Marea Britanie va testa vaccinurile antiCOVID pe voluntari infectaţi deliberat

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea Britanie va desfăşura teste asupra unor voluntari sănătoşi, infectaţi în mod deliberat cu virusul care transmite boala COVID-19, pentru a verifica eficacitatea unor vaccinuri aflate în faza de testare.

Aceste studii, finanţate de guvernul britanic, vor începe în ianuarie anul viitor într-o locaţie sigură din estul Londrei.

Aici, voluntarii vor rămâne în carantină, potrivit ziarului Financial Times, care citează surse apropiate proiectului.

Cercetătorii care vor realiza testele au declarat că proiectul este vital pentru a afla care sunt cele mai bune vaccinuri în dezvoltare împotriva COVID-19.

ADVERTISING

În cadrul studiului, un voluntar va primi o doză de vaccin, iar o lună mai târziu va fi infectat, sub strictă supraveghere medicală, cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.

Se estimează că aproximativ 2.000 de persoane s-au înscris deja să participe la aceste teste în Marea Britanie.

Johnson & Johnson a lansat studiul clinic final al unui vaccin într-o singură doză pentru Covid-19

S-au mai făcut astfel de teste

Publicaţia financiară aminteşte că astfel de teste nu sunt o noutate. În 1796, medicul Edward Jenner, supranumit "părintele imunologiei", a inoculat unui băiat de 8 ani un vaccin împotriva variolei pe care el însuşi îl dezvoltase. În ultimii ani s-a mai recurs la astfel de teste pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva holerei sau malariei.

ADVERTISING

Dominic Wilkinson, profesor de etică medicală la Universitatea Oxford, a subliniat că în actuala situaţie, când omenirea se confruntă cu "o ameninţare globală fără precedent precum boala COVID-19, este imperativ din punct de vedere etic să fie desfăşurate studii controlate pentru a ajuta la dezvoltarea unor vaccinuri şi pentru a identifica apoi care este cel mai bun vaccin".

Testele vor trebui, totuşi, să primească avizul Agenţiei de Reglementare pentru Medicamente şi Produse de Îngrijire a Sănătăţii din Marea Britanie (Medicines & Healthcare Products - MHRA).

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇