Biroul Permanent Național al PSD se va reuni luni pentru a stabili calendarul unei consultări interne în partid, care ar putea decide inclusiv ieșirea social-democraților de la guvernare. Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Sorin Grindeanu, după adoptarea bugetului de stat pe 2026.
„Luni vom avea un Birou Permanent Național și vom hotărî calendarul”, a declarat Grindeanu, vineri, la Palatul Parlamentului.
Decizia vine pe fondul discuțiilor tot mai intense din interiorul coaliției privind viitorul guvernării, după adoptarea bugetului pe 2026, moment considerat de PSD unul de etapă în actualul parteneriat politic.
Întrebat despre o eventuală schimbare a premierului, liderul PSD a evitat un răspuns direct, subliniind că decizia va aparține membrilor partidului. „O să facem acea consultare internă și nu eu, toți membrii PSD care vor vota, adică aproape 5.000 de oameni, vor hotărî”, a spus acesta.
În același context, PSD transmite că nu ia în calcul susținerea unui guvern minoritar în eventualitatea ieșirii de la guvernare, semnalând că o astfel de formulă nu ar avea stabilitatea necesară.
De asemenea, liderii social-democrați au exclus varianta unei alianțe cu AUR, delimitându-se clar de acest scenariu în cazul unei reconfigurări politice.
Grindeanu a subliniat că adoptarea bugetului reprezintă un pas important pentru stabilitatea țării, chiar dacă documentul are și imperfecțiuni. „Astăzi avem un buget votat, cu bune și cu rele, dar România are un buget, ăsta este un lucru bun”, a afirmat liderul PSD, mulțumind parlamentarilor de la putere și din opoziție pentru efortul depus în timpul dezbaterilor, care s-au prelungit până târziu în noapte.
Grindeanu somează Guvernul
În același timp, acesta a transmis un mesaj ferm Guvernului, cerând ca prioritatea imediată să fie gestionarea creșterii prețurilor la carburanți. „Eu încurajez Guvernul, ba chiar îl somez (…) să se ocupe și să fie prioritate pentru Guvern”, a spus Grindeanu, precizând că nu dorește să vină personal cu soluții, dar că se așteaptă ca acestea să fie prezentate rapid de Executiv.
Mesajul vine în contextul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți, care a devenit una dintre principalele teme de presiune publică asupra Executivului în ultimele zile.
Bugetul de stat pentru 2026 a fost adoptat vineri de plenul reunit al Parlamentului, cu 319 voturi pentru, 104 împotrivă și o abținere. Totodată, a fost adoptat și bugetul asigurărilor sociale de stat, cu 314 voturi „pentru”, 105 „contra” și 12 abțineri.
Bugetul a fost adoptat după dezbateri maraton în Parlament, care s-au prelungit până în cursul nopții, într-un climat politic tensionat între coaliție și opoziție.
