Colegiul Medicilor din Sibiu susține că procedurile despre care s-a spus că sunt abuzive și că omoară pacienți sunt de fapt chestiuni obișnuite la ATI

Colegiul Medicilor din Sibiu susține că procedurile despre care s-a spus că sunt abuzive și că omoară pacienți sunt de fapt chestiuni obișnuite la ATI
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reprezentanții Colegiului Medicilor din Sibiu au reacționat, marți, după dezvăluirile fostului angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, care a spus că pacienții din ATI nu doar că erau neglijați, ci chiar mureau cu zile.

CMR Sibiu arată că practici medicale obișnuite sunt prezentate ca proceduri abuzive.

Cei de la Colegiul Medicilor Sibiu spun că nu vor putea avea un punct de vedere final, cât timp sunt în desfășurare mai multe anchete, cea internă, administrativă a spitalului, o anchetă penală ca urmare a autosesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu si una a Corpului de Control al Ministrului Sănătății și a Inspecției de Stat.

ADVERTISING

„Au fost prezentate ca și practici abuzive niște proceduri medicale obișnuite într-un serviciu ATI, cum sunt sedarea, contenția mecanică a bolnavilor intubați cu mijloace destinate în acest scop deoarece un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice.

Pentru această practică există protocoale medicale naționale și internaționale, inclusiv ala Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Prezentarea acestora ca fiind practici abuzive denotă absența unor cunoștințe medicale minime în domeniu”, spun reprezentanții Colegiului Medicilor din Sibiu.

ADVERTISING

Colegiul Medicilor ia apărarea corpului medical

Aceștia precizează că aprecieri asupra medicației administrate in serviciile de terapie intensivă pot face doar cei cu calificare corespunzătoare, respectiv medici specialiști ATI.

În plus, Colegiul Medicilor ia apărarea corpului medical, care, în toată perioada pandemiei, a depus un efort considerabil, și consideră că aruncarea în derizoriu a efortului din ultimul an, prin acuzații „nefondate” pot aduce deservicii majore actului medical în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și, nu în ultimul rând, pacienților.

ADVERTISING

Citește și?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇