De la crimele din oraș la șerpii americani care gâtuie Europa: La ce folosesc fermele de troli și adevărurile alternative

De la crimele din oraș la șerpii americani care gâtuie Europa: La ce folosesc fermele de troli și adevărurile alternative

Imediat după ce Boris Nemțov a fost împușcat de șase ori, pe un pod din apropierea Kremlinului, au primit comanda de a vărsa în spațiul public cât mai multe scenarii alternative privind presupușii asasini, astfel încât totul să fie posibil și nimic adevărat fără îndoială.

Au fost cecenii cei care l-au asasinat. Au fost pro-rușii din Ucraina, furioși că Nemțov a criticat vehement anexarea Crimeii.  E posibil să fie implicate servicii secrete din afara Rusiei.

Niciunul dintre cei care scriau la foc automat aceste ipoteze contradictorii nu știa exact ce i se întâmplase lui Boris Nemțov. Nici măcar nu avuseseră timp să citească știrile. Primiseră doar un set de cuvinte cheie și indicații simple.

Dar arhitectul acestei construcții știa exact ce vrea să obțină: o cât mai mare confuzie, care să-i facă pe oameni nesiguri și, mai ales, gata să pună la îndoială ceea ce li se prezintă ca adevăr.

Altfel spus, dacă adevărul nu este unul singur sau, dacă este, rămâne inaccesibil oamenilor normali, orice este posibil. Orice realitate, așadar, poate fi decupată convenabil, reamenajată cu alte decupări și pusă într-un context care îi dă valoare de adevăr alternativ.

În esență, așa arată un fake news ieșit din deja vestitele ferme de troli, nume împrumutat din literatura și cinematografia fantasy, unde trolii sunt creaturi care fac cât mai multă mizerie și cât mai mult zgomot.

Cartea jurnalistului de origine ucraineană se numește This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality (Faber & Faber, 2019).

E un lucru pe care FSB nu îl știe de azi, de ieri, și pe care l-am văzut probat și de Securitatea comunistă: cea mai eficientă metodă de a înfrânge binele e să-l înconjori de mlaștină, să-l compromiți, să obții diluarea binelui și a adevărului.

Un fel de „cu toții am fost turnători”, spus de colaboratorii cei mai acerbi ai dictaturii comuniste, prin care ei vor să iasă basma curată nu printr-un proces de consțiință, ci murdărindu-i și pe ceilalți. Binele e compromis, diluat, împroșcat.

Scopul scenariilor alternative nu este acela de a le da oamenilor toate informațiile cu putință, astfel încât ei să aleagă în deplină cunoștință de cauză, ci de a îi scufunda pe oameni în atâtea bucăți de informații care schimbă cu totul contextul, încât să creezi insecuritate și polarizare, este teza jurnalistului Peter Pomeranțev, într-una dintre cărțile care pot servi ca explicație pentru cum se comportă astăzi rușii, în fața regimului criminal al lui Vladimir Putin.

Peter Pomeranțev, cel care a contribuit la interviul recent al președintelui Zelenski cu Jeffrey Goldberg și Anne Applebaum, unul dintre autorii de referință în studiul totalitarismului (și care semnează recent o carte amplă despre Holodomor, genocidul comis de Rusia stalinistă în Ucraina), reface traseul unor campanii reușite de manipulare prin decuparea realităților.

Cum au ajuns crimele în oraș

Suntem în Filipine, în plin regim al lui Rodrigo Duterte, venit la putere la câteva decenii după ce țara trecuse prin trauma provocată de regimul criminal al lui Ferdinand Marcos, a cărui viziune teatrală asupa rolului pe care îl joacă tortura însângerase practic orașele: dacă mergeai la piață, puteai da cu piciorul în bucăți de corp uman, puse intenționat pe drum, ca să înțelegi unde poate duce răzvrătirea față de conducător.

La câteva decenii după o asemenea istorie traumatică, Filipine intră direct în era social media.

E țara cu cel mai mare consum din lume de social media pe cap de locuitor și cu cele mai multe selfie-uri. Rodrigo Duterte se potrivește în peisaj: e un candidat populist, care promite să-i ucidă pe dealerii de droguri și să curățe astfel țara.

Îl angajează pe P., care dă peste cap PR-ul politic, care, până în acel moment, însemna să-i faci pe ziariști să scrie ce vrei tu.

Dar de ce să mai ai nevoie de medierea presei, când poți manipula direct publicul?

Ce face P. pare rudimentar.

Mai întâi, creează grupuri de Facebook pentru diverse orașe, folosind pentru fiecare dialectul specific, pe care echipele de troli postează conținut inocent, despre viața orașului.

Grupurile cresc și ajung la câte 100.000 de utilizatori fiecare. E momentul în care apare câte o postare pe zi despre o crimă petrecută în oraș. Apoi, câte două postări. Pasul următor e ca aceste crime să fie legate de droguri, să trimită la traficul de droguri, exact tema lui Rodrigo Duterte, care și câștigă alegerile.

Nu va fi un lider politic democratic, din contra, va folosi împotriva jurnaliștilor campanii de intimidare și compromitere. Mai mult, îl va reabilita, practicând revizionismul istoric, pe Ferdinand Marcos.

Dar mecanismul funcționase, pe modelul amintit de Pomeranțev, al experimentului Micul Albert: unui copil care aude sunete înfricoșătoare în timp ce vede imaginea unui șobolan alb i se va induce frica de toate animalele cu blană.

Vindecătoarea Cantadora și diabolizarea Occidentului

Ludmila Savciuk era jurnalist, când s-a infiltrat într-o fermă de troli din Sankt Petersburg. A primit de câteva ori mai mult decât salariul pe care îl câștiga în presă și la intrarea în clădire a fost întâmpinată de un cunoscut editorialist, nu de vreun agent din FSB.

Se lucra după un program drastic controlat, până și pauzele de fumat erau prevăzute.

I s-a alocat proiectul Cantadora, o vindecătoare mistică, expertă în astrologie, parapsihologie și cristale și care dădea sfaturi pe un blog creat anume. Erau vizate femeile casnice, în general mame, neinteresate în mod obișnuit de teme politice.

Predefinite erau doar listele cu cuvinte și teme cheie de folosit – Uniunea Europeană este vasalul SUA, Ucraina este condusă de fasciști – suntem în 2015, după invadarea Crimeii. Ce trebuia să facă Ludmila era să creeze povești de viață, neutre politic, care să inducă temele primite.

De pildă, a creat o poveste în care a visat-o pe sora ei din Germania, înconjurată de șerpi. Interpretarea dată de Cantadora era că șerpii reprezentau SUA și ce înseamnă prezența americană în UE.

Alți colegi de-ai Ludmilei, trolii de rang inferior, trebuiau să posteze comentarii și să stârnească zgomotul.

Ferma de troli ducea indirect la Kremlin. Era deținută de Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin” și care îl cunoștea pe Putin personal încă din anii 1990.

Prigojin făcuse câțiva ani de închisoare pentru furt, încadrându-se în grupul noilor oligarhi vorî v zagone, hoții în lege. Tot el coordonase mercenari care luptaseră în războaiele Kremlinului, din Ucraina și Siria, fiind unul dintre presupușii finanțatori ai grupului de mercenari Wagner.

Mai multe despre cine sunt Vorî v zakone: Interlopii asasini ai lui Putin, în văzul întregii lumi

A urmat asasinarea lui Nemțov și sarcina primită de troli, de a invada spațiul public cu scenarii alternative privind crima. Ca o paranteză, e tehnica utilizată și de urmașii fostei Securități comuniste, după asasinarea în America a profesorului Culianu, împușcat în ceafă, în toaleta universității. Dosarul asasinării lui nu a fost niciodată soluționat de FBI și au circulat ipoteze diverse: a fost ucis de neolegionari, de traficanții de droguri, de foști ofițeri ai Securității.

Când Ludmila a ajuns seara acasă, a putut auzi de la familie și apoi de la prieteni scenariile create în ferma de troli.

După ce a scris despre ferma de troli, asumat, Ludmila Savciuk a fost hărțuită și compromisă permanent. A încercat să facă terapie, dar a putut auzi de la terapeuți că ea se face vinovată de trădare: minciuna, scrie Peter Pomeranțev, pătrunsese în subconștientul Rusiei.

Au fost de notorietate campaniile de dezinformare instrumentate de Rusia în Occident, imixtiunea în procesele electorale din SUA, Italia, în Brexit.

Dar să ne imaginăm o țară, Rusia, în care vreme de câteva decenii, chiar și fără a socoti anii din URSS, oamenii au fost intoxicați cu sfert-adevăruri, scenarii alternative și au trăit în această diluare permanentă a binelui și răului, adevărului și minciunii.

Asta nu le scuză rușilor care acceptă crimele lui Putin în Ucraina conștiința, dar ne explică tușele groase ale unei realități fabricate ideologic și ne arată felul în care regimurile autoritare deformează cuvintele, resemantizează și decupează realitățile: Ucraina este nazistă, Rusia se apără, nu comite genocid în Ucraina, denazifică, nu violează și nu e război, ci operațiune specială.

Iar acolo unde nu pot face asta convingător și sunt dați în vileag, liderii dictatoriali asasinează, arestează, decid campanii de linșaj și compromitere.