Forma în care este acum proiectul de desființare a SIIJ nu este cea mai rea posibilă, dar nici bună nu e.
Cea mai rea ar fi fost crearea unui fel de SIIJ 2.0 numai pentru infracțiuni de corupție în PICCJ, după cum dorea UDMR. Ar fi fost la fel de ineficientă ca orice structură centrală pusă să ancheteze fapte de pe întreg teritoriul, dar ar fi reprezentat și cel mai mare semnal de neîncredere în DNA.
Dar cum soluția la care s-a ajuns ar putea fi declarată neconstituțională din cel puțin două motive, pericolul acestui SIIJ 2.0 e încă prezent.
Care este soluția?
Se va modifica Legea 317/2004 articolul 42 astfel încât:
„Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează trimiterea în judecată a judecătorilor pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează trimiterea în judecată a procurorilor pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.(…)
Analizând cererea de încuviințare a trimiterii în judecată, secția nu se poate pronunța cu privire la temeinicia acuzației și nici cu privire la oportunitatea trimiterii în judecată, la legalitatea administrării probelor și a efectuării celorlalte acte de urmărire penală. Secția corespunzătoare se pronunță prin hotărâre, în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Secția poate respinge cererea, prin hotărâre motivată.”
Care ar fi neconstituționalitățile?
1.Norma este imprecisă și impredictibilă. Care este totuși natura avizului? Am înțeles grija de a nu se suprapune camerei preliminare, ceea ce ar fi fost altă neconstituționalitate. Dar dacă nici legalitate, nici temeinicie, nici oportunitate, atunci ce verifică secția CSM?
Aici poate interveni extrem de mult arbitrariul. E absolut aberant ca nici cel care cere încuviințarea, nici cel pentru care se cere încuviințarea să nu știe în ce constă ea.
2.Această încuviințare a secției corespunzătoare din CSM nu este impusă pentru toate infracțiunile, ci doar pentru câteva categorii: infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
Această diferențiere nu prea are cum să fie constituțională. De ce pentru omor sau ucidere din culpă nu e nevoie de încuviințare, iar pentru corupție este nevoie?
Acest regim diferit pentru infracțiunile care pot fi reținute unui magistrat nu se justifică în niciun fel din punct de vedere legal și constituțional.
Pe de-o parte, este un atac la DNA, singurul parchet care nu poate trimite în judecată niciun magistrat fără această încuviințare.
Pe de altă parte, eu nu plec de la premisa că avizele vor fi negative. La reținere, arestare preventivă și percheziție nu au fost probleme. Dar selectarea acestor infracțiuni pare un semn că se intenționează o protecție și probabil că ea va fi o temă, informală desigur, de campanie pentru alegerea viitorului CSM.
Am ajuns așadar la o cârpeală cu șanse mici de a trece de CCR. Poate în ideea asta și fost concepută. N-ar fi o premieră.
Ministrul Justiției a fost nevoit să accepte de bună ceea ce numea o inacceptabilă superimunitate, iar USR-PLUS a încercat să prezinte forma la care s-a ajuns ca pe o victorie pentru că prevede desființarea SIIJ.
Aceasta nu mai era demult o miză, pentru că presiunea externă nu mai permitea menținerea SIIJ în forma actuală. Miza devenise ce va veni după SIIJ.
Soluția ar fi fost o foarte bună pregătire a acestui moment în mod pragmatic și inteligent.
Era clar că în actuala structură a majorității nu există nicio șansă să treacă o desființare a SIIJ cu revenire la competența anterioară. Pentru că nu accepta nici UDMR, nici o parte din PNL, iar fără acestea nu exista majoritate.
Totodată, trebuiau evitate soluțiile cele mai rele, adică cele neconstituționale care ar duce la tărăgănare, crearea SIIJ 2.0 și decredibilizarea DNA.
Dacă dl ministru înțelegea din start aceste lucruri, putea să încerce să negocieze cu CSM o soluție acceptabilă de garanții care să închidă gura tuturor.
De exemplu, un aviz pentru începerea urmăririi penale al procurorului general sau al procurorilor generali ai Parchetelor Curților de Apel, după caz, care ar fi putut să devină procurori ierarhici superiori pentru aceste cazuri.
Sau se putea încerca un regim de incompatibilități în care un judecător care are pe rol cauze ale unei anumite unități de parchet să nu poată fi anchetat de respectiva unitate de parchet, oricare ar fi ea.
Poate nu ar fi reușit, dar prima condiție ar fi fost să încerce, ceea ce în mod real nu a făcut nicio clipă.
Dacă ar fi vrut să o scoată la capăt în mod inteligent, dl ministru putea purta discuții om cu om cu membrii CSM, nu l-ar fi oprit nimeni, putea încerca întâlniri informale cu plenul, putea propune soluții. Da, ar fi fost o munca imensă, dar cu miză.
Un aviz pozitiv i-ar fi putut sigila o variantă de compromis acceptabil de care să se agățe apoi în comisie ca fiind punctul de vedere al reprezentantului constituțional al breslei.
Dl ministru s-a dus cocoșește cu un proiect care în mod evident nu avea nicio șansă, a obținut un absolut previzibil aviz negativ care a lăsat tot terenul liber pentru parlamentari.
Repet, putea ieși chiar mai rău, ceea ce nu înseamnă că e bine. Dar dacă această formulă se va dovedi neconstituțională, riscul va reapărea. Și, în orice caz, mă tem că lucrurile vor mai fi tărăgănate destul timp.
