Desființarea Secției Speciale: Barna vrea ca în iulie să se termine povestea

Desființarea Secției Speciale: Barna vrea ca în iulie să se termine povestea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliția de guvernare va discuta, în ședința de luni seara, despre desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ sau Secția Specială/ SS).

Coaliția trebuie să stabilească un calendar pentru desființarea acestei secții.

Dan Barna, co-președinte al USR PLUS, a spus că în luna iulie se așteaptă ”să se încheie această poveste”.

”Un alt subiect asupra căruia s-a dezbătut mai mult a fost cel privind desființarea SIIJ. Avem în momentul de față și raportul MCV, am văzut că e un raport care arată bine cât timp reușim să îndeplinim aceste cerințe, printre care și desfiinţarea SIIJ.

ADVERTISING

Avem și decizia din 18 mai a CJUE. Așteptăm la începutul lunii iulie și decizia Comisiei de la Veneția pe acest subiect. Este foarte clar, ne dorim ca: fie în această sesiune până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară în luna iulie să se termine povestea SIIJ.

Este un subiect pe care-l voi discuta și în această seară la coaliție, cel legat de calendarul asumat pentru a avea și în Senat votul privind desființarea SIIJ”, a declarat Dan Barna, luni, după ședința Biroului Național USR PLUS.

Conferință de presă după ședința Biroului Național USR PLUS.

Conferință de presă după ședința Biroului Național USR PLUS.

Publicată de Uniunea Salvați România - USR pe Luni, 14 iunie 2021

Ce spun liberalii

La rândul său, Ludovic Orban, șeful PNL, a dat asigurări, tot astăzi, că liberalii susțin desființarea SS. De altfel, ei îşi doresc găsirea unui consens în coaliţie.

ADVERTISING

”PNL este consecvent în susţinerea desfiinţării Secţiei speciale. În ce formă se va face? În forma care se va stabili în coaliţie.

Obiectivul nostru fundamental este desfiinţarea SIIJ. Avem aceeaşi flexibilitate în a găsi cea mai bună soluţie care să fie găsită în coaliţie şi care să fie susţinătă de către toţi partenerii”, a afirmat, luni, Ludovic Orban.

Context

CCR a transmis, în 8 iunie, că Secția specială pentru anchetarea magistraților este constituțională și că o eventuală desființare a ei poate fi decisă doar în Parlament.

ADVERTISING

În aceeași zi,  a fost publicat raportul MCV, unde se cere desființarea SIIJ.

Ulterior, ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat într-o conferință de presă că are încredere că Secția va fi desființată în Parlament la începutul sesiunii viitoare, dacă nu chiar în cea curentă.

Aceasta se încheie însă până la sfârșitul lunii iunie.

Citește mai multe despre desființarea SS:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇