Efectul Firea si fără Firea

Efectul Firea si fără Firea

Gabriela Firea se zbate cu disperare pentru un nou mandat, punând la bătaie banii publici pentru tot felul de cadouri, între care se pare că ultimul va fi testul gratuit pentru bucureștenii care vor să plece în Grecia. Doar a rămas cu testele pe stoc după eșecul campaniei de testare gândită mai întâi la măsuță, apoi pe stadion.

Dar situația actualei primărițe, cu un contracandidat unic pe culoarul opus și cu un concurent pregătit de Victor Ponta pe propriul culoar, nu e deloc confortabilă și mulți se așteaptă, poate chiar speră, că se va retrage. Chiar domnia sa a început să vorbească despre o retragere condiționată de apariția unui candidat mai bun  pe care să-l susțină.

ADVERTISING

Aparent paradoxal însă, retragerea Gabrielei Firea din cursa pentru București, deloc improbabilă dacă Victor Ponta rămâne ferm pe decizia, logică politic, ca Pro Romania să aibă candidat propriu, nu ar fi neapărat o veste bună pentru Nicușor Dan. 

De ce logică politic? Pentru că interesul unui partid nou este să fie vizibil, să se ridice, ceea ce nu poți face decât cu candidat propriu.

De ce nu ar fi o veste bună pentru pentru PNL și USR-PLUS? Pentru că va elimina din ecuația electorală cel mai important argument - ura. Iar la sectoare i-ar ajuta mult pe primarii PSD, care încep oricum să se dezică de bolovanul legat de picioare.

În acest moment, frontul din București seamănă foarte mult cu cel de la europarlamentarele de anul trecut. Așa cum atunci era pro sau anti - Dragnea, acum este pro sau anti-Firea.

Cei care o detestă nu sunt neapărat fascinați de Nicușor Dan, unii dimpotrivă aș zice, nu sunt neapărat fani PNL sau USR. Sunt doar exasperați de trafic, lipsa apei calde, murdărie, kitsch, minciună. Pur și simplu nu o mai suportă pe Gabriela Firea așa cum o țară nu-l mai suporta pe Liviu Dragnea. Și pentru asta se vor duce la vot să pună ștampila pe contracandidatul ei, indiferent de numele lui, indiferent dacă-l plac sau nu.

Și această furie se va răsfrânge și asupra primarilor de sectoare, inevitabil asociați cu Gabriela Firea, chiar dacă nu cred că sunt individual la fel de detestați. Vor plăti și ei, și listele PSD pentru Consilii, mobilizarea la vot antiFirea, favorizată de faptul că există un singur candidat al Opoziției din București. Dacă vrea să-și salveze sectoarele, PSD ar trebui să scape de Gabriela Firea.

Dacă dna Firea dispare din ecuația electorală, tensiunea dispare și ea în bună măsură. Așa cum s-a întâmplat după dispariția lui Dragnea. Cu greu s-a mai apropiat aversiunea față de Viorica Dăncila de același nivel. Și dispariția tensiunii are ca efect inevitabil scăderea prezenței la vot, mai ales în condiții de Covid și cu o performanță discutabilă a guvernului liberal.

Va avea Nicușor Dan suficient magnetism personal pentru a deveni foarte atractiv și a mobiliza la vot chiar fără a mai fi singura salvare anti-Firea? Nu știu. Să nu uităm că în ultima vreme cel mai mare ajutor i-a venit tot dinspre echipa Gabrielei Firea care l-a victimizat prin sabotarea  conferințelor de presă.

Lăsat fără acest ajutor involuntar, va mai aduce oamenii la urnă? Este prin sine însuși o speranță reală suficient de puternică? Rămâne de văzut. De luat în calcul că va fi o campanie atipică - fără adunări, deci plată, fără o stare mobilizatoare.

Mai sunt și alte necunoscute care vor deveni mult mai importante în lipsa pericolului comun Firea. 

Și mă gândesc la tensiunile din USR, la tensiunile dintre USR și PNL, la susținerea reală pe care liberalii i-ar mai da-o lui Nicușor Dan în ziua votului. L-au trădat liberalii pe al lor acum 4 ani, ce i-ar împiedica să o facă din nou cu un alogen pentru prețul corect și fără emoția antiFirea? Pe sub masă, cozile liberalilor se îmbârligă cu ale useristilor sau cu ale pesedistilor în mod tradițional la București?

Fără tensiunea antiFirea ar putea fi cu mult mai puricate, mai ales în cazul PNL, unde s-ar putea ascunde, tot în mod tradițional, multe capcane.

După cum aș urmări cu mare atenție ce coace Victor Ponta. Nu cred că șantajează PSD pentru locuri pe liste, ar fi ilogic politic, după cum nu cred că va candida personal decât în ultimă instanță. A și spus-o în cel mai recent interviu de la Digi, când a precizat că este deja în negocieri avansate pentru un candidat pe care îl consideră mai bun.

Ce ar însemna mai bun? Care să nu stârnească aversiunea pe care Victor Ponta încă o stârnește în București, care să aibă tracțiune și credibilitate și care să tragă partidul. Cel mai probabil un independent politic aș spune eu, pe model Mircea Diaconu. Stiu că există nume deja testate în mod discret.

Și cum PSD nu prea are cu cine să o înlocuiască imediat pe Gabriela Firea, este posibil, dacă Victor Ponta va alege un independent, să poată atrage un segment important chiar din electoratul PSD.  Nu știu dacă suficient cât să câștige, dar suficient cât să schimbe o ecuație care acum pare foarte clară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇