De la Nicu&Marcel, la viceversa

De la Nicu&Marcel, la viceversa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliția PNL+PSD nu a livrat următoarele: reforma administrativă, reducerea deficitului bugetar, absorbția fondurilor restante (7 miliarde euro) rămase din execuția bugetară din 2014 încoace, diminuarea numărului de bugetari autohtoni la nivel european, absorbția banilor din PNRR legați de reforma pensiilor, intrarea în Schengen, legile educației.

A livrat în schimb legile justiției aflate pe marginea moralității, legea avertizorilor de integritate refuzată de Bruxelles pentru enormitățile ce protejază infractorii financiari, pensii speciale pentru primari, salarii mărite bugetarilor, împrumuturi exagerate la dobânzi mari, brambureala din energie.

ADVERTISING

Una peste alta, coaliția Nicu&Marcel are un activ mititel și un pasiv foarte mare. De parcă cele bune aflate în cele două partide în loc să se unească s-au veștejit, pe când cele rele s-au adunat și s-au potențat. Pentru că dinozaurii politici din cele două partide au profitat de ocazie să facă ce e bine pentru ei, adică să apere și să-și sporească privilegiile.

După un an și ceva de guvernare, coaliția doar s-a împrumutat și s-a bâlbâit neștiind cum să se lupte cu inflația și cu criza energetică.

Iar acum, coaliția asta ne-necesară și contra naturii politice, iscată din nemulțumirea și neputința președintelui, vrea să supraviețuiască încă patru ani, din 2024 încolo. Sau cel puțin asta visează domnul Ciolacu, pe la televiziuni. Neînțelegând că sondajele spun altceva.

Sondajele spun că lumea românească vrea oameni integri, serioși și profesioniști, altfel de ce Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi sunt pe primele locuri în preferințele lor? Sondajele mai spun că lumea românească s-a săturat de coaliția asta, altfel de ce președintele Iohannis, domnul Ciucă și domnul Ciolacu sunt la coada sondajelor? Între cele două extreme, AUR și-a găsit un loc călduț și plin de speranțe.

Consecvența asta cu care lideri de partid vor renașterea USL este toxică. Nu este în interesul democrației ca mahării din cele două partide să arunce la gunoi principiile pentru a-și conserva privilegiile. Nu este în interesul românilor, în interesul lor este concurența pe scena politică, lupta de idei, promovarea de noi politici și trimiterea la pensie contributivă a dinozaurilor care vor să pervertească democrația.

Lumea românească vrea ca în fruntea partidelor din coaliție să fie oameni precum Geoană sau Kovesi, nu oameni ca Ciucă sau Ciolacu.

Atunci de unde ideea asta măreață a domnului Ciolacu de a merge la braț în alegeri cu Ciucă, el la prezidențiale, celălalt ca prim ministru? Poate din teama că mătura istoriei îi va trimite la coș pe fiecare în parte, dacă domnul Geoană sau LCK vor candida la alegeri, fie și independenți. Poate din dorința de a conserva ce au acum, pentru că acum le este bine, nu au opoziție, fac ce vor și cearta le creează iluzia unei politici mari.

Ce ar câștiga România dacă s-ar inversa polii de putere în coaliție dar în esență sugrumarea democrației ar rămâne la fel ca azi? Nimic, doar o stagnare, doar o băltire care ar acri dorința oricui de a mai merge la vot.

Din cauza lipsei de reforme și din cauza sufocării vieții publice de câtre coaliția asta care alt interes decât conservarea privilegiilor dinozaurilor din cele două partide nu are, viața noastră politică alunecă spre iliberalism. Un iliberalism soft, aparent blând, dar care sugrumă încet competiția și competențele și ucide speranța noastră în mai bine. Rotația capilor partidelor la viitoarele alegeri ar consfinți realitatea aceasta în care clasa politică va conduce statul tot în propriul interes, nu în cel național. Ca până acum.

Dacă PSD+PNL=LOVE și mersul la alegerile din 2024 va fi doar o plimbare braț la braț al celor doi corifei, toxicitatea va rămâne și va înflori în folosul dinozaurilor politici. Și atunci, alunecarea electoratului nemulțumit spre AUR va fi un fenomen natural, unul normal. La asta duce marea găselniță iohannistă, la anchilozarea vieții politice românești. La asta va duce și mult visata coaliție Marcel&Nicu.

Chiar dacă numele de pe firmă se schimbă, chipurile, prăvălia tot otrăvuri antidemocratice și iliberale va vinde.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇