Prelevare de organe la Iași. Cinci vieți salvate prin transplant de organe și cornee

Prelevare de organe la Iași. Cinci vieți salvate prin transplant de organe și cornee
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția Națională de Transplant (ANT) a anunțat că o nouă prelevare de organe a avut loc la Iași, iar cinci persoane au primit o nouă șansă la viață prin transplant de organe și cornee.

Potrivit ANT, prelevarea de organe și țesuturi a fost realizată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr. N. Oblu” Iaşi de la un pacient de 55 de ani, aflat în moarte cerebrală.

Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Spitalului Sf. Spiridon pentru ficat şi cornee şi ale Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” pentru rinichi.

ADVERTISING

Pacienții cu transplant sau care așteaptă operația vor avea prioritate la vaccinare

Un pacient în stare critică a primit o nouă şansă la viaţă prin transplant hepatic, intervenţie realizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență <Sf. Spiridon> Iași de către echipa chirurgicală condusă de Prof. Dr. Cristian Lupaşcu”, a transmis ANT.

De asemenea, în acelaşi timp, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” medicii au redat speranţa pentru alţi doi pacienţi prin transplant renal.

Și corneea prelevată va fi transplantată de o echipă de medici, ajutând alţi doi oameni să-şi recapete vederea.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri