Lauda de sine nu miroase a bine.
proverb românesc
Scandalul cât casa provocat de o veche infracțiune cu damf etilic a domnului Florin Cîțu, produsă undeva în SUA, deschide problema documentului care ar fi trebuit să fie pentru oricine oglinda perfectă a ceea ce am făcut în viață: curriculum vitae, pe scurt CV.
Dar, vai, oglinda trecutului, doldora cu informații despre educație și formare, despre experiența profesională, activitatea politică sau competențe lingvistice, nu are niciun capitol despre eventualul cazier, despre eventualele condamnări, ispășiri sau eliberări din penitenciar.
Iar domnul Cîțu se pare că le are pe toate: și condamnare, și ispășire, și liberare. Mă întreb: nu a prevăzut oare formularul asemenea aspect, omițând strategic tot ce ar putea macula imaginea, prezentată superb în CV?
Căci chiar și imaginea domnului Dragnea era doldora numai cu merite, ca inițiator și coordonator a tot ce-ți trece prin cap, dar nu spunea niciun cuvânt despre sentința primită pentru falsuri la referendum (inițial doi ani cu suspendare) sau despre cealaltă sentință, pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri (3 ani șase luni cu executare).
E drept, la data întocmirii, această condamnare nu era încă definitivă, dar mi se pare corect ca un demnitar de prim rang al țării să informeze opinia publică despre faptul că așteaptă verdictul final.
N-aș vrea să influențez liberalii în opțiunea lor la iminentul congres, dar nici nu mă pot preface că nu observ niște analogii evidente, care duc la o ecuație simplă și fără nicio necunoscută: Cîțu = Dragnea.
Cazul Cîțu și cazul Dragnea sunt însă o nimica toată, pe lângă altele cu implicații poate chiar mai deocheate. Citesc, de exemplu, CV-ul președintelui CCR, domnul Valer Dorneanu, un magistrat care pentru rangul său ar trebui să aibă conștiința curată ca lacrima, niciodată îndatorat cuiva politic.
Ei bine, domnul Dorneanu, care în 1989 avea frumoasa vârstă de 45 ani, fusese procuror înainte de revoluție, apoi expert la fostul UGSR comunist, consilier la Consiliul Legislaiv al fostei RSR și se știe prea bine că nu puteai accesa asemenea funcții dacă nu erai mai întâi membru al temutului partid comunist de atunci.
Nu-l învinuiesc. Mulți, foarte mulți, erau înrolați atunci în partid tocmai pentru faptul că altfel nu puteau promova profesional. Dar mi se pare o vină faptul că tăinuiește fapta, nespecificând nimic la capitolul despre activitatea politică din trecut. Și se pare că tânărul comunist Dorneanu avea ceva trecut politic în comunism – așa am citit în presă.
Dar ce, parcă numai Dorneanu? N-am văzut la niciun judecător din înaltele Curți să fi scris ceva despre ce făcea ca tânăr comunist sau ca membru (aproape obligatoriu) al UTC. Așa ceva nu scriu nici doamnele Weber sau Grapini, n-au scris nici domnii Iordache sau Nicolicea, așa ceva ocolea chiar și padișahul social-democrației românești – ați ghicit, Ion Iliescu.
Vă propun să citiți curriculum vitae ale diverselor personlități. Veți vedea că multe din ele seamănă cu acel laudatio pe care îl citesc somitățile scenei, atunci când un veteran al artelor împlinește o vârstă, care merită marcată cu diplome și aplauze.
Căci iată ce scrie despre ea în CV însăși doamna Vasilica Viorica Dăncilă, la capitolul privind competențe și aptitudini organizatorice:
- „Capacitatea de a organiza şi de a coordona grupuri şi activităţi politice.
- Capacitatea de a elabora strategii pe baza experienţei acumulate.
- Aptitudinea de a lucra în echipă, de a-mi asuma iniţiative şi responsabilităţi de coordonare şi organizare.
- Capacitate de sinteză şi analiză.
- Capacitatea de a manifesta solidaritate în rezolvarea problemelor și de a comunica constructiv în situaţii sociale diferite.
- Negociator în relaţii sociale şi politice.
- Capacitatea de a relaţiona eficient cu instituţiile.
- Capacitatea de a promova identitatea culturală naţională, în contextul diversității culturale europene și internaționale”.
Nu-i superb? Dar, băgați de seamă acest CV fusese întocmit pe vremea când doamna Viorica era prim-ministru. Dacă l-ar actualiza, cu siguranță ar mai adăuga și alte capacități, precum: ”capacitatea de a bea cafeaua cu cine trebuie sau capacitatea de a deschide ușile, mai bine și mai repede ca alții”.
Poate n-o întrece pe Viorica decât Lia Olguța Vasilescu care, la același capitol privind aptitudinile și competențele, se caracterizează ea însăși pe dânsa: „Bun organizator, bun strateg, intuiție și înțelegere rapidă a relațiilor și problemelor complexe și anticiparea deciziilor luate”.
La capitolul laudei de sine, nu stă rău nici europarlamentara Rovana Plumb, care scrie tot ea despre ea însăși:
- „Leadership.
- Gândire analitică, bună capacitate decizională, capacitatea de a delega sarcini în mod optim, focalizare pe rezultate (dobândite și demonstrate în cursul mandatelor de ministru și manager în mediul privat).
- Perspectivă strategică, capacitate de lucru în echipă și de motivare a echipei.
- Capacitate de adaptare la medii multiculturale (consolidată în mandatul de deputat în Parlamentul European)”.
Cine citește aceste rânduri se minunează aflând de câte capacități este capabilă doamna Rovana. Nici nu se gândește că doar imunitatea parlamentară, confirmată la Senat, a scăpat-o ca prin urechile acului de DNA, într-un dosar cu pagube astronomice.
Dar nu este vina celor care scriu cai verzi pe pereți despre ei înșiși. Răul plecă de la șablonul-tip pe care instituțiile de prim rang ale țării îl oferă, ca un fel de model celor care își redactează un CV.
Este un fel de chestionar unde răspunzi, pe capitole, la întrebări precise. Dar nu chestionarul este rădăcina răului, ci felul cum a fost conceput, parcă anume să pui acolo tot ce-ți convine și să lași afară, departe, ce nu este tocmai convenabil.
De exemplu, lipsesc capitole despre vreo eventuală condamnare, un eventual dosar penal în curs, vreo urmărire penală finalizată cu achitarea, despre propriul cazier, despre activitatea politică înainte de 1990, sau chiar despre vreo întâmplare foarte controversată în trecut, dar cu un puternic impact în opinia publică.
Căci CV nu este un simplu laudatium de care am mai vorbit, ci oglinda corectă a trecutului profesional, moral și juridic al celui implicat, o oglindă corectă, capabilă să-ți creioneze astfel trecutul, încât dintr-o simplă lectură să rezulte cât mai exact cine ești.
Ce fel de oglindă corectă poate fi un chestionar care evită ostentativ intrebările cele mai incomode?
În opinia mea, decât un așa CV, mai bine lipsă. Mai grav este că aceia cărora li s-a încredințat misiunea de a concepe modelul, respectiv un șablon de asemenea importanță, n-au fost ageamii și nepricepuți: au fost rău intenționați.
Căci numai prin rea intenție îți poate veni în cap să-i oferi declarantului posibilități de laudă și fală ad libitum, ocolind cu grijă orice nu i-ar conveni sau chiar l-ar discredita, într-un document menit să prezinte cât mai corect profilul său moral, etic și juridic.
În opinia mea, formularul oferit demnitarilor noștri pentru întocmirea respectivului curriculum vitae este o invitație la negarea trecutului incomod, ceea ce îi dă domnului Cîțu ocazia să declare nonșalant că: „Un eveniment petrecut acum 21 de ani în SUA nu are niciun fel de implicații”.
Cum niciun fel de implicații? Chiar domnia sa recunoaște că și-a vândut mașina cu 1.500 de dolari, că a mers pe jos un an de zile (cred și eu: permisul îi era suspendat), că a plătit amendă (1.500 dolari). N-au fost toate acestea implicații?
Refuz să cred că domnul Cîțu este atât de insensibil, încât nu mai simte implicații după ce a devenit simplu pieton timp de un an, a fost lipsit de permis, pățania l-a costat mii de dolari (amenda, plus serviciul avocaților, plus taxele și cheltuielile de judecată, plus chiar pingelele – dacă-mi permiteți să fiu puțin malițios).
Dar concluzia mea tristă este că nici Cîțu, nici Dorneanu, nici mulți alții autolăudați de la excelent în sus nu pot fi învinovățiți că n-au scris ceea ce nu li s-a cerut. Vina este a celui care a conceput șablonul tip al CV astfel încât să te fălești cât mai mult cu meritele și să ții sub preț orice pățanie, dacă nu-ți convine.
Iar efectul ar putea fi devastator în cazul când, în excelentele CV-uri ale unor personalități de seamă, unde strălucesc doar merite de tot felul, stă pitit sub preș tot ce este incomod: ba o condamnare, ba un dosar penal, ba o eliberare operată prin efectul legilor schimonosite pro domo de pesediști, dar nereparate încă de peneliști și de aliații lor.
Nu știu cine și-a bătut joc de noi, promovând un standard doar pentru evidențierea meritelor și deloc a cusururilor, dar simt că standardul dăunează grav societății – nu-i așa, stimați președinți de Camere, care ați putea tăia nodul gordian, dacă aveți sabie și voință?
Dacă nu, veți transmite celor de mâine exact ceea ce ați preluat de la cei de ieri, respectiv condamnatul Dragnea și cercetatul Tăriceanu, și vă veți lăuda că ați făcut o mare reformă.
Vezi și:
