• Am întrebat un amic cu care mă mai contrez pe diverse teme politice ce crede despre alcohol gate. Când mi-a născut nevasta, mi-a povestit amicul, am băut două sticle de vin de bucurie şi m-am urcat cîţu la volan. Şi m-am plimbat prin oraş ca vodă prin lobodă, nu era altul mai baştan ca mine.
Băiatul meu are acum 27 de ani. Asta înseamnă că niciodată nu o să pot fi senator? m-a întrebat râzând. Ba da, prietene, poţi să fii şi preşedinte, pentru că n-ai fost prins.
• Ei bine, mi-a spus amicul, ăia de toarnă zoaie-n căpăţâna lui Cîţu ar trebui să fie mai întâi puşi la poligraf. Chiar, m-a întrebat, de ce nu sunt puşi politicienii la poligraf atunci când vin cu CV-ul pe băţ? Pentru că în CV nu există un capitol cu foste condamnări prescrise sau cu fapte reprobabile comise, i-am răspuns.
Mari şmecheri ăştia, cu CV-urile lor, dau la spate trecuturile politicienilor ca să poată scormoni în tihnă rahatul din ele. Da, prietene, ai dreptate, sunt unii care au erecţii când miros rahatul din trecutul altora, i-am răspuns.
• Auzi, m-a întrebat amicul, crezi că domnul Cîţu a învăţat ceva din scandalul ăsta? Ce să înveţe, m-am burzuluit. Ceva despre umilinţă şi încă ceva despre minciună.
După cum pleacă privirea şi-i fug ochii într-o parte sigur şi-a reamintit ceva din ce ştia despre ruşine, i-am răspuns. Şi ce, asta îl face mai uman? Păi un om care pleacă privirea, un om căruia greutatea ruşinii îi închide pleoapele, devine mai uman. Şi ce, ăsta e un motiv pentru care ar trebui iertat?
Nu, prietene, i-am răspuns enervat, nu face pe avocatul diavolului, poate fi şi pe dos, omul poate să se ascundă în carapacea ne-ruşinii şi de la adăpostul ăla să-şi ridice privirea ameninţătoare către lume.
Aşa ceva se petrece cu toţi politicienii, a râs amicul, uite, asta e dovada că premierul poate deveni un foarte bun politician.
• Dar de povestea cu ăi şapte mii de dolari cu care e dator la o bancă, ce crezi, l-am întrebat. Cred că trebuia turnat gaz pe foc înainte de Ziua Marinei şi plimbatul cot la cot cu preşedintele pe faleză, că se răcise spuza. Şi mai cred că ăsta a fost tot rahatul important din trecutul omului, altceva mai puturos nu cred că o să mai iasă la iveală.
• Ei bine, i-am spus, eu cred că bietul Cîţu comite câte o boacănă impardonabilă la fiecare deceniu. Vai de capul nostru, a râs amicul, acum e în perioada aia de orbire şahistă, vai de împrumuturile lui, de fapt, de ale noastre.
Prietene, l-am întrebat, dacă n-a avut ruşinea de a dezveli chestia asta cu împrumuturile înainte, crezi că o va face acum? Nu, a negat amicul, doar am stabilit că domnul Cîţu a devenit politician.
Dar de ce nu-l întrebi pe domnul Ludovic, că el era la butoane când s-au făcut împrumuturile astea, mi-a întors întrebarea. Băi, nene, ce şanse am la răspuns, domnul Ludovic e un politician infinit mai vechi şi mai nărăvit în răspunsuri evazive şi are şi avantajul că n-a fost prins.
• Deci crezi că nu trebuie să demisioneze sau să fie demis, l-am întrebat iritat. Păi câtă vreme are şanse să fie mai bun ca Dragnea, Grindeanu, Tudose şi Viorica Dăncilă la un loc, cred că nu.
Bine, dar acum douăzeci de ani a condus beat mangă, m-am enervat. Amicul m-a privit lung şi compătimitor: auzi, mă, tu nu te-ai îmbătat de douăzeci de ani? Ba m-am îmbătat săptămâna trecută, i-am dat cu tifla. Şi încă nu te-ai trezit, mi-a râs amicul în nas? Din beţia beţie te trezeşti a doua zi, a continuat el să râdă de enervarea mea, din beţia propagandei şi din beţia prostiei nu te trezeşti niciodată.