Rusia a raportat, marți, 442 de decese din cauza noului coronavirus, ceea ce reprezintă un record, iar numărul total al morţilor se ridică la 33.931 în această ţară.
De asemenea, autoritățile au anunțat că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 22.410 noi cazuri de Covid, dintre care 5.882 în capitala Moscova, bilanțul total fiind de 1.971.013 cazuri, relatează The Guardian.
În timp ce Europa a reintrodus noi restricții după izbucnirea celui de-al doilea val al pandemiei, Rusia a refuzat să impună un nou lockdown la nivel național, comentează The Moscow Times.
În mai multe regiuni, medicii se plâng că există o presiune extrem de mare asupra serviciilor de urgență, nu mai există medicamente, iar morgile nu mai fac față.
Ministrul Sănătății, Mihail Murashko, a declarat luni că 84% din paturile de spital destinate pacienților cu Covid sunt ocupate.
În regiunea Ivanovo, la nord-estul Moscovei, ministrul regional al Sănătății, Artur Fokin, a declarat că morgile sunt pline.
„Căutăm camere frigorifice suplimentare, deoarece nu mai putem face față depozitării cadavrelor„, a declarat Fokin.
În unele regiuni farmaciile au rămas fără medicamente, în timp ce serviciile de ambulanță sunt atât de suprasolicitate încât nu pot ajunge la toți pacienții.
Premierul Mihail Mishustin a criticat, luni, guvernatorii regionali pentru că nu au reintrodus restricțiile.
„În majoritatea regiunilor există o situație tensionată, iar motivul este întârzierea deciziilor de a introduce măsuri restrictive”, a spus el.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Incendiul de la Piatra Neamț putea fi prevenit. Spitalele vechi expun secțiile ATI la tragedii. Interviu video cu Radu Țincu, medic ATI, care vine cu o soluție pentru salvarea mai multor pacienți cu Covid-19
- V. Voiculescu: ”Piatra Neamț se poate întâmpla mâine în aproape orice alt spital din țară”. Cum îl împiedică guvernul Orban să fie viceprimar al Capitalei – Interviu video
- Ce învățăminte tragem din incendiul de la Piatra Neamț și ce măsuri ar trebui luate de urgență
- Guvernul Orban a eșuat: economia nu și-a revenit în „V”, ba am ajuns și codașii Europei
- La ce ne putem aștepta de la noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu
- Probabil locul în care ai vrea să fii acum tocmai urmează să se deschidă la Londra. E o premieră în lume! (Galerie foto)
- Vești bune: Încă un vaccin anti-Covid, educație online pentru climă și cele mai frumoase colinde