Cătălin Cherecheș este noua întruchipare a corupției din România și a eșecului Ministerului de Interne de a aplica legea.
Iar prinderea lui în Germania, marți seara, nu schimbă nimic din situația din țară.
La asta se adaugă și nivelul redus de inteligență politică a alegătorilor din Baia Mare și nu numai. Mai sunt și alți edili aleși și realeși în diferite localități din țară, deși votanții știau că aceștia trăiesc din furtișaguri.
Cherecheș mai deține un record: a fost ales primar în 2016 de către majoritatea locuitorilor în timp ce se afla în arest preventiv, fiind acuzat, în urma unui flagrant, că a luat mită.
De fapt, e același dosar în care, acum, după șapte ani, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare. Primarul a băgat în buzunare 70.000 de lei de la un reprezentant al clubului de fotbal din localitate pentru a-și da acordul să finanțeze echipa din banii contribuabililor.
Cătălin Cherecheș, 45 de ani, este un economist din Baia Mare, inițial membru PSD, care s-a îmbogățit în urma activităților politice.
În ultimii 15 ani a activat ca deputat și, apoi, primar al orașului Baia Mare. Pe parcursul timpului au fost multe relatări în presă despre suspiciuni legate de fapte de corupție ale acestuia.
Cadou
Bărbatul plinuț, cu fața rotundă, frunte înaltă și privire pătrunzătoare are o voce convingătoare cu ajutorul căreia, de câte ori a avut ocazia, și-a susținut nevinovăția.
„Am fost dus la Gherla, puteam să mă retrag și să las toată afacerea în seama avocaților mei, dar am preferat să lupt. Am fost prezent la toate termenele de judecată…”, a spus Cherecheș, într-o lungă confesiune filmată și publicată pe contul său de Facebook.
Primarul orașului Baia Mare face parte din categoria persoanelor încrezătoare în forțele proprii dincolo de orice logică.
Există o astfel de categorie de oameni, unii ar spune fericiți, care sunt convinși că vor câștiga toate luptele și toate confruntările cu ceilalți și vor trece fără probleme peste provocările realității.
Au o încredere nesfârșită în abilitățile lor intelectuale și fizice, crezând că nimic nu-i poate opri. De multe ori se înșală.
Cherecheș și-a distrus familia, socrii săi fiind arestați pentru că au încercat să mituiască un judecător cu 50.000 de euro ca ginerele lor să primească o sentință mai blândă și a creat o criză majoră la nivelul Guvernului în urma fugii sale din țară.
“Faptul că nu apar în această poveste e evident, pentru că, din punctul meu de vedere, nu știu ce au avut oamenii ăștia în cap. Au vrut să-mi facă (sic!) cadou o astfel de chestiune şi au considerat că unele persoane ar aprecia astfel de cadouri”, a comentat primarul Cherecheș acțiunea socrilor săi de mituire a judecătorilor.
Pasagerul
Dar convingerea lui că e mai presus de lege și de cei care o aplică a atins punctul culminant vineri, 24 noiembrie, când acesta nu s-a prezentat la secția de poliție pentru a se preda, ci a decis să fugă din țară.
O face cu un taxi. Trece granița în Ungaria prin punctul de frontieră Petea, folosind o carte de identitate a unei rude aflate în străinătate.
Cherecheș se afla pe locul din dreapta. Atât șoferul, cât şi pasagerul au prezentat cărți de identitate românești, iar cea prezentată de Cherecheș aparținea unei rude care nu locuiește în România, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
„Documentul prezentat de Cherecheș a fost introdus în baza de date de către polițistul român de frontieră, acesta a dat mai departe documentul polițistului maghiar…, care a permis intrarea mașinii pe teritoriul maghiar”, se mai precizează în raport.
Reprezentanții Poliției de Frontieră au precizat că „nu au putut fi preluate imagini concludente de pe camerele din perimetru ale punctului de trecere Petea, întrucât acestea nu au surprins imagini cu controlul efectuat la tonetă, pe teritoriul maghiar şi nu s-au putut distinge în mod clar şi neechivoc persoanele din interior”, se mai arată în declarația autorităților.
Șeful Poliției de Frontieră a spus că „angajatul care a verificat actul de identitate al lui Cherecheș nu își explică cum de nu şi-a dat seama, cu toate asemănările dintre primar şi ruda al cărei act de identitate acesta l-a prezentat, de faptul că sunt persoane diferite”.
Demiteri
De fapt, raportul autorităților române sugerează că ne aflăm în fața unui plan amănunțit, executat de primarul Cherecheș la scurt timp după ce a aflat sentința de condamnare definitivă.
Intrase deja în posesia unei cărți de identitate a unei rude care nu mai locuia în România și cu care, probabil, semăna.
A comandat cursa de taxi. Și-a luat bani, dar mai ales a avut grijă să facă toate aranjamentele necesare atât cu Poliția de Frontieră din România, cât și cu cea din Ungaria.
Demiterile care au urmat la scurt timp în Ministerul de Interne au legătură cu corupția din instituție și nu cu faptul că un polițist de frontieră a avut „orbul găinilor”.
În comunicat se spune clar că în zonă camerele de înregistrare nu au funcționat, ceea ce e cel puțin o încălcare a regimului de executare a procedurilor vamale și scoate la iveală un nou indiciu de premeditare a operațiunii de salvare a lui Cherecheș.
Fuga primarului din Baia Mare e o nouă confirmare pentru opinia publică că la nivelul Ministerului de Interne corupția e întinsă și profundă.
Cătălin Predoiu, actualul ministru, care a preluat mandatul de la catastrofalul Lucian Bode, nu reușește să stopeze flagelul care pune instituția în situații ridicole, prăbușind încrederea cetățenilor în autorități, cu toate consecințele ce decurg dintr-o astfel de situație.
Patriotism
„Aici e raiul meu pe pământ, în ținutul sfânt al Maramureșului! Aici îmi sunt rădăcinile, de aici îmi izvorăște credința. Aici trăiesc în pace și înțelegere cu semenii mei. Acestui loc m-am dedicat și voi continua să mă dedic câte zile îmi sunt date de Dumnezeu. Aici mă întorc de fiecare dată, oriunde m-ar duce pașii în viață”, a scris Cătălin Cherecheș pe pagina sa de Facebook, în luna octombrie a acestui an, pentru ca 30 de zile mai târziu să fugă din țară, ascuns într-un taxi, fără a privi înapoi la locurile despre care spunea că-i sunt atât de dragi.
Așa arată patriotismul multor oameni politici din România, multe cuvinte pompoase în timp ce folosesc activitatea publică ca pe o metodă de îmbogățire rapidă în detrimentul cetățenilor.