Vicepremierul Dan Barna a criticat noile manifestații care au avut loc în țară împotriva restricțiilor antiCovid.
El a spus că Guvernul nu acceptă manifestațiile fasciste și, în continuare, va arăta ”toleranță zero” față de astfel de evenimente.
Acele persoane sunt persoane din zona extremismului, din zona fascismului. Faptul că am putea să avem orice toleranță față de ei este exclus!
Mesajul este unul foarte clar: dreptul la protest pentru niște măsuri cu care parte din cetățeni nu sunt de acord este un drept firesc, dar manifestările huliganice, din registrul fascist, sunt de neacceptat. Mă aștept în continuare la toleranță zero față de aceste manifestări care ne aruncă ani mulți înapoi în ceea ce înseamnă drepturile și respectul celuilalt. Asta este poziția mea și a Guvernului.
Dan Barna, într-o intervenție la Digi24
Apoi, vicepremierul a spus că restul cetățenilor nu ar trebui să rămână indiferenți la aceste proteste din ultimele două zile, ci să reacționeze cu... ”poze cu măști”.
Este o societate în care o mână de huligani și derbedei încearcă să confiște agenda publică. Și mesajul pe care noi îl transmitem, și eu, și premierul, și Guvernul cetățenilor este: să nu ignorăm aceste manifestări! Să arătăm, să facem poze purtând mască, să arătăm că aceste măsuri sunt necesare. România are printre cele mai relaxate măsuri față de Europa.
Dan Barna
Întrebat dacă nu cumva chiar atitudinea autorităților față de pandemie nu i-a încurajat pe oameni să iasă în stradă, în condițiile în care Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a fost surprins în Parlament fără mască, iată ce a replicat Barna:
Colegul meu a explicat eroarea. Nu a apucat să-și pună masca, era spațiu foarte mare. Cred că a explicat și a clarificat. Nu cred că se îndoiește nimeni că Vlad Voiculescu susține cu toată energia purtarea măștii.
Dan Barna
Protestele
Amintim că un protest față de măsurile restrictive din țară a degenerat, luni spre marți noapte, în Capitală.
După ce majoritatea manifestanților a plecat acasă, în centrul Capitalei au mai rămas câțiva protestatari, care au aruncat cu pietre și cu sticle în jandarmi, în Piața Unirii din București.
Mai mulți jandarmi au fost răniți. În plus, manifestanții au vandalizat automate stradale, au spart vitrine de magazine şi florării, dar au distrus și o stație STB din zonă. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.
Această manifestare a avut loc concomitent cu altele în diverse județe din țară.
De asemenea, porteste au avut loc și duminică spre luni noapte.