Piciorul strâmb congenital și metoda Ponseti, pas cu pas

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Piciorul strâmb congenital se corectează astăzi aproape întotdeauna fără operație mare. Cum decurge metoda Ponseti, etapă cu etapă, și ce depinde de părinți.

Un picior întors spre interior și în jos, observat la ecografia de sarcină sau în sala de nașteri, este una dintre cele mai mari spaime ale unui părinte. Astăzi, acest diagnostic are un răspuns clar: cu tratament început în primele săptămâni, aproape toți copiii ajung să meargă, să alerge și să facă sport cu un picior funcțional, fără o operație mare.

Ce este piciorul strâmb congenital

Piciorul strâmb congenital, numit și picior varus equin, este o deformare prezentă de la naștere, în care piciorul are patru componente:

equin: piciorul este orientat în jos, ca la o balerină pe vârfuri;
varus: călcâiul este întors spre interior;
adducție: partea din față a piciorului este deviată spre interior;
cavus: bolta este accentuată.

ADVERTISING

Nu este o simplă poziție greșită căpătată în uter. Oasele, articulațiile, tendoanele și ligamentele sunt toate modificate, iar mușchii gambei sunt mai puțin dezvoltați de partea afectată. De aceea gamba rămâne adesea puțin mai subțire, iar piciorul cu un număr mai mic, chiar și după o corecție reușită. Afectarea este la ambele picioare la aproximativ jumătate dintre copii.

Trebuie deosebit de piciorul poziționat, o deformare ușoară, care se corectează complet cu mâna și care are nevoie doar de câteva exerciții. Diferența o face examinarea: piciorul strâmb adevărat este rigid și nu poate fi adus în poziție normală.

De ce se începe imediat

În primele săptămâni de viață, ligamentele și tendoanele nou-născutului răspund foarte bine la întindere blândă și susținută. Tratamentul poate începe în primele zile, iar cel mai bine în primele 2–4 săptămâni. Chiar și copiii diagnosticați mai târziu pot fi tratați cu aceeași metodă, dar corecția cere mai multe gipsuri.

ADVERTISING

Etapa 1: gipsurile succesive

Medicul corectează piciorul cu mâna, blând, fiecare componentă într-o anumită ordine, apoi menține corecția obținută într-un aparat gipsat care cuprinde piciorul, gamba și coapsa, cu genunchiul îndoit. Gipsul lung este esențial: el împiedică piciorul să alunece înăuntru.

gipsul se schimbă săptămânal;
sunt necesare, de obicei, 5–7 gipsuri;
primul corectează bolta, apoi se corectează treptat adducția și varusul, prin rotirea piciorului în afară, în jurul unui punct fix;
manevrele nu sunt dureroase; bebelușul poate fi hrănit în timpul lor și adoarme adesea în brațele părintelui.

Acasă, părinții urmăresc degetele: trebuie să fie calde și roz. Un gips alunecat, ud sau care miroase neplăcut cere revenirea la medic înainte de programare.

Corecția se obține blând, prin gipsuri schimbate săptămânal.

Etapa 2: secționarea tendonului lui Ahile

La majoritatea copiilor, după ce celelalte componente s-au corectat, piciorul rămâne orientat în jos, pentru că tendonul lui Ahile este scurt și rigid. Atunci se face o tenotomie: o secțiune completă a tendonului, printr-o înțepătură de câțiva milimetri, cu anestezie locală sau sedare ușoară.

ADVERTISING

Pare o intervenție mare, dar nu este: tendonul se reface singur, mai lung, în aproximativ trei săptămâni, timp în care piciorul stă într-un ultim gips. Copilul rămâne, de obicei, doar câteva ore în spital.

Etapa 3: atela de abducție, partea care decide rezultatul

După scoaterea ultimului gips, piciorul arată corect. Aici începe însă etapa care hotărăște dacă rezultatul se menține. Fără susținere, deformarea revine, pentru că țesuturile au tendința de a se scurta la loc.

Atela de abducție este formată din doi pantofiori fixați pe o bară, care mențin picioarele rotite în afară:

primele 3 luni: se poartă 23 de ore pe zi, scoasă doar la baie;
apoi, până la vârsta de 4–5 ani: numai în timpul somnului de noapte și al somnului de zi, în total 12–14 ore;
bara se reglează pe măsură ce copilul crește, iar pantofiorii se schimbă la creșterea piciorului;
controalele continuă periodic până la sfârșitul creșterii.

Primele nopți sunt cele mai grele: bebelușul protestează pentru că nu își mai poate mișca picioarele independent. Ajută purtarea atelei la aceleași ore, șosete subțiri de bumbac sub pantofiori, verificarea pielii la călcâi și, mai ales, consecvența. Copiii se obișnuiesc, de regulă, în câteva zile.

De ce apar recidivele

Aproape toate recidivele au aceeași cauză: atela nu a fost purtată suficient. Nu joaca, nu mersul, nu sportul. Când corecția se pierde, tratamentul se reia: câteva gipsuri noi și, uneori, o mică intervenție de transfer al unui tendon pe partea exterioară a piciorului, la copiii de peste 2–3 ani, pentru a echilibra forțele care întorc piciorul spre interior.

Recidivele nu înseamnă un eșec al familiei. Ele se rezolvă, dar cu mai mult efort decât dacă atela ar fi fost purtată de la început așa cum a fost recomandată.

Ce urmează în copilărie

copilul începe să meargă la vârsta obișnuită; atela nu întârzie mersul; cei mai mulți copii fac primii pași între 10 și 18 luni, la fel ca ceilalți;
gamba de partea tratată rămâne, de obicei, puțin mai subțire, iar piciorul cu un număr mai mic; sunt diferențe estetice, nu funcționale;
copiii fac sport, inclusiv de performanță;
controalele periodice urmăresc reapariția deformării și eventualele diferențe de lungime, cu radiografii doar atunci când examinarea ridică o suspiciune.

Ce pot face părinții

începeți tratamentul cât mai devreme, într-un centru cu experiență în metoda Ponseti;
nu întrerupeți gipsurile pentru evenimente sau vacanțe: fiecare săptămână contează;
purtați atela exact atâtea ore cât a spus medicul, chiar și după ce piciorul arată perfect;
verificați zilnic pielea, mai ales la călcâi și pe marginea piciorului;
mergeți la control dacă piciorul începe să se întoarcă spre interior sau dacă copilul calcă pe marginea exterioară.

Piciorul strâmb congenital este unul dintre exemplele în care rezultatul depinde aproape în egală măsură de medic și de familie. Partea grea nu este corecția, ci răbdarea din cei câțiva ani de atelă.