Istoria lumii și a marilor conflicte este plină de controverse și victime colaterale. E imposibil de găsit o situație sau o parte implicată imaculată. Iar istoria complicată a conflictelor din Orientul Mijlociu nu face excepție.
Dar dacă albul integral nu există, negrul este cert și identificabil. Ceea ce îl identifică este raportarea la valorile fundamentale ale umanității și granița clară dintre fapta comisă din culpă și cea comisă cu intenție.
Agresiunea comisă cu cruzime extremă, atroce chiar, deci nu dintr-o eroare, ci cu intenție directă, declarată, asumată, clamată împotriva civililor absolut nevinovați, unii de naționalități fără legătură cu conflictul politic, definește negrul total.
Au fost atacuri împotriva unor ținte militare care au lovit și civili, dar nu ei au fost țintele. Niciodată nu s-a întâmplat ca americani sau israelieni să mitralieze, eventual din deltaplan, grupuri de civili pașnici, să intre peste civili în case și să le taie gatul. E o diferență esențială.
Folosirea cu intenție a civililor, chiar a celor în numele cărora este purtată pasămite lupta, ca scuturi umane, deci sacrificarea lor cinică în scopuri pur politice, definește negrul total.
Este ceea ce face acum Hamas.
Strategia acestei organizații teroriste este deja destul de clară. Atrocitatea atacului împotriva Israelului nici măcar nu a fost doar pasiune, ură dezlănțuită.
Ura celor care au comis în mod direct actele abominabile, și mă refer doar la cele dincolo de orice îndoială de suspiciune, cum a fost atacul asupra tinerilor de la festivalul de muzică, a fost folosită cinic pentru ca agresiunea să șocheze cât de mult se poate Israelul și să genereze o reacție similară, la fel de sălbatică, împotriva palestinienilor din Fâșia Gaza.
Hamas a dorit ca palestinienii să fie măcelăriți la fel cum au măcelărit ei în Israel, ca dovadă fac tot ce pot pentru a împiedica evacuarea civililor, propriii lor frați.
Care ar fi fost scopul ei? Pe de-o parte, să egalizeze cele două părți, deci să facă alegerea morală, inclusiv a statelor occidentale, a SUA, extrem de dificilă. Nu poți să te solidarizezi cu atrocități, nu poți să le validezi, nici măcar când sunt un răspuns cu aceeași monedă.
Pe de altă parte, să solidarizeze cu Hamas lumea musulmană, inclusiv țările care vizau o normalizare a relațiilor cu Israelul, cum e Arabia Saudită. O solidaritate care să genereze o reacție unitară vehementă și să împingă lumea spre un nou război al civilizațiilor.
O mare miză a momentului a fost așadar temperarea impulsului unei reacții violente imediate pe care Israelul ar fi putut să o aibă după atacul sinistru, cu consecințe sinistre. Și nu a fost ușoară această temperare.
Premierul Netanyahu, principalul vinovat pentru că Israelul a fost luat prin totală surprindere de Hamas, a fost sub o presiune imensă din partea populației furioase, înnebunită de durere.
Și iată că Israelul cere palestinienilor civili să plece, prelungește termenele de evacuare, încearcă să evite un carnagiu civil, în vreme ce Hamas face tot ce poate să țină oamenii pe ceea ce inevitabil va fi teatru de război.
Inevitabil pentru că eliminarea Hamas, până la ultimul terorist, până la asanarea sistemului de tuneluri, este un autentic act sanitar, așa cum a fost dezactivarea ISIS. Din acest punct de vedere, nu cred că există vreun dubiu. Simpla ei supraviețuire ar însemnă că Hamas a învins nu numai Israelul, ci întreaga lume civilizată, pentru care un asemenea atac nu este de conceput. Și ar genera un precedent periculos pentru întreaga umanitate.
Ceea ce nu înseamnă că va fi și ușor. Odată intrați în Gaza, soldații israelieni vor intra într-un război de gherilă urbană pe teritoriu inamic, unde nu există nicio îndoială că Hamas a pregătit întâmpinarea. Va fi foarte greu să evite capcanele, va fi greu să evite uciderea de civili, inclusiv de către Hamas pentru a fi trecuți în contul armatei israeliene.
În plus, cum armata israeliană nu a mai intrat demult în Gaza, de aproape 20 de ani, soldații de acum nu mai au nici exercițiul acestui câmp de luptă.
Și totul se întâmplă sub reflectorul întregii lumi, la care vedem un apetit ridicat al radicalizării antisistem, antidemocrație.