Alba: Protestul nocturn faţă de restricţiile antipandemie a fost iniţiat de un condamnat pentru proxenetism şi trafic de persoane

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Protestul faţă de purtarea măştii şi restricţiile care vizează combaterea răspândirii COVID-19, care avut loc în noaptea de luni spre marţi în Alba Iulia, a fost iniţiat de Raul Rus, zis Pricu, un cunoscut interlop din judeţul Alba, condamnat pentru proxenetism şi trafic de persoane.

„La protest, băieţii. Haideţi la protest. (…). Vă aştept la protest” – a fost îndemnul transmis pe Facebook, într-o transmisie live, de Raul Rus, eliberat condiţionat din închisoare în urmă cu un an.

Acesta le solicita să iasă în stradă celor care nu mai vor să stea "ca ghioceii".

ADVERTISING

Ulterior mesajului acestuia, s-au adunat pentru a protesta, în apropierea pasajului Cetate, în jur de 15-20 de persoane. Un echipaj de Poliţie a sosit în zonă, însă fără a interveni.

Până la finalul protestului, care s-a desfăşurat, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei până la ora 2:00, numărul acestora a crescut până la aproximativ 70. Ei au plecat într-un marş prin oraş, unii pe jos, iar alţii cu maşinile, claxonând.

Potrivit comentariilor făcute pe reţelele de socializare, au fost atât persoane care s-au arătat de acord cu demersul lor, dar şi mulţi care au fost nemulţumiţi de zgomotul făcut de claxoane.

ADVERTISING

În clipurile video postate pe reţelele de socializare, protestatarii au afirmat că vor ieşi în stradă şi marţi seara.

Raul Rus a fost implicat în aşa-numitul "sex gate", un scandal izbucnit la Alba Iulia în 2003, când o minoră a susţinut că ar fi fost obligată de acesta să întreţină raporturi intime cu politicieni, oameni de afaceri, magistraţi şi poliţişti din localitate.

După câţiva ani, bărbatul a plecat din ţară cu puţin timp înainte de destructurarea unui grup infracţional. După 7 ani în care nu a fost prins, el s-a întors singur în ţară după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 6 luni închisoare. El a postat pe o reţea de socializare că este "sătul" să tot fugă şi să nu fie prins şi, în consecinţă, a anunţat că se întoarce în ţară.

ADVERTISING

"Sunt sătul să tot fug şi voi să nu mă găsiţi... Aşa că m-am hotărât să vin acasă (...). Să ştie lumea că vin acasă, nu să văd la ştiri că am fost prins (...). Dreptatea nu mi-o dă nimeni, mi-o fac eu!", a scris Raul Rus pe pagina sa de Facebook, unde, de-a lungul timpului, a postat fotografii cu el prin diverse ţări.

În primăvara anului trecut, Pricu a fost eliberat condiţionat din închisoare. 

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇