Cerere. ALDE nu stă deloc bine în sondajele de opinie, oscilează în jurul pragului electoral, cu mai multe șanse să nu intre în viitorul parlament decât să intre. Acesta este și motivul pentru care CP Tăriceanu și-a călcat pe orgoliu și a candidat la primăria capitalei, să fie vizibil, să lase impresia că cei ce vor paria pe ALDE nu se vor alege cu copite de cal mort. Deci salvarea partidului este acum principala grijă a liderului său.
Ofertă. Marcel Ciolacu știe care este situația ALDE și i-a propus lui CP Tăriceanu să candideze pe listele PSD. Un colac de salvare aruncat celui a cărui barcă ia apă masiv.
Dar Marcel Ciolacu va avea mari probleme cu întocmirea acestor liste. Numărul parlamentarilor PSD aproape că se va înjumătăți, mulți din parlamentarii actuali vor rămâne pe dinafară, de aici și migrația spre PNL sau Pro România. Marcel Ciolacu trebuie să păstreze niște locuri și pentru partidul fantomatic al lui Voiculescu, locuri fără de care nu va beneficia de propaganda antenelor. Ca atare va fi mare înghesuială pe listele partidului și liderul PSD nu poate să ofere ALDE locurile de care amicii lui Tăriceanu au nevoie.
Răspuns. CP Tăriceanu a refuzat propunerea. Candidatura sa singulară pe listele PSD ar însemna dispariția partidului, pentru că ALDE este CP Tăriceanu și nimic mai mult. Nu este vorba aici de ideologie, este vorba doar de personalitatea liderului care și-a găsit un surogat de armată politică. Moare Tăriceanu, moare și ALDE.
Divagație unu. Apoi, ce ar fi Tăriceanu ca simplu deputat PSD? Ar fi un soi de dinozaur politic ce umblă prin parlament cu zestrea trecutului său politic zdrențuită. Ar fi un soi de sperietoare pe care Ciolacu, în schimbul mandatului, ar manevra-o cum i-ar fi nevoia. Nu e de demnitatea unui fost comandant de corăbii să ajungă simplu matroz, nu e de demnitatea sa ca în loc să comande mândru, cu privirea în zare, să spele puntea și să împartă grogul celorlalți marinari. Ar fi vorba de eșuarea carierei sale politice. Ar fi un dezertor și un ciumat, un nefrecventabil.
Contraofertă. Singura salvare, onorabilă, ar fi constituirea unei ,,largi” coaliții ALDE-PSD-Pro România. Este de notat ordinea, cel mai mic partid este primul pe listă, deja prin acest lucru Tăriceanu declară că este gata să-și asume rolul de aranjeur în coaliția asta. Astfel, ALDE ar supraviețui ca partid, gruparea fidelă lui Tăriceanu ar avea locurile asigurate în parlament date de chiar alegătorii proprii iar împricinatul n-ar mai fi un oarecare ci și-ar păstra titlul de mare șef de partid. Chiar de partid mic. Tăriceanu mai știe un lucru: scorul unei coaliții poate fi mai mare decât suma scorurilor partidelor ce o compun și speră ca acest plus să ajungă la partidul său.
Divagație doi. Nimeni n-ar avea nimic împotriva acestui scenariu, cu condiția ca această alianță să se facă. Problema este una singură: va dori Ponta să se scurgă în această alianță devenind vioara a doua sau a treia în jocul politic? Cred că nu. Statul în opoziție pe critica guvernului PNL coroborată cu înfrângerea PSD în alegeri s-ar putea să-i priiască fostului premier mai mult decât să se lege de mâini și de picioare într-o coaliție în care să i se ceară să joace după cum i se cântă.
Apoi, dacă alianța nu se face și Tăriceanu se duce sinucigaș de singur la alegeri, lucrurile ar fi în favoarea lui Ponta. El ar fi opoziția, el ar vorbi, el s-ar băga în ochii opiniei publice pentru că Marcel Ciolacu ar fi ocupat cu reformarea partidului.
Concluzie. Jocul ăsta dintre Tăriceanu, Ciolacu și Ponta e abia la început, e greu de dat un pronostic. La ora actuală cei trei sunt mai degrabă competitori decât aliați. Situația e fluidă, vom vedea ce se mai vinde și ce se mai cumpără pe piața politică.
Ierbar cu buruieni și ghimpi – Unde nu e, nu e și nici Iohannis nu poate cere