Kelemen Hunor: Alegerile prezidențiale ar trebui să aibă loc pe 30 noiembrie

Kelemen Hunor: Alegerile prezidențiale ar trebui să aibă loc pe 30 noiembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că varianta corectă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale este 30 noiembrie pentru primul tur de scrutin şi 8 decembrie pentru turul al doilea.

„Eu cred că cealaltă variantă ar fi primul tur undeva la sfârşitul lunii noiembrie, 30 noiembrie, şi pe 8 decembrie turul doi. Deci este o variantă corectă, din punctul meu de vedere, şi dacă va fi o întâlnire, eu voi susţine acest calendar, această variantă”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o emisiune la RFI, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni va începe consultări cu liderii partidelor pe marginea calendarului alegerilor prezidenţiale.

Potrivit lui Kelemen Hunor, ar fi trebuit să se meargă pe decizia luată deja.

„Pentru mine rămâne această întrebare – cum poţi să ai încredere în cei care au anunţat un calendar şi îşi schimbă cuvântul, nu îşi respectă cuvântul dat? Nu este prima dată. (…)

ADVERTISING

Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să meargă pe decizia luată. Am în faţa mea decizia Biroului Politic Naţional al PNL, în care ei au anunţat 15 septembrie şi 29 septembrie. (...). Până la urmă, eu cred că undeva în noiembrie vom avea alegeri, pentru septembrie deja am pierdut posibilitatea de a organiza alegeri", a precizat liderul UDMR.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇