Cu adevărat șocant în izbucnirea războiului din Israel a fost un singur lucru: felul de neimaginat și fără precedent în care statul israelian, cu serviciile sale de informații legendare, cu exercițiul său de supraviețuire sub un permanent asediu al terorii, s-a dovedit eșuat, ca să folosim o expresie familiară.
Izbucnirea violențelor a arătat că granițele Israelului sunt ciur, că celebra sa capacitate de autoapărare având ca vârf Iron Dome este insuficientă și lipsită de reacție, că ai săi cetățeni sunt în pericol, cel puțin 600 au murit într-o singură zi, alte mii sunt răniți sau ostatici, pentru că statul lor nu a reușit să-i protejeze. Un stat care era cu mult deasupra suspiciunii unei asemenea impotențe.
Este adevărat că potrivit analiștilor militari atacul a fost tridimensional – aer, apă, sol - dar paralizia afișată de Tel Aviv, invadarea sudului Israelului, care trebuie (la ora la care scriu) eliberat, sunt șocante, și în plan intern, și în plan extern.
De ce?
Cu siguranță, analiștii militari vor avea explicații precise care țin de zona militară și intelligence. Dar există și explicații politice profunde care țin de funcționarea democrației israeliene.
De luni de zile guvernul Netanyahu forţează o „reformă” a sistemului de justiţie care să sporească puterea politicului și să o diminueze pe care a magistraților. În iulie, Parlamentul a votat o clauză, parte din această reformă, care limitează posibilitatea Curții Supreme de a invalida o decizie a Guvernului.
Sute de mii de oameni au ieșit în stradă la proteste fără precedent considerând că țara se duce spre dictatură. Chiar preşedintele Israelului a catalogat proiectul legislativ de reformă judiciară drept "o ameninţare la adresa democraţiei".
E greu de crezut că acest război antijustiție al premierului Netanyahu nu are nicio legătură cu cele trei dosare penale ale acestuia pentru corupție.
Dar asemenea bătălii cu democrația slăbesc o țară, pe toate palierele. Atenția, energia cetățenilor și a autorităților este concentrată pe războiul intern. Fibra societății se rupe. Ca un detaliu, au fost rezerviști care au refuzat să se prezinte la antrenamentele periodice în semn de protest față de reforma pregătită de Guvern.
O țară puternică este o țară în care instituțiile, în care Justiția, în care democrația funcționează. Iar șocul eșecului israelian este mostra perfectă pentru dezastrul pe care criza democrației îl provoacă unui stat.
Netanyahu a încercat să demoleze Justiția ca să scape de propriile probleme, la fel ca Dragnea la noi. Proces în care a slăbit statul până la nivelul la care s-a dovedit un ciur în fața unui atac mai sofisticat.
În Romania, atentatul continuu la democrație și statul de drept a generat alt tip de impotență, pentru că, din fericire pentru noi, nu avem contextul regional al Israelului. Dar ne sar în aer stații GPL, Poliția devine ucigaș în serie, bugetul se prăbușește, dronele le găsesc sătenii în timp ce Armata trimite după ele doi băieți cu un Duster, președintelui îi sunt spuse și spune, la rândul său, prostii.
În fata crizei de proporții, israelienii reacționează după cum sunt educați, vedem mobilizarea generală. Dar după ce, mai devreme sau mai târziu, cu pierderi mai mici sau mai mari, momentul actual va fi depășit, pentru Netanyahu va veni, nu cred că există vreo îndoială, un decont politic imens.
Moștenirea sa politică va fi ziua în care Israelul a eșuat lamentabil exact în domeniul său forte. Așa se întâmplă când încerci să anulezi democrația. Istoria nu te iartă.