Planurile privind viitorul Strâmtorii Ormuz – și șansele lor de reușită – se modifică aproape de la o zi la alta.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că un acord ar putea fi încheiat chiar în această săptămână.
„S-ar putea întâmpla. Mâine sau poimâine. S-au făcut multe progrese. M-au sunat și mi-au spus: «Vă rugăm, haideți să discutăm»”, a spus Trump marți.
Totuși, el a amenințat din nou că va ataca Iranul dacă nu se va ajunge la un acord.
Chiar și așa, nu există un consens nici măcar asupra părților implicate în negocieri. Iranul a susținut constant că discută exclusiv cu Omanul despre un aranjament temporar privind această cale navigabilă vitală, scrie CNN.
Alți observatori sunt mai puțin convinși că un acord este iminent și se arată sceptici în privința durabilității sale.
Iranul și Omanul au convenit asupra coordonatelor geografice ale unui coridor de navigație sigură propus în strâmtoare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei. El a temperat însă așteptările, adăugând că acest lucru este posibil „cu condiția ca anumite părți terțe să nu obstrucționeze procesul”.
Un înalt oficial din Golf, familiarizat cu negocierile, a sugerat că există aproximativ 50% șanse ca un acord să fie încheiat până vineri. Una dintre probleme este că delegația iraniană nu include reprezentanți ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), aripa dură a regimului, care ar trebui să își dea acordul asupra detaliilor, a precizat sursa.
Iranul acuză Washingtonul pentru întârzieri
Optimismul lui Trump pare să fi surprins Teheranul. „Principalul motiv al întârzierii în ajungerea la un acord cu Omanul privind Strâmtoarea Ormuz este interferența Statelor Unite și amenințările lui Trump”, a citat miercuri agenția semioficială iraniană Tasnim o „sursă informată”.
O altă publicație semioficială, Fars, a adoptat un ton similar. Potrivit acesteia, unii oficiali americani „au transmis semnale contradictorii și, fie direct, fie prin intermediul partenerilor regionali, au perturbat cursul negocierilor. Există în continuare temeri că obstrucționarea de către Statele Unite sau de către anumite părți regionale ar putea prelungi negocierile sau interfera în alt mod cu procesul.”
Fars a reiterat că Iranul negociază exclusiv cu Omanul și că aceste discuții „se concentrează asupra unui coridor median care să protejeze drepturile Iranului, ținând în același timp cont de preocupările Omanului”.
Expresia „drepturile Iranului” ridică însă numeroase semne de întrebare.
Există mai multe rute concurente prin strâmtoare, iar ceea ce se discută pare să presupună unificarea acestora, Iranul păstrând un anumit nivel de control – lucru incompatibil cu dorințele Statelor Unite.
Negocierile ar trebui să „stabilească aranjamente iraniene, deoarece securitatea, operațiunile de deminare și serviciile maritime sunt gestionate de Iran”, potrivit lui Saeed Ajorlu, membru al comitetului iranian de negociere.
Scopul Teheranului „este de a institui aranjamente temporare”, pe o perioadă cuprinsă între una și trei luni, „în care Iranul să fie partea dominantă”, a declarat Ajorlu în această săptămână pentru postul public iranian IRIB.
Însă ideea unui aranjament „în care Iranul să fie partea dominantă” este puțin probabil să fie acceptată la Washington sau în capitalele statelor din Golf.
„Negocierile s-au concentrat pe transformarea rutei sudice, care trece prin apele Omanului, și a rutei nordice, care traversează apele teritoriale ale Iranului, într-un coridor intermediar care să răspundă intereselor și preocupărilor ambelor state riverane”, declarase luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei.
„Acum discutăm despre un coridor cu trafic în ambele sensuri, nu despre două sau trei rute separate”, a spus el.
Baghaei, Ajorlu și alți oficiali iranieni insistă că regimul juridic al strâmtorii nu va reveni la situația de dinaintea războiului, când niciun stat nu controla navigația prin această arteră strategică.
Controlul sau supravegherea asupra acestui punct de trecere a devenit pentru Teheran o linie roșie la fel de importantă ca dreptul de a îmbogăți uraniu.
Cum văd SUA situația
Perspectiva ca Iranul să dețină o asemenea pârghie este inacceptabilă pentru Washington, Abu Dhabi și Riad. Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat în repetate rânduri că orice formă de control exercitat de un stat asupra apelor internaționale contravine dreptului internațional.
„Dacă stabilim un precedent în Orientul Mijlociu prin care un stat decide că va controla o cale navigabilă internațională”, a declarat el recent, „va percepe taxe de trecere, iar dacă nu plătești îți va arunca navele în aer, atunci am creat un precedent extrem de periculos, care se va repeta și în alte părți ale lumii.”
Qatarul a sugerat marți că negocierile avansează, însă este dificil de găsit o soluție de compromis cât timp obiectivele și cerințele celor doi adversari sunt atât de îndepărtate.
Rămân mai multe întrebări esențiale: Vor accepta Gardienii Revoluției o reducere a controlului asupra Strâmtorii Ormuz și în ce condiții ar intercepta navele? Redeschiderea va include și nave militare străine, inclusiv americane? Cât de multe informații va solicita Iranul despre încărcătura și destinația navelor?
De asemenea, nu este clar dacă un astfel de aranjament ar duce la ridicarea blocadei americane asupra porturilor iraniene, la reintroducerea derogărilor care permit exporturile de petrol iranian și la reactivarea sau înlocuirea unor părți ale memorandumului SUA-Iran semnat în iunie și declarat caduc o lună mai târziu.
Acordul din iunie a lăsat în mod deliberat neclare mai multe prevederi esențiale. Articolul 5 angaja Iranul să depună „toate eforturile” pentru a asigura trecerea în siguranță a navelor comerciale timp de 60 de zile, precizând totodată că Iranul și Omanul vor „defini viitoarea administrare și serviciile maritime” în strâmtoare.
Documentul mai stipula că orice aranjament viitor trebuie să fie „în conformitate cu dreptul internațional aplicabil”.
Însă această formulare nu a rezolvat mare lucru. „Având în vedere dezacordul bine cunoscut dintre Iran și cea mai mare parte a comunității internaționale cu privire la cerințele dreptului internațional în Strâmtoarea Ormuz, această formulare nu face decât să amâne rezolvarea problemei”, a remarcat blogul juridic Lawfare.
Păstrarea unei influențe de durată
În cele din urmă, Teheranul „încearcă să transforme avantajul obținut în timpul războiului într-un rol politic și instituțional durabil în administrarea uneia dintre cele mai importante căi navigabile strategice ale lumii”, afirmă Trita Parsi, de la Quincy Institute for Responsible Statecraft.
„Prin obținerea unui rol permanent în guvernarea Strâmtorii Ormuz, Iranul ar putea păstra o mare parte din influența câștigată în timpul războiului fără a recurge permanent la constrângere militară”, a scris Parsi miercuri pe platforma X.
Acesta ar reprezenta un câștig mult mai important decât eventualele taxe de tranzit pe care Iranul ar putea dori să le perceapă în acest punct strategic.
„Încă din prima zi era clar că readucerea Strâmtorii Ormuz la statutul de dinaintea crizei ar fi necesitat fie o schimbare de regim în Iran, fie o campanie militară de lungă durată pentru impunerea controlului asupra căii navigabile”, afirmă expertul israelian în securitate Danny Citrinowicz.
„Niciuna dintre aceste opțiuni nu era acceptabilă din punct de vedere politic sau strategic pentru Washington, având în vedere costurile uriașe și angajamentele pe termen lung pe care le-ar fi implicat. Uneori, cea mai puțin dorită opțiune este singura realistă.”
În timp ce un acord rămâne greu de obținut, piețele mondiale de petrol trebuie să facă față diminuării continue a rezervelor de țiței.
Chiar dacă Strâmtoarea Ormuz ar fi redeschisă astăzi, ar putea dura până la 18 luni pentru refacerea stocurilor epuizate, a declarat marți Amin Nasser, directorul executiv al Saudi Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume.
Pentru fiecare zi în care nu se ajunge la un acord, aproximativ 15 milioane de barili de țiței nu mai ajung prin această strâmtoare îngustă pe piețele mondiale.
Consumul de proteine și îmbătrânirea. Ce-au descoperit oamenii de știință
„Văduvele negre”: Femei acuzate că se căsătoresc cu soldați ruși pentru a încasa despăgubiri după moartea lor
Maia Sandu avertizează populația că risipa de apă și energie poate provoca o tragedie la Chișinău
FCSB a stabilit prețul lui Daniel Bîrligea
