Aproape 4.000 de oameni s-au prezentat, până duminică dimineaţă, la Maratonul Vaccinării care se desfăşoară în aceste zile, la Timişoara, pentru a se imuniza împotriva COVID-19.
Evenimentul continuă la Centrul Regional de Afaceri, până luni dimineaţa la ora 8.00.
Potrivit organizatorilor, numărul exact al persoanelor imunizate până duminică dimineaţă, la Maratonul Vaccinării de la Timişoara, e de 3.865 de oameni.
În timpul nopţii de sâmbătă spre duminică s-au vaccinat 313 oameni.
Maratonul Vaccinării de la Timişoara a început vineri, 23 aprilie, la ora 16.00.
Proiectul iniţiat de Asociaţia pentru ATI Aurel Mogoșanu a adunat laolaltă peste 400 de medici, asistente medicale de la toate spitalele din Timişoara, dar şi studenţi la Medicină.
Aceştia s-au organizat în grupe de câteva zeci, care se schimbă la câteva ore pentru a face faţă numărului de pacienţi la care se aşteaptă organizatorii.
Cei care se vor imuniza la acest centru vor primi doze de vaccin de la Pfizer, iar rapelul va avea loc printr-un maraton identic la 21 de zile de la prima doză, la Sala Olimpia.
Citește și: