Revista Nature: Covid se transmite cel mai mult în restaurante, săli de sport și biserici

Revista Nature: Covid se transmite cel mai mult în restaurante, săli de sport și biserici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noul coronavirus se transmite cel mai mult în restaurante, săli de sport și lăcașuri de cult, arată un studiu realizat prin monitorizarea a 98 de milioane de persoane din zece orașe americane în perioada 1 martie – 1 mai 2020.

Potrivit studiului publicat în revista Nature, cercetătorii au folosit date anonimizate colectate în orașe precum Chicago (Illinois), New York și Philadelphia (Pennsylvania).

Ulterior, din oră în oră, ei au analizat mișcările a 98 de milioane de telefoane mobile între restaurante, biserici, săli de sport, hoteluri și magazine.

ADVERTISING

Datele au fost folosite pentru a dezvolta modele de răspândire a infecțiilor și s-a ajuns astfel la concluzia că în locurile aglomerate și neaerisite suficient cum ar fi restaurantele, sălile de sport și bisericile coronavirusul se transmite cel mai des.

Astfel, oamenii de știință spun că prin limitarea prezenței în restaurante la 20% din capacitatea lor maximă infecțiile ar fi reduse cu peste 80%.

ADVERTISING

Cercetătorii au explicat și de ce în cartierele sărace din SUA se înregistrează cele mai multe cazuri de infectări. Potrivit acestora, oamenii de aici nu au posibilitatea de a lucra de acasă și nici să meargă în magazine mari. Ei se duc în magazine alimentare mici și aglomerate.

Dacă studiul publicat de Nature va fi confirmat, el ar putea oferi informații despre ce activități ar trebui să rămână închise și care să fie deschise.

ADVERTISING

De exemplu, studiile care au arătat lipsa de transmitere a virusului la saloanele de coafură dacă toată lumea poartă mască au fost de ajutor pentru redeschiderea unor astfel de unități.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇