În ce spanac a intrat PSD

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

PSD triumfă. A mai câștigat încă un meci. CCR i-a dat dreptate într-o partidă pierdută înainte de a fi fost jucată. Moțiunea de cenzură, care n-a putut fi votată din lipsa de cvorum, fusese totuși constituțională și bună de supus la vot, în cazul când s-ar fi constituit respectivul cvorum, care, așa cum se știe, nu s-a constituit.

Nici genialul Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurd, nu și-ar fi putut închipui ceva mai de-a-ndoaselea. O înaltă instanță se dă în specacol și declară constituțional un document ajuns între timp la coșul de gunoi, ca maculatură.

Bacalaureatul carierei domnului Ciolacu

Acum, întrebarea se pune cam așa: ce facem cu această maculatură constituțională? O lăsăm să putrezească acolo unde a căzut sau o ducem la reanimare, o conectăm la aparate și încercăm din nou să constituim cvorum, ceea ce nu reușisem prima oară?

La așa ceva, luptătorul Ciolacu, cel care a scos cu atâta curaj sabia moțiunii din teacă, suflă acum în iaurt: „Am citit comunicatul CCR, aşteptăm motivarea apoi, împreună cu colegii mei, vom lua o decizie politică privind oportunitatea continuării demersului”.

Prudență este puțin spus.  Mai degrabă panică și acea teamă a omului care simte cum îi tremură pantalonii pe el, gândind la ce-l așteaptă.  Asta sugerează dânsul că le-ar spune „colegilor”: voi m-ați împins în spanac, de m-am băgat până-n gât, tot voi scoteți-mă de aici, până nu m-am inecat de tot!

Dar observ și altceva, citind printre râmduri: domnul Ciolacu are semne de întrebare serioase chiar cu privire la oportunitatea continuării demersului. Cu privire la această oportunitate, trebuie luată o decizie politică. Adică, trebuie văzut dacă asta ajută, sau dimpotrivă, strică.

Gândit corect.  Pentru liderul partidului, asemenea decizie este adevăratul bacalaureat al carierei sale: în cazul când nici a doua oară nu s-ar constitui afurisitul de cvorum, înseamnă că dânsul personal și-a dat singur foc la pălărie.

Trei scenarii, toate dezastruoase

Fără îndoială, domnul Ciolacu  își mușcă buzele când se gândește la cei excluși spectaculos din partid, deveniți dușmani pe față,  deși acum ar fi prins bine la niște negocieri, în cazul când se lasă ispitiți la ceva  promisiuni.

Trei scenarii sunt posibile, toate teribil de dezavantajoase pentru partid și toate devastatoare pentru noii săi lideri, recent confirmați cu forme în regulă, la un congres extraordinar:

  1. Repetarea neconstituirii cvorumului, așa cum spuneam mai sus. Semnalul ar fi acela că majoritarii nu mai dețin puterea.
  2. Constituirea cvorumului și supunerea moțiunii la vot, dar neîntrunirea voturilor necesare ca să treacă. Semnalul ar fi că noii lideri conduc în derivă și fără busolă.
  3. Succesul moțiunii. Asta însemană să „treacă”. Dar mai departe?  Va accepta președintele un premier propus de PSD sau va nominaiza iarăși un liberal, eventual tot pe Ludovic Orban? Așa ceva ar fi pentru PSD mai mult decât un  semnal. Ar fi harakiri.

În opinia mea, este puțin probabil ca moțiunea de cenzură, care n-a strâns cvorumul necesar la 31 august, să-l strângă pe neașteptate într-o altă zi, din septembrie. De unde l-ar strânge? Cei patru excluși din partid știu bine de ce au plecat, nu-i prinzi înapoi. Nici nehotărâta Carmen Dan nu pare cine știe ce atrasă de noua echipă (din care, atenție, nu mai face parte!).

Bau-Baul partidului nu mai funcționează

Colac peste pupăză, între timp s-au mai produs mișcări de trupe, au plecat din PSD liderași din teritoriu, în Parlament se simte o oarecare foială, adversarii nu stau nici ei degeaba și nu pare să mai fie cineva speriat de amenințarea excluderii: nu mai funcționează Bau-Baul lui Ciolacu, moștenit de la Dragnea, via Dăncilă.

Dar cel mai important dintre toate este faptul că nominalizarea unui eventual nou premier depinde exclusiv de hotărârea președintelui Iohannis.

Iar  președintele este personalitatea cu cea mai mare legitimitate dintre toți politicienii noștri, cu o credibilitate rămasă nezdruncinată după destule încercări prin care a trecut și nu pare a fi omul dispus să se lase speriat de Ciolacii pesedeului.

De aceea, eventualul succes al unei moțiuni rămasă fără niciun fel de efect practic ar aduce inițiatorilor ei daune mult mai grele decât simpla abandonare, motivată cu lipsa de cvorum. Este de preferat să rămână la coșul de gunoi, acolo unde a căzut, decât să vină înapoi ca un bumerang, în capul celor care au născocit-o și au susținut-o cu atâta patos.

N-ar fi exclus chiar ca, vorbind de „oportunitatea continuării demersului”,  liderul formațiunii să-și imagineze scenariile posibile în partid după ce eșecul demersului continuat ar deveni scandal public.

Bastonul de mareșal din ranița doamnei Firea

Două  asemenea scenarii sunt ușor de imaginat. În primul din ele, este posibil să apară un nou tupeist, un aventurier capabil să-i bage sula-n coaste bietului Ciolacu, așa cum acesta i-a băgat-o bietei Dăncilă, de a lăsat-o fără replică.

În a doua variantă, partidul s-ar face țăndări, ar aparea din senin un fel de aripă Firea, eventual și formațiunea Grindeanu, poate aripioara Stănescu, toate desprinse de pe fuselajul gol Ciolacu, rămas singur și fără putere.

Numai întâmplarea ar putea salva partidul de la așa ceva, în cazul, foarte probabil de altfel, când Gabriela Firea ar pierde cursa la alegerile locale și ar avea interesul să scoată dânsa bastonul de mareșal din propria raniță.

Nu susțin că ar avea doamna Firea cine știe ce calități, dar trebuie să recunoaștem că este mai abilă decât Ciolacu, mai inteligentă decât Dăncilă, mai prudentă decât Dragnea, mai șmecheră decât Ponta și – bineînțeles – mult mai tânără decât Ion Iliescu.