Atacul în contra guvernului PNL pe chestiuni legate de pandemie durează de prin primăvară. Văzând dumnealui, marele reformator domn Marcel, că s-a ales praful de pe tobă de mărețul plan de săpare cu covidul la temelia Guvernului, a găsit de cuviință să schimbe tactica. A făcut-o la fel ca în bancul în care ursul îl plesnește pe bietul iepuraș ba pentru că poartă bască, ba pentru că nu o poartă.
Acum este la modă în PSD marea îngrijorare privind pandemia, îngrijorare care maschează de fapt dorința de a amâna alegerile parlamentare ca domnul Marcel și ai lui să nu mai piardă atâtea voturi.
Asta e strategia, să țipe cât se poate de tare ca să mai supraviețuiască până la primăvară cu majoritate în Parlament, ca să mai roadă ceva din popularitatea PNL. PNL care s-a trezit cu misia apărării locuitorilor de pandemie prin vot PSD, în iarnă.
Cu Tăriceanu, Renata și CCR vârfuri de lance, PSD a pierdut meciul, nu doar pentru că strofocatorii n-aveau priză la public, ci pentru că strategia a fost negarea periculozității virusului.
Acum domnul Ciolacu și-a schimbat tactica: a angajat, pardon, a trecut pe lista de deputați doi medici cu priză la public, pe Rafila și Streinu-Cercel, ca să lupte ei cu vorba în contra Guvernului, fiind dumnealor specialiști în politici publice de sănătate.
Domnul Marcel a gândit bine de data aceasta, nu hăulitori politruci sau fumați lideri de partide tabachere aservite pot schimba opinia publicului, ci niște specialiști care, de bine de rău, s-au poziționat până acum corect față de pandemie. Sau poate s-o fi inspirat din mișcarea PNL-istă care l-a propus deputat pe domnul ministru Tătaru.
De acum înainte nu își va mai obosi vocea blândă șeful PSD ca să explice la antene de ce trebuie amânate alegerile până la primăvară, dacă tot a primit cadoul acesta de la CCR. Are acum doi specialiști care vor critica dur până la alegeri mișcările lui Tătaru, Arafat și Vela de la adăpostul convenabil al viitoarei imunități parlamentare.
Dacă motivul adevărat n-ar fi unul șchioapăt moral, acela de a mai câștiga niște amărâte de voturi care nu vor putea schimba configurația politică de după alegeri, mișcarea pesedistă ar fi de aplaudat.
Iată, ni se va spune, avem doi specialiști de marcă ce vor monitoriza și analiza măsurile Guvernului privind pandemia, nu o vor mai face unii și alții, după ureche. Foarte bine, vom spune, atâta vreme cât cei doi doctori vor arăta publicului defectele administrative ale celor două ministere, cel de Interne și cel al Sănătății, totul e cușer.
Vom afla și noi ce s-a făcut bine și ce s-a făcut rău pentru că cei doi domni n-au prea excelat în critici pe când erau funcționari publici. N-au prea avut ce se cheamă curaj administrativ, au preferat criticii concrete care include oameni și fapte critica abstractă a cifrelor.
Dacă însă au avut o revelație și vor să îndrepte lucrurile din pandemie, iar pentru asta au avut nevoie de o umbrelă parlamentară, deci dacă scopul lor este cinstit, de asta vom beneficia cu toții. Dacă însă și dumnealor au intrat pe liste mânați de același lucru care nu face cinste clasei noastre politice și anume interesul personal, atunci era mai bine să rămână doar medici.
La nici două zile de la anunțul cum că Rafila va fi ori primul pe lista deputaților de la București, ori după Firea pe lista senatorilor, nu importă, medicul se simte dator să-și plătească locul eligibil. Vine dumnealui și ne spune că marea greșeală lui Tătaru a fost plimbăreala prin țară la vreme de pandemie și lipsa reorganizării DSP-urilor, citez de la producător: lipseşte coordonarea şi lipseşte o resursă umană calificată.
Mulțumim de zicere, era suficient să citim un articol al Ioanei Ene ca să aflăm asta, dacă nu o intuiam singuri. Deci nu ce spune azi domnul Rafila e important, deocamdată doar își încălzește vocea pentru ce va urma, important este ce și cum va spune mâine.
Nu am nicio intenție de a contesta calitățile profesionale ale domnului doctor, dimpotrivă, dumnealui se bucură de aprecierea mea pentru felul în care a analizat până acum datele pandemiei.
Marota mea este mult așteptata și neînceputa reformă a PSD, din perspectiva asta mă interesează chestiunea.
Dacă domnul Marcel Ciolacu își face planuri să scoată din focul public castanele voturilor băgând la înaintare oameni de competența celor doi domni doctori, asta nu este reformă, e doar un târg în care liderul PSD dă mai nimic ca să câștige mult.
Pentru că cei doi domni doctori își vor câștiga singuri locurile din Parlament, sigur se vor găsi oameni nehotărâți care să voteze cu PSD pentru că numele lor, Rafila și Streinu-Cercel, se vor regăsi pe listă.
Să recunoaștem că probitatea și experiența profesională a celor doi nu seamănă nici pe departe cu cea a celor care au susținut-o pe Gabi Firea pe listele de consilieri de la București.
Ciolacu va vorbi cu Rafila despre amânarea alegerilor şi cere consultări la Cotroceni. Ce spune despre evoluţia Covid în PSD
Eu unul nu înțeleg încă de ce acești doi domni și-ar juca viitorul profesional la ruleta pesedistă a Parlamentului. Nu înțeleg nici de ce s-a sucit Rafila, care în 2017 demonstra în stradă în contra partidului în care s-a băgat acum, poate crede că PSD chiar s-a schimbat.
Rafila dezvăluie că nu a votat cu Viorica Dăncilă la prezidențiale
Dacă reforma aia s-ar fi făcut, aș pricepe de ce dânșii ar da cariera medicală din mână pe pielea scaunului de parlamentar, pentru că în condițiile concrete de azi eu nu cred că dumnealor, odată intrați în malaxorul de partid, vor putea rămâne cu reputația întreagă.
Domnii Rafila și Streinu-Cercel vor trebui să producă aspre critici în contra PNL ca să-și justifice viitoarele îndemnizații de parlamentari, n-am nicio îndoială.
Problema este cât de mult se vor pesediza ei în urma acestui discurs, problema este cât vor lăsa deoparte din probitatea medicală pentru susținerea politică a partidului în care au intrat. Cât din ei va rămâne fond medical cinstit și cât se va politiza. Atunci vom vedea adevărata față a acestor doi domni, când vor trebui să aleagă între renumele profesional și nevoia de a slugări partidul.
Instinctul politic îmi spune că mai mult se vor pesediza domnii doctori decât se va rafiliza pesedeul, din cauza lipsei mult așteptatei reforme a domnului Marcel Ciolacu. Cred că nu mai trebuie să explic de ce.