Florin Călinescu vrea să candideze la prezidențiale: Nu mă văd inferior nici unuia dintre contracandidați

Florin Călinescu vrea să candideze la prezidențiale: Nu mă văd inferior nici unuia dintre contracandidați

Florin Călinescu vrea să candideze la alegerile prezidenţiale.

Actorul de 67 de ani va reprezenta un partid nou, dar numele acestei formaţiuni o vom afla abia peste două săptămâni.

Dacă va candida sau nu, Călinescu ne anunţă sigur după alegerile europarlamentare din iunie şi după ce vede câte voturi va obţine noul său partid.

Iată câteva dintre declaraţiile lui Florin Călinescu, de la Antena3:

  • Președintele României trebuie să fie suveranist, dacă ăsta e termenul pentru patriotism.
  • M-am hotărât să intru ca la orice competiție serioasă la încălzire. Am încercat să explic în propria mea ogradă, pe Internet, pe social media, foarte clar.
  • Întâi accesăm europarlamentarele ca să vedem ce spune populația. Dacă populația emite un semnal puternic și partidul pe care îl voi accesa. În 8-9 martie fac anunțul, după Mărțișor și după prăjiturele, intrăm la europarlamentare.
  • Dacă accesul la parlamentare este dorit de către votanți într-o cantitate consistentă, atunci mergem mai departe. Nu avem forță pentru locale, mii de localități nu avem încă formate organizații în zona asta, dar la  europarlamentare eu cred că putem să vorbim de două sau trei poziții, ceea ce înseamnă peste sau în jur de 500.000.
  • Dacă sunt 500.000 de voturi, atunci parlamentarele sunt asigurate cu 500.000 de voturi.
  • Dar cred că dacă la europarlamentare punctăm în felul acesta, populația are suficient timp până la parlamentare să zică hai să mai punem și aici
  • Depinde de populație și numai de populație, pentru că avem exemplul Iohannis, care ne arată foarte clar că Partidul Național Liberal nu poate să producă mai mult de 1.000.000 jumătate de voturi ca funcție de partid 6,5 milioane, de patru ori, de cinci ori mai mult.
  • Deci e clar, energia populară a izbucnit și la al doilea mandat cam aceeași cantitate de voturi. Deci este limpede că pot să iau și eu la socoteală aceeași conduită. Dar îmi trebuie totuși acest turnesol de la europarlamentare. 
  • De asta spun că europarlamentarele sunt foarte importante. Și atunci sigur că pot să mă ocup 3-4-5 luni, chiar dacă ei aduc mai aproape, în septembrie, primul tur, cred că pot să mă gândesc serios, având în vedere restul echipei.
  • Nu mă văd inferior nici unuia dintre contracandidați. 
  • Adică am înțeles, uitându-mă la Constituție, că nu scrie ce meserie trebuie să ai. Practic poți să fii fără servicii în momentul ăla. Deci condițiile pentru candidatură sunt foarte clare.
ADVERTISING

Amintim că Florin Călinescu nu e străin de politică.

A candidat în 2020 la Primăria Capitalei din partea Partidului Verde.

Aceasta nu a fost însă prima sa aventură politică. La alegerile parlamentare din 2008 el a candidat pentru un post de senator în Argeş din partea PNL. A pierdut lupta. Un an mai târziu, a fost exclus din PNL Pitești, pe motiv că nu a respectat statutul partidului, nu a plătit cotizația, a absentat de la ședințe și și-ar fi jignit colegii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇