„Patriotismul – cel mai inutil sentiment”, a scris prozatorul și criticul literar Marius Chivu pe pagina sa de Facebook, pe 1 decembrie 2023, și a stârnit o ploaie de reacții pro și contra.
Celor care s-au arătat indignați de aserțiunea sa, Marius Chivu le-a adus argumente: „Patriotismul este manipulabil și segregaționist. Pentru că e îngust, iluzoriu, autosuficient. Patriotismul, adică atașamentul în sensul larg față de așa-zisele valori ale unui neam (religioase, culturale, economice), justifică sau întreține multe nenorociri, în principal xenofobia, verișoara urii.”
„Spune-le asta ucrainenilor”
Am constatat demult că temperatura și conținutul discuțiilor despre patriotism diferă în funcție de gradul de vulnerabilitate al unei țări.
O țară relativ prosperă, aflată sub scutul de apărare occidental, cum e România în granițele sale de azi, își permite să discute lejer, să speculeze despre caracterul anacronic, desuet al unui sentiment precum patriotismul sau „dragostea de țară”. Există pentru asta și alte explicații, care vin din trecutul recent.
În mintea multor români, patriotismul - cu lungul șir de discursuri, ceremonii, serbări etc. - se asociază cu regimul ceaușist, înălțat pe exploatarea cruntă, cinică a sentimentelor naționale și pe un protocronism ridicol.
Eram elev în Moldova sovietică și ascultam la Radio Iași și la Radio București reportaje cu șefi de întreprinderi sau de CAP, care își luau angajamente de muncă patriotice pentru a onora... „2.500 de ani de la fondarea primului stat dac centralizat și independent de sub conducerea lui Burebista” (sic!).
Mulți români nu pot uita spectacolul jenant de 1 decembrie 1990 de la Alba-Iulia, când liderii partidelor istorice aflați în tribună au fost fluierați și înjurați de mulțimea venită să se înfrupte din fasolea și cârnații distribuite generos de autorități.
Un val de dezaprobare s-a declanșat când au început să vorbească Corneliu Coposu și alți politicieni democrați. Poporul îi huiduia, iar liderii FSN, recte „emanații revoluției”, exultau.
Pentru aceleași motive, de respingere a naționalismului gongoric, populist, am întâlnit reticențe din partea intelectualilor de la București, în anii ’90, când discutam despre activitatea unor scriitori ca Grigore Vieru sau Leonida Lari – lideri de opinie basarabeni – care, în pofida anticomunismului lor afișat, încheiaseră prietenii cu CV Tudor și Adrian Păunescu – „trubadurii” lui Ceaușescu.
ASTĂZI PE SPOT:
Atitudinea scriitorilor susnumiți de la Chișinău, pe lângă faptul că era o insultă adusă suferinței românilor din Țară, aducea un imens deserviciu basarabenilor, pentru că egala lupta legitimă a acestora pentru păstrarea identității naționale, sub regim sovietic, cu naționalismul deșănțat al lui Ceaușescu.
Această diferență de percepție privind patriotismul s-a păstrat, de o parte și de alta a Prutului, chiar dacă știm, în Moldova, că nu tot ce-i românesc e „comestibil” (mă refer la anumiți actori politici, dar și la o serie de moravuri), după cum, la fel, nu toți „frații moldoveni” sunt unioniști sau prieteni ai României.
Cu toate acestea, la est de Prut, patriotismul capătă valențe palpabile, dramatice, nu sunt doar vorbe convenționale (deși ipocrizia nu lipsește).
În primăvara anului 1992, voluntarii basarabeni care mergeau să-și apere țara de separatiștii transnistreni și de armata a 14-a a Federației Ruse erau animați de sentimente patriotice autentice. Azi, în decembrie 2023, după aproape doi ani de agresiune putinistă, suntem liberi în Moldova și visăm la integrare europeană grație ucrainenilor care se sacrifică, apărându-și țara și apărând Europa de teroarea rusească. Nu le poți spune ucrainenilor că patriotismul lor e „segregaționist” sau „xenofob”, pentru că altfel s-ar înțelege că ar trebui să capituleze în fața lui Putin și să aplaude crimele de la Bucea.
Pentru un sens modern al patriotismului
Mărturisesc că aceste gânduri mă frământă de mai mult timp, iar polemica de pe rețele, pe care a provocat-o Marius Chivu, doar mi-a servit prilejul să le transcriu.
Reiau: după 35 de ani de la Revoluția din decembrie și după 32 de ani de la implozia imperiului sovietic, noi, românii din cele două state, trăim încă în realități paralele și chiar și în epoci istorice diferite, deși ne desparte doar albia unui râu.
În absolut, patriotismul, adică sentimentul de apartenență la un anumit loc și la un anumit popor, se poate spune, da, e un fel de „legare de glie”: ideal ar fi să nu existe granițe și teritorii disputate și să avem cu toții un trai prosper, pentru a îngropa definitiv sălbăticia, patimile de Ev Mediu care izbucnesc în plin secol 21, pe care l-am crezut mai evoluat, mai luminat...
Marius Chivu este un scriitor pe care îl prețuiesc mult: cunoaște foarte bine literatura română din Basarabia, e dedicat promovării tinerilor scriitori de la noi. Stăpânește la fel de bine și realitățile politice din stânga Prutului, a fost de multe ori la Chișinău, întreține un dialog rodnic cu confrații săi de aici. Când a vorbit despre „inutilitatea” patriotismului, vorbea în spirit cosmopolit, dar se referea, fără dubiu, și la anumite tendințe și stări de lucruri din România, care, mi-e teamă, se vor accentua în anul electoral care vine.
De aceea, făcând nuanțările și contextualizările necesare, sunt convins că avem nevoie, de o parte și alta a Prutului, de un înțeles modern al patriotismului, în care dragostea de țară și de valorile naționale, cele care ne definesc ca indivizi și ca popor, să însemne o atitudine incluzivă pentru toți cetățenii, indiferent de limba maternă, de atitudinea față de religie sau de alte diferențe. Un patriotism autentic poate fi numai umanist.
Trebuie să ne ferim patriotismul de manipulare politică. Să-l ferim de alterare, de derapaje populiste, autarhice și antieuropene. Pentru că, dacă e antieuropean, este pro-putinist, adică barbar, adică xenofob, adică segregaționist, adică totalitar.