După luni în care a încercat să evite escaladarea și să păstreze deschisă relația privilegiată cu Statele Unite, premierul canadian Mark Carney a ajuns la concluzia că negocierile nu mai generează un acord acceptabil. Așa că a suspendat discuțiile comerciale, și-a chemat negociatorii acasă și a anunțat că Ottawa va răspunde „dolar pentru dolar” noilor taxe vamale americane.
Canada nu are puterea economică necesară pentru a câștiga un război comercial clasic cu Statele Unite. Poate însă să facă politica lui Donald Trump suficient de costisitoare economic și politic, mai ales înaintea alegerilor americane pentru Congres.
Aceasta este concluzia trasă de Eric Van Rythoven, profesor de științe politice la Universitatea Carleton, într-o analiză publicată de The Conversation. Cazul Canadei ar putea deveni astfel un model pentru statele care nu pot egala puterea Washingtonului, dar vor să demonstreze că presiunile și schimbarea regulilor în ultimul moment nu rămân fără consecințe.
„Au cerut prea mult și au oferit prea puțin”
Carney a anunțat pe 21 august suspendarea negocierilor comerciale cu Statele Unite, după ce echipa americană a introdus noi condiții în etapa finală a discuțiilor.
„Schimbările de ultim moment propuse de Statele Unite au fost incorecte, neviabile economic și au pus sub semnul întrebării credibilitatea oricărui acord”, a explicat premierul în declarația oficială.
La miezul nopții au intrat în vigoare taxe vamale de 50% asupra unor mărfuri canadiene în valoare de aproximativ 28 de miliarde de dolari canadieni – circa 20 de miliarde de dolari americani. Estimările citate în presa canadiană indică riscul pierderii a până la 90.000 de locuri de muncă.
Carney a rezumat ulterior motivul rupturii: „Nu putem accepta ceea ce ne-au oferit și nu vom oferi ceea ce ne-au cerut. Au cerut prea mult și au oferit prea puțin”.
Afirmația surprinde natura dezechilibrată a negocierilor. Canada nu se aștepta la un acord perfect egal cu o economie de aproape zece ori mai mare. Dar oferta Washingtonului ar fi menținut taxe ridicate asupra automobilelor, oțelului, aluminiului și lemnului canadian, în schimbul accesului la o piață de care companiile canadiene beneficiaseră timp de decenii.
Potrivit informațiilor apărute despre negocieri, americanii au adăugat și condiții fără legătură directă cu reducerea tarifelor. Printre acestea s-ar fi numărat limitarea unor măsuri canadiene de protejare a limbii franceze și acordarea unui cuvânt greu de spus Washingtonului asupra partenerilor comerciali pe care îi poate alege Canada.
Pentru Ottawa, disputa nu mai privea numai nivelul taxelor vamale. A devenit o problemă de suveranitate și de credibilitate: chiar dacă guvernul ar fi acceptat concesiile, nu avea garanția că administrația Trump nu va introduce alte cerințe înainte sau după semnarea acordului.
De la conciliere la confruntare
Schimbarea de ton este cu atât mai semnificativă cu cât Mark Carney încercase până atunci o abordare conciliantă.
În luna mai, premierul pleda pentru o integrare economică mai strânsă și spunea că o „Canada puternică” poate contribui la succesul Americii. Guvernul său a eliminat anterior o parte dintre taxele de retorsiune, încercând să creeze condițiile pentru negociere.
Strategia pornea de la realitatea dependenței canadiene de piața americană. Aproximativ 70% din exporturile Canadei merg către Statele Unite. Lanțurile de producție sunt atât de integrate, mai ales în industria auto, încât componentele traversează granița de mai multe ori înainte ca produsul final să ajungă la client.
Din acest motiv, amenințarea unei confruntări comerciale cu Washingtonul a determinat în mod tradițional guvernele canadiene să fie prudente. Chiar și atunci când discutau despre represalii, exista teama că Statele Unite ar putea răspunde cu măsuri mult mai puternice.
Calculele lui Carney par să se fi schimbat după ce concesiile nu au produs un acord stabil, iar condițiile americane au continuat să se extindă.
În loc să accepte o înțelegere pe care o considera nesigură și umilitoare, premierul a decis că refuzul și costurile unei confruntări sunt preferabile. Această schimbare indică și faptul că Ottawa nu mai tratează politica lui Trump ca pe o abatere temporară de la relația obișnuită, ci ca pe un risc pentru care Canada trebuie să se pregătească pe termen lung.
De ce noua taxă de 50% este diferită
Statele Unite au justificat noile taxe prin Secțiunea 338 a Legii tarifare din 1930, o prevedere veche și niciodată folosită până acum în această manieră.
Secțiunea îi permite președintelui să aplice taxe suplimentare statelor despre care consideră că discriminează comerțul american. Utilizarea ei de către Trump ridică probleme juridice, deoarece legislația comercială adoptată ulterior a introdus proceduri, investigații și justificări mai clare pentru impunerea tarifelor.
Până acum, multe dintre măsurile americane împotriva Canadei urmaseră un anumit tipar. Ottawa era fie inclusă într-un grup mai larg de state afectate de taxele globale asupra oțelului și aluminiului, fie vizată într-o dispută veche, cum este cea privind cheresteaua de esență moale.
Noile taxe au altă logică. Reprezentantul comercial american Jamieson Greer a indicat că scopul este să oblige Canada să renunțe la restricțiile provinciale asupra alcoolului american și să reducă protecția acordată sectorului auto.
În interpretarea lui Van Rythoven, Ottawa este sancționată tocmai pentru măsurile prin care a răspuns presiunilor anterioare ale Washingtonului. Astfel se creează o regulă periculoasă: Statele Unite își rezervă dreptul de a impune tarife, dar consideră ilegitim răspunsul celeilalte părți.
Canada a trecut la represalii „dolar pentru dolar”
Guvernul canadian a anunțat taxe asupra unor importuri americane cu o valoare anuală de aproximativ 20 de miliarde de dolari SUA, echivalentă cu valoarea mărfurilor canadiene vizate de Washington.
Măsurile vor intra în vigoare pe 8 septembrie și vor acoperi aproximativ 700 de categorii de produse. Nivelul taxelor va varia între 15% și 50%, iar lista include oțel, aluminiu, brânzeturi, pește, produse alimentare, mobilier, electronice și aparate de uz casnic.
Ottawa a pregătit și un pachet de sprijin de 7,5 miliarde de dolari canadieni pentru companiile și angajații afectați, inclusiv împrumuturi fără dobândă.
Represaliile au un cost și pentru Canada. Importurile devin mai scumpe, companiile plătesc mai mult pentru componente și materii prime, iar consumatorii pot suporta o parte a facturii. Banca centrală se confruntă cu o combinație dificilă: tarifele pot încetini economia, dar pot alimenta în același timp inflația.
Carney pare să creadă însă că societatea este pregătită să accepte o parte dintre aceste costuri. Un sondaj Angus Reid, citat de Reuters, arată că 76% dintre canadieni aprobă decizia de suspendare a negocierilor. Chiar înaintea ultimei escaladări, 62% susțineau măsuri de retorsiune împotriva amenințărilor tarifare americane.
Confruntarea a depășit deja comerțul
Răspunsul canadian nu se limitează la taxe vamale. Relația bilaterală este marcată de boicotarea produselor americane, reducerea călătoriilor în SUA și o retorică politică fără precedent în istoria recentă a celor două țări.
Premierul provinciei Ontario, Doug Ford, i-a transmis direct lui Trump că „poate să mă pupe în fund”, după ce președintele american a atacat conducerea canadiană. Ulterior, Ford a ridicat pe malul lacului un panou uriaș cu mesajul „Lacul Ontario. Acum și întotdeauna”, ca răspuns la ordinul lui Trump de a folosi în Statele Unite denumirea „Lacul America”.
Liderul Blocului Québécois, Yves-François Blanchet, a cerut suspendarea contractelor de apărare cu SUA, inclusiv reevaluarea achiziției avioanelor F-35.
Fostul premier Jean Chrétien se numără printre cei care cer guvernului să „lovească acolo unde doare”.
Canada mai poate utiliza accesul companiilor americane la contractele publice, livrările de energie, mineralele critice și achizițiile militare. Unele dintre aceste opțiuni ar produce însă pierderi și economiei canadiene, motiv pentru care folosirea lor presupune un calcul atent.
Poate Canada să producă pagube reale Statelor Unite?
Diferența de putere este evidentă. Economia americană este mult mai mare, iar exporturile către Canada au o pondere mai mică în economia SUA decât au vânzările către Statele Unite pentru Canada.
De aici vine comparația potrivit căreia taxele canadiene ar avea efectul „unui pistol cu bile într-o confruntare armată”.
Dar acest calcul agregat poate ascunde vulnerabilitățile locale. Statele Unite importă din Canada petrol, electricitate, aluminiu, lemn și alte produse esențiale pentru care înlocuitorii interni nu sunt întotdeauna disponibili rapid sau la același preț.
Taxele și restricțiile aplicate acestor produse se pot transforma în costuri mai mari pentru fabricile, constructorii și consumatorii americani. Efectele nu ar fi distribuite uniform. Regiunile de frontieră și industriile puternic integrate cu economia canadiană ar suporta o parte disproporționată.
Canada poate selecta și produse provenite din state în care republicanii au mandate vulnerabile în alegerile pentru Congres – de exemplu Ohio, Michigan sau Maine. Scopul nu ar fi paralizarea economiei americane, lucru imposibil, ci transformarea războiului comercial într-o problemă electorală pentru politicienii care îl susțin.
Candidații democrați au început deja să-i atace pe republicanii din statele afectate, acuzându-i că sprijină o politică ce scumpește bunurile și pune în pericol locurile de muncă locale.
Timpul poate deveni o armă politică
Administrația Trump are avantajul unei economii mult mai mari. Canada are însă avantajul calendarului.
Alegerile americane de la jumătatea mandatului se apropie, iar tarifele au nevoie de timp pentru a se vedea în prețuri, costurile de producție și deciziile companiilor. Cu cât disputa continuă, cu atât cresc șansele ca efectele ei să fie resimțite de alegători înainte de scrutin.
Strategia descrisă de profesorul american Paul Musgrave constă în „folosirea timpului ca armă”. Statele mai slabe nu trebuie neapărat să obțină o victorie economică totală. Pot refuza să cedeze, lăsând costurile deciziilor Washingtonului să se acumuleze până când devin politic incomode.
În cazul Canadei, aceasta înseamnă menținerea presiunii până când republicanii vor trebui să explice alegătorilor de ce susțin taxe care afectează fabricile, fermierii și consumatorii americani.
Este o strategie riscantă. Canada ar putea suporta pierderi mai mari și mai repede decât Statele Unite. Sprijinul public pentru fermitate poate scădea dacă dispar locuri de muncă, cresc prețurile și pachetul de ajutor nu ajunge la timp la firmele afectate.
De aceea, întrebarea nu este numai câtă presiune poate produce Ottawa asupra Washingtonului, ci și cât timp sunt dispuși canadienii să suporte costurile.
Dacă strategia va funcționa depinde de trei lucruri: capacitatea guvernului de a proteja economia canadiană, precizia cu care represaliile vor atinge punctele vulnerabile ale SUA și răbdarea societății.
Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” și promite benzină mai ieftină: SUA preiau controlul asupra unor rezerve uriașe din Venezuela
O singură intervenție asupra unei gene a redus colesterolul „rău” cu peste 50% timp de un an
Islanda în UE? Vot strâns, pe fondul temerilor privind economia, pescuitul și securitatea în Arctica
Putin, Xi, liderii Iranului și Indiei se întâlnesc în Kârgâzstan. Summit al unui bloc care caută să contracareze influența Occidentului
