Nelu Tătaru se duce azi în Parlament să rezolve problemele la Legea carantinării. Cătălin Predoiu a fost ieri, când Ciolacu îl certa la Tv că se ascunde

Nelu Tătaru se duce azi în Parlament să rezolve problemele la Legea carantinării. Cătălin Predoiu a fost ieri, când Ciolacu îl certa la Tv că se ascunde

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru spune că se va duce astăzi în Comisia juridică din Senat pentru a lămuri tot ce e nevoie, astfel încât legea ce va permite carantinarea și izolarea pacienților cu COVID-19 să fie votată și să intre cât mai repede în vigoare.

Reacția ministrului a venit după ce Marcel Ciolacu a anunțat luni, după ședința CEx al PSD, că social-democrații nu vor vota în forma actuală proiectul de lege, chiar dacă tot ei l-au trecut prin Camera Deputaților, unde i-au adus zeci de modificări dorite.

ADVERTISING

Ciolacu a spus că vor continua dezbaterile in comisiile din Senat și că votul va avea loc doar dacă premierul Ludovic Orban și miniștrii Sănătății și Justiției, Nelu Tătaru și Cătălin Predoiu vin să dea socoteală.

PSD blochează legea privind carantinarea și izolarea: Ciolacu, după ce a votat-o ca deputat: Nu putem accepta și nu putem vota această lege

"Am spus că voi veni oricând în Parlament, mâine (marți, n.red.) mă voi duce la Comisia juridică. Am avut discuţii în această seară (luni seară, n.red.) şi mâine voi merge acolo. Voi avea discuţii şi mâine dimineaţă.

ADVERTISING

A fost toate aceste zile secretarul de stat domnul doctor Raed Arafat, care a discutat efectiv fiecare termen, fiecare problemă. (...) Vom merge şi noi în măsura în care mâine vom fi solicitaţi, deci, nu se pune problema. Eu sunt medic, poate reuşim şi juridic să o ducem la bun sfârşit, fiindcă este mare nevoie de această lege.

Disponibilitatea mea este maximă pentru fiecare moment sau element care este în litigiu. Numai să avem această lege, să putem continua tratamentul în siguranţă atât pentru pacient, cât şi pentru cadrul medical. (...)

ADVERTISING

Medical ne trebuie aceste pârghii. Suntem singura ţară din Europa care nu are în acest moment o lege în care să putem controla internarea, izolarea, detaşarea personalului medical.", a spus luni seara, la B1 TV, Nelu Tătaru.

Tătaru îi răspunde lui Ciolacu: Anunţul privind votul pe legea carantinării e un fals motiv. Noi am dat explicaţii

Cătălin Predoiu arată că Marcel Ciolacu a mințit

Și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a implicat activ în dezbaterea din Parlament a proiectului.

Punctul de vedere al Ministerului Justiției trimis la solicitarea Senatului pe Legea carantinării și izolării

Practic, într-o declarație pentru SpotMedia.ro, ministrul spune că ieri își anunțate participarea în Comisia Juridică înainte ca Marcel Ciolacu să iasă în conferință.

”Am stat azi patru ore în ședința Comisiei Juridice din Senat. Vineri, am avut o echipă întreagă condusă de un secretar de stat. Invitația expresă pentru prezența ministerului la nivel de ministru a sosit astăzi (luni – n.red.) la ora 13:00, după ce, neoficial, confirmasem prezența la ora 12:00, cu două ore înainte de declarațiile lui Marcel Ciolacu…”, a lămurit Predoiu, pentru SpotMedia.ro.

Trei scenarii de ieșire din blocaj. PSD vrea să prindă Guvernul la înghesuială, ce va face Ludovic Orban?

Potrivit unor surse SpotMedia.ro, și premierul Ludovic Orban ar urma să se ducă în Parlament.

Citește și:

Bolnavii de COVID care au cerut să fie externați își îmbolnăvesc familiile. 6 focare descoperite într-un singur județ

Arafat atrage atenția că mulți pacienți externați la cerere cu simptome ușoare ajung la Terapie Intensivă: Echipele se expun resuscitând acești pacienți


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇