Stelian Ion, despre noul raport pe Justiție: Secția Specială va fi desființată, nu am nicio îndoială. Depinde doar de noi dacă și când e ridicat MCV

Stelian Ion, despre noul raport pe Justiție: Secția Specială va fi desființată, nu am nicio îndoială. Depinde doar de noi dacă și când e ridicat MCV
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a susținut marți o conferință de presă, după ce Comisia Europeană a anunțat concluziile noului raport pe justiție în ce privește România.

Raportul este unul blând, în care CE laudă România și salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019 (în guvernările PSD).

Cu toate acestea, însă, România nu scapă de MCV anul acesta. Premierul Florin Cîțu anunța în martie, când a făcut o vizită la Bruxelles, că Comisia Europeană susține eliminarea MCV anul acesta. Inițial fusese anunțat că la conferința de astăzi va participa și Cîțu, însă în final în fața jurnaliștilor a venit doar ministrul Justiției.

Stelian Ion a spus că ridicarea MCV depinde doar de viteza și soluțiile cu care vor veni parlamentarii pentru desființarea Secției Speciale, dar și pentru modificarea Legilor Justiției. El a spus că este optimist și a subliniat că trebuie să se ajungă la compromisuri pe aceste subiecte în cadrul coaliției de guvernare.

ADVERTISING

Despre desființarea SIIJ, ministrul a spus că speră că se va întâmpla în sesiunea parlamentară actuală, însă mai sunt doar două săptămâni din aceasta, așa că rămâne de văzut dacă se va întâmpla.

Despre un alt subiect fierbinte, numirea procurorilor de rang înalt, Stelian Ion a precizat că, deși din raport reiese că Bruxelles-ul este de acord cu propunerile sale, va încerca să găsească o soluție ”chiar și mai bună”.

Ministrul a spus că urmează să fie făcută o analiză ”paragraf cu paragraf” a raportului pe Justiție și că rezultatul va fi postat zilele următoare pe site-ul ministerului.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, declarațiile ministrului Justiției Stelian Ion:

  • Avem ca obiectiv noi, România, de a ridica cât mai repede acest MCV.
  • Referitor la desființarea SIIJ, CE apreciază proiectul propus de Guvern și trimis în Parlament.
  • Membrii CE nu se referă la garanții suplimentare.
  • Referitor la Legile Justiției, care au fost atent monitorizate și analizate de CE, CE consideră că modificările făcute în 2018 au reprezentat un regres și cele puse în septembrie 2020 au fost apreciate de CE.
  • Există așteptarea din partea CE ca această procedură să fie finalizată, nu există un termen impus în vreun fel.
  • Aceste proiecte de lege care sunt spre finalizare sunt în discuție și până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare vor fi adoptate.
  • CE face referire la cauza Kovesi vs. România, de care a fost ținut cont.
  • Pentru procedura de numire a procurorilor de rang înalt avem o soluție care pare a fi în acord cu criteriile stabilite de CE, în același timp sunt convins că putem găsi o soluție chiar și mai bună.
  • Este foarte important să vorbim și despre modificările CP și CPP și punerea în acord a acestor coduri cu deciziile din justiție ș până la finalul lui iulie să finalizăm și discuțiile pe Codul de Procedură Penală.
  • Faptul că am făcut curățenie în Parlament față de propunerile din anii trecuți pare să fi fost apreciat de CE.
  • Codul de Procedură Civilă e apreciat și e considerat un subiect închis pentru CE, la fel activitatea ANI și ANABI.
  • În final vreau să vă spun că zilele următoare vom analiza atent fiecare paragraf din acest raport, analiza o vom publica pe site-ul Ministerului Justiției.
  • Depinde doar de noi dacă și când vom reuși să convingem partenerii europeni să ridicăm acest mecanism. Suntem pe drumul cel bun.
ADVERTISING

ÎNTREBĂRI:

Ați vorbit despre desființarea SIIJ, proiectul de lege e la Senat. De ce s-au blocat dezbaterile?

  • Pentru că, într-o opinie, a fost promovată ideea că ar trebui însoțită desființarea SIIJ de garanții suplimentare că nu vor fi abuzuri împotriva magistraților. În MCV nu se vorbește de o astfel de necesitate, chiar rezultă cu destulă claritate că existența SIIJ reprezintă o problemă. În perioada următoare e absolut necesar să găsim această soluție. Altfel hotărârile judecătorești vor consfinți acest lucru și hotărârile SIIJ vor fi atacate cu succes în instanță.
  • Dincolo de interpretări juridice veți găsi aceeași problemă cu mai multe soluții din partea justiției. Instanțele au început să considere și anticipez mai multe decizii de acest fel, că existența SIIJ se situează în afara reglementărilor europene.

Constituția e superioară dreptului UE. Cum veți desființa SIIJ având în vedere decizia CCR?

ADVERTISING
  • Vă rog să citiți și aliniatul 3. Noi acum avem de descâlcit altă problemă, dacă desființarea SIIJ, nu înființarea, este neconstituțională. Ar fi o decizie greșită, și din punctul de vedere al separării puterilor în stat. E la latitudinea exclusivă a legiuitorului. Vom vedea în perioada următoare, dar cred că este de evitat acest lucru. Nu trebuie să așteptăm de la justiție rezolvarea, încurcăturile le-au făcut politicienii.
  • SIIJ va fi desființată, nu am nicio îndoială.

Va fi desființată SIIJ până la finalul sesiunii, mai sunt 2 săptămâni?

  • Eu anticipam la începutul mandatului că desființăm într-o lună SIIJ. Vom discuta în cadrul colaiției unde suntem, prin raportare la MCV, la Comisia de la Veneția. Nu am absolut nicio reținere, nicio îndoială că Secția va fi desființată. Problema e când va fi desființată, ca pe măsură ce trece timpul vom avea tot mai multe situații nedorite.

În contextul raportului, ce șanse are România să fie ridicat MCV în următorul an?

  • Eu sunt foarte optimist. Avem de îndeplinit câteva chestiuni. Dacă respectăm ce ne-am asumat este destul de ușor de ajuns acolo. Nu-mi doresc o grăbire forțată a discuțiilor din Parlament pe finalizarea Legilor Justiției. Dar mă aștept ca procedura să fie destul de lină. Trebuie găsit acel compromis în cadrul coaliției. Aștept și de la membrii celorlalte partide să le sprijine.

În coaliție cine s-a opus la desființarea SIIJ?

  • Nu o să abordez așa lucrurile, ca nu ajută niciodată. Cât suntem o echipă, să arătăm cu degetul unii spre alții nu ajută. De-a lungul timpului s-a văzut fiecare membru al coaliției ce viziune a avut.

La începutul viitoarei sesiuni va fi desființată SIIJ?

  • Cred cu tărie că există o șansă, altfel nu mă mai aflam în fața dvs.

E vreo șansă să fie ridicat MCV până la finalul anului, cum anunțase în martie Cîțu?

  • Se discuta atunci, nu s-a stabilit un termen precis. Cu toții ne doream să se ridice anul acesta. Până la următorul raport este clar că nu se poate ridica MCV-ul și raportul de azi spune că trebuie să îndeplinim niște obiective.

La Arad avem indicii despre cine sunt autorii?

  • Este un caz delicat, complex, urmărirea penală trebuie realizată cu discreție, să nu fie afectate pistele pe care lucrează anchetatorii.
  • Ieri a fost prin telefon amenințare cu bombă la CAB, cred că trebuie să luăm în serios reanalizarea referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor fără buletin. O să propun asta. Sunt multe situații în care oameni certați cu legea recurg la aceste practici. Să vedem care e soluția constituțională, legală, să se poată întâmpla asta.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇