Alegeri prezidențiale în Republica Moldova: Număr record al celor care au votat în străinătate

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova: Număr record al celor care au votat în străinătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul de alegători care au votat în străinătate în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova este un record, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban.

Potrivit sursei citate, în cele 139 de secţii de votare deschise în străinătate şi-au exprimat dreptul de vot 262.739 cetăţeni din Republica Moldova.

"Pentru prima dată în Republica Moldova, un număr atât de impunător a votat peste hotarele ţării, alegătorii care fie s-au stabilit cu traiul, fie îşi asigură bucata de pâine peste hotarele ţării.

ADVERTISING

Astfel, în 139 secţii deschise peste hotare şi-au realizat dreptul de vot 262.739 alegători, ceea ce reprezintă, cum am zis, cel mai mare număr de la organizarea secţiilor de votare peste hotare", a precizat Şarban.

Acesta şi-a manifestat regretul faţă de situaţiile apărute în mai multe oraşe din Europa, în contextul în care mai mulţi cetăţeni moldoveni nu au mai putut votat din cauza epuizării numărului de buletine de vot.

ADVERTISING

"Această situaţie, această problemă ar trebui şi trebuie să ne determine să întreprindem măsurile necesare ca pentru viitor să nu se mai repete asemenea situaţii", a adăugat vicepreşedintele CEC.

Şarban a precizat că în şapte secţii de votare din străinătate s-au terminat buletinele de vot cu mult timp înainte de închiderea oficială a programului de vot.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇