O nouă variantă Covid a fost descoperită în Regatul Unit. Primele indicii sugerează că ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât alte mutații ale Omicron.
Autoritățile sanitare britanice au anunțat că studiază XE – o mutație a tulpinilor BA.1 și BA.2 Omicron.
Până pe 22 martie, în Anglia au fost detectate 637 de cazuri de XE.
Profesorul Susan Hopkins spune că astfel de variante dispar de obicei „relativ repede".
„Până în prezent nu există suficiente dovezi pentru a trage concluzii cu privire la transmisibilitate, gravitate sau eficiența vaccinului", a declarat Hopkins pentru The Sun.
Varianta a fost detectată, de asemenea, în Thailanda și Noua Zeelandă.
Un raport al OMS arată, conform Sky News, că estimările din primele zile indică faptul că noua variantă ar putea fi cu 10% mai contagioasă decât BA.2.
„Cu toate acestea, concluzia necesită o confirmare suplimentară. XE aparține variantei Omicron până când pot fi raportate diferențe semnificative în ceea ce privește transmiterea și caracteristicile bolii, inclusiv gravitatea", au spus autoritățile sanitare britanice.