data de 27 decembrie, anunță președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

„România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie”, a anunțat Valeriu Gheorghiță la o întâlnire cu jurnaliștii.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

El spune că momentul va fi „istoric” în ambele variante – dacă va avea succes sau, „puțin probabil”, dacă nu va avea succes.

„În momentul de față Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul. În momentul ăsta se pregătesc celelalte șase centre de stocare – încă de mâine (joi – n.red.) pornesc congelatoarele la minus 80 de grade pentru fiecare centru regionale de stocare.

Toate echipamentele sunt achiziționate (…) Capacitatea de stocare este de un milion și jumătate de doze la Cantacuzino și încă 200.000 de doze la centrele regionale”, precizează președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea.

El a menționat că primele persoane vaccinate vor face parte din corpul sanitar din primele zece spitale COVID-19.

Valeriu Gheorghiță spune că, pentru un grad de 60-70% din populație, campania ar trebui să dureze șase-șapte luni.

Totodată, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea precizează că gradul de acceptare a vaccinării este de 70% la medici și de circa de 50% la asistenții medicali din spitalele non-COVID pentru vaccinare, iar a medicilor din spitalele COVID de peste 95%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖