Roxana Mînzatu, despre Marcel Ciolacu: un produs extraordinar de potrivit nevoilor României

Roxana Mînzatu, despre Marcel Ciolacu: un produs extraordinar de potrivit nevoilor României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Roxana Mînzatu, propusă de premierul Marcel Ciolacu pentru funcţia de comisar european din partea României, și-a elogiat şeful de partid, spunând că „Marcel Ciolacu este un produs extraordinar de potrivit nevoilor României în momentul de faţă”. Ea a povestit că în 2009, a făcut campanie „până la ultima picătură de energie” pentru liderul de atunci al partidului, Mircea Geoană, dar și că provine dintr-o familie social-democrată „până la sânge”. Mai exact, mama sa a fost muncitor necalificat, iar tatăl său şofer.

„Cred în Marcel Ciolacu”

Roxana Mînzatu, eurodeputat PSD, a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce şanse are Marcel Ciolacu să câştige alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care ultima victorie a social democraților pentru această funcție a fost în anul 2000. 

„Marcel Ciolacu este un produs extraordinar de potrivit nevoilor României în momentul de faţă. Este un om extraordinar de echilibrat, bun negociator pentru România şi pro-european în acelaşi timp. Apropiat de omul de rând, dar şi capabil să dialogheze cu tot ceea ce înseamnă economie, mari stakeholderi (corporaţii - n.r.).

ADVERTISING

Cred în Marcel Ciolacu. Cu toţii vorbim de turul doi. Vin din Ardeal, sunt braşoveancă, ştiu ce înseamnă turul doi în Ardeal. Dar ceea ce a construit Marcel Ciolacu, inclusiv prin prima coaliţie cu rotativă guvernamentală, cu un partid adversar tradiţional, şi a reuşit această coaliţie să scoată România din criza post-pandemică, să o treacă prin criza inflaţiei şi să o ţină pe o linie de plutire în condiţiile conflictului de la graniţă, deci i se datorează premierului Marcel Ciolacu în uriaşă măsură.

Cred în el şi cred în adecvarea sa la nevoile României în prezent. Are o şansă foarte bună”, l-a caracterizat Roxana Mînzatu pe şeful său de partid. 

Roxana Mînzatu a mai fost întrebată dacă, pe lângă Marcel Cioalcu, crede şi în candidatura lui Mircea Geoană, fost candidat al PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 şi contracandidat al lui Ciolacu la alegerile din acest an.

ADVERTISING

„Am făcut campanie pentru el în 2009, cum au făcut toţi PSD-iştii, până la ultima picătură de energie. Nu o să comentez candidatura domniei sale, dar în prezent cred că adecvarea cea mai bună o are premierul Marcel Ciolacu”, a conchis Roxana Mînzatu. 

Intrarea în PSD, în 2000 și „originile” social-democrate

Roxana Mînzatu a povestit și despre cum a intrat în PSD, în anul 2000, când avea doar 20 de ani, dar și despre familia sa, pe care o consideră social-democrată „până la sânge”.

„Sunt membră PSD din 2000, deci am 24 de ani de vechime. Aveam 20 de ani, eram studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi trebuia să fac practică. Din generaţia mea, toţi ne doream să ajungem ambasadori.

A trebuit să facem această parte de practică şi să ne uităm către diverse partide politice, iar eu mi-am dorit să fac practica la Braşov, să fiu aproape de casă. O prietenă mi-a spus: ”Uite, organizaţia de tineret PSD scoate o revistă! Scrie un articol şi te publică!”.

ADVERTISING

Am scris pe un caiet studenţesc, pe o foaie dictando, un articol despre nici nu mai ştiu ce, m-am dus frumos cu el scris de mână. L-am cunoscut pe preşedintele organizaţiei de tineret, niciodată n-a mai ieşit acea revistă, dar eu m-am conectat cu oamenii de la organizaţia de tineret. Cred că a fost şi un element de socializare.

Da, eu vin dintr-o familie foarte amărâtă, foarte modestă. Ai mei sunt social-democraţi până la sânge. Mama a fost muncitor necalificat, a lucrat munca cea mai de jos posibilă. Tata a fost şofer.

În acelaşi timp, am un frate în SUA care este decanul unui Colegiu de Arte Liberale la Universitatea Purdue. Şi părinţii mei au fost muncitori necalificaţi. Cred că sunt un model social-democrat şi doctrinar”, a explicat Roxana Mînzatu. 

În anul 2000, PSD era condus de Ion Iliescu, care a câştigat încă un mandat de preşedinte al României după o finală cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Roxana Mînzatu susţine că la acea vreme era interesată doar de stagiul de practică, fără a face şi o evaluare politică. 

„Da, în 2000, atunci când am intrat eu (în PSD - n.r.), era campanie electorală pentru prezidenţiale. Eu trebuia să fac practică, nu cred că am avut la vremea aceea un alt tip de evaluare. M-am regăsit însă într-un PSD, la vremea aceea al multor profesionişti, nu tineri profesionişti, e drept, dar erau oameni care în zona economică, cel puţin, excelau.

Eu, în 2004, am devenit consilier judeţean, fiind şi absolventă de ştiinţe politice, începusem să lucrez şi în domeniul fondurilor de preaderare: SAPARD, PHARE. A existat şi un sistem de cote în 2004, în care tinerii şi femeile erau promovaţi pe primele trei locuri.

Devenind consilier judeţean atât de devreme, istoria mea s-a legat de PSD în mod iremediabil.

Dar eu am continuat să-mi fac separat cariera în domeniul fondurilor europene, am lucrat în consultanţă, şi în Bucureşti, şi în Bruxelles, şi în Braşov. Am lucrat şi pentru administraţii locale, şi pentru companii private, şi pentru zona de societate civilă, dar mi-am păstrat şi implicarea politică.

Însă a fost una foarte graduală. Pas cu pas! Nu am fost o cometă. Consilier judeţean între 2004-2008. În 2009, am fost subprefect pentru 7 luni în guvernarea de atunci. M-am întors în privat. În 2015, am fost propusă secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, poziţie pe care mi-am dorit-o foarte mult. Am lucrat cu nişte miniştri extraordinari.

În 2016, decembrie, am devenit deputat PSD Braşov pentru patru ani şi în interiorul acelui mandat, pe final de mandat Viorica Dăncilă, am devenit şi ministru al fondurilor europene. A fost un mandat scurt, dar în care am încercat să livrez cât de mult am putut”, a explicat Roxana Mînzatu.

Propusă comisar și vicepreședinte al Comisiei Europene

România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a anunțat marți preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen.

Este pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană când România a obținut această poziție.

Totodată, România a primit portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că acesta este unul dintre cele mai importante portofolii.

Ciolacu susține că este vorba de un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇