Cum funcționează vaccinul Pfizer și cum a fost testat. E mult mai bun decât cel antigripal

Cum funcționează vaccinul   Pfizer și cum a fost testat. E mult mai bun decât cel antigripal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinul anticoronavirus de la Pfizer-BioNTech, care are o eficiență de 90%, este mult mai bun decât vaccinul antigripal sezonier.

„Atunci când compania producătoare a anunțat că este eficace în 90% din cazuri înseamnă că, dacă vaccinăm populația și o expunem la virus, 90% din populația vaccinată nu va face boala, ceea ce este mai mult chiar decât vaccinul gripal.

Vaccinul gripal ne ajută în proporție de 45-50%, în cazul copiilor mici, și undeva în jur de 60-70%, în cazul adulților și a vârstnicilor. De-asta a și fost un entuziasm deosebit când s-a anunțat acest lucru”, a explicat medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, la Digi24.

ADVERTISING

Cum a fost testat

Specialistul a vorbit despre modul în care a fost testat acest vaccin.

„Noi discutăm de un studiu care a ajuns la un nivel de 40 și ceva de mii de subiecți, în jur de 45.000, în două loturi: un lot care a primit vaccin și un lot care a primit ser simplu, inert, ser fiziologic sau apă distilată, fără să știe nici doctorii care îi îngrijesc și nici pacienții cine ce a primit.

Acest lucru se știe doar de către o comisie independentă care supraveghează să nu existe erori, pentru că orice eroare și orice lucru care se află poate să influențeze studiul”, a explicat ea.

ADVERTISING

Alexiu a menționat că, după vaccinare, oamenii au fost expuși la boală și, în momentul în care s-a studiat nivelul de anticorpi și felul în au reacționat, s-a constatat că 90 și ceva dintre acești oameni au făcut boala.

„Se mai studiază acum, mai urmează să fie niște răspunsuri până la 164, s-a și anunțat în comunicat, dar și așa, 164 de oameni care au făcut boala din 45.000 este un lucru foarte bun. Ba mai mult, se pare că acești oameni care au făcut boala sunt din lotul care a primit ser simplu, și nu vaccinul cel nou, ceea ce înseamnă și ne dă motive de optimism că acest vaccin va avea eficiență foarte bună”, a explicat Sandra Alexiu.

ADVERTISING

Medicul a atras atenția că nu se știe cât este activ acest vaccin, pentru ca unele țin o viață întreagă și e nevoie de o singură doză, „altele, cum este vaccinul gripal, trebuie să le facem în fiecare an, pentru că eficiența lui este bună, dar durata anticorpilor este doar de un sezon”.

Când ar putea să fie distribuit

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate publică, crede că în cel mai bun caz vaccinul ar putea fi distribuit, inclusiv în România, în martie 2021.

“O dată pesimistă pentru primul val de distribuție ar fi sfârșitul anului viitor, în cazul în care studiile de fază 3, în prezent în derulare, vor da peste niște obstacole în special legate de siguranță”, a spus Vlad Mixich.

El a precizat că vestea bună este că această tehnologie folosită funcționează. „În plus, există și alți trei candidați care sunt într-o fază avansată a studiilor clinice care folosesc o tehnologie asemănătoare, ceea ce înseamnă că avem speranțe: dacă vaccinul acesta nu va fi așa de rapid, atunci mai există în block-starturi alți trei cai pe care putem paria cu șanse destul de bune în acest moment”, a adăugat el.

Cum funcționează această tehnologie

Despre această tehnologie a vorbit și Octavian Voiculescu, cercetător în genetică la Cambridge.

„Ne închipuim că virusul este un fel de intrus, un impostor. Treaba unui vaccin este să-mi dea un portret-robot al virusului. Un vaccin clasic mă desenează așa cum sunt, cu cap și corp, dar vaccinurile noi sunt mai bune pentru că desenează foarte precis doar capul, fiindcă numai de chip mă folosesc, până la urmă, ca să mă dau drept impostor.

Deci informația pe care o conțin vaccinurile noi - și cele de la Moderna și BioNTech, și cele cu adenovirus, precum cel de la Oxford - este o descriere foarte precisă a chipului, ceea ce este foarte avantajos în cazul coronavirusului, care vine cu unele probleme precum furtunile de citokine, deci e foarte avantajos să producem anticorpi pentru proteina spike, de pildă, anticorpi locali, care împiedică virusul să se lege de receptori, și nu anticorpi pentru restul corpului virusului sau intrusului, care poate să favorizeze apariția furtunii de citokine”, a explicat cercetătorul.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇