Ministrul Justiției susține că nu a știut că Guvernul vrea să-și asume răspunderea pe măsurile fiscale

Ministrul Justiției susține că nu a știut că Guvernul vrea să-și asume răspunderea pe măsurile fiscale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, susţine că nu a ştiut despre intenţia de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii.

„Pot să vă răspund în nume personal, că noi nu am avut şedinţa de Birou Politic Naţional: eu nu am ştiut de ideea de angajare a răspunderii. Dar cred că e mai puţin important că am ştiut sau nu”, a declarat Alina Gorghiu, joi seară, la TVR Info.

Ea a spus că există trei modalităţi prin care aceste reforme, ca orice alt normativ, pot fi adoptate. Prima este cea a legiferării prin Ordonanţă de Urgenţă, iar Ministerul Justiţiei a avut „obiecţiuni multiple” privind emiterea de Ordonanţe de Urgenţă pe cele două aspecte legislative, pentru că „erau riscuri de neconstituţionalitate vădite”. A doua variantă ar fi proiect de lege dezbătut în Parlament, care durează, fie că e propus de Guvern sau de Parlament. A treia variantă este cea a răspunderii.

ADVERTISING

„Este justificată urgenţa, asta dacă chiar ţinem să facem o reformă a administraţiei în România, însă pentru mine, ca om politic, vă spun că e mai importantă maniera în care se va reglementa: că e angajare de răspundere, că este proiect de lege, că dacă vrei şi prin proiect de lege trece la fel de repede, important va fi pachetul de măsuri pe care le iei prin aceste iniţiative”, a adăugat Gorghiu. 

Ea a susţinut că, în opinia liberalilor, „a fost o greşeală” ceea ce a numit „scurgerea în spaţiul public” a unui draft de act normativ privind măsuri administrative şi fiscale.

„Eu nu am văzut nicio variantă. Va trebui, în cazul angajării răspunderii, ca acest proiect să fie elaborat de Ministerul Finanţelor şi va trece oricum pe la Ministerul Justiţiei la avizare. În momentul în care voi avea o formă, care sigur că va trebui să aibă acceptul acestei coaliţii pentru că altfel nu ai cum să ai susţinere, la nivel de Parlament, cu siguranţă voi comunica public opinia pe care o am”, a explicat Gorghiu.

ADVERTISING

Partidul ei știa

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii.

„Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a spus premierul.

La scurt timp după anunțul lui Ciolacu, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declaratpentru News.ro, că decizia angajării răspunderii de către guvern a fost discutată, agreată şi stabilită în coaliţie. El a precizat că motivul asumării răspunderii este unul cât de poate de pragmatic, pentru că „suntem într-o situaţie de reală urgenţă pentru aplicarea măsurilor, ca să aibă efectul dorit în aceste ultime patru luni ale anului”.

ADVERTISING

Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că „este vorba despre o asumare explicită a acestui pachet de reforme din partea guvernului şi a premierului Marcel Ciolacu”.

„Decizia angajării răspunderii de către guvern a fost discutată, agreată şi stabilită în coaliţie. Singura posibilitate la îndemâna guvernului pentru a modifica legi organice este prin angajarea răspunderii. Nu poţi modifica astfel de acte normative prin Ordonanţă de Urgenţă, ci doar prin dezbatere parlamentară sau angajarea răspunderii. Or, în această situaţie de reală urgenţă în care ne aflăm, dezbaterea parlamentară a atâtor acte normative ar fi durat mult prea mult”, a explicat reprezentantul PNL decizia asumării răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇