Un cunoscut producător de la Hollywood a murit după ce a căzut de la etajul 27

Steve Bing, producător de film la Hollywood, a decedat după ce ar fi căzut de la etajul 27 al unei cladiri de lux din Los Angeles.

Poliția din Los Angeles a confirmat că investigheaza moartea unui bărbat de aproximativ 50 de ani, decedat în zona Century City din Los Angeles, scrie The Telegraph.

Autoritățile informează că, luni, în jurul orei 01:10 PM (ora locală) bărbatul a fost declarat decedat, iar procesul de identificare se află încă în desfășurare.

Potrivit publicației TMZ, care citează surse legale, se pare că producătorul ar fi cazut de la etajul 27 al unei clădiri de lux.

ADVERTISING

Bill Clinton: Avea o inimă mare

Fostul președinte american Bill Clinton, prieten cu Bing, a confirmat vestea spunând ca a avut ”o inimă mare și era dispus să facă orice pentru oamenii și cauzele in care credea”.

Bing, în vârsta de 55 de ani, era cunoscut pentru munca sa în filme precum Kangaroo Jack, al carui co-autor este, și pentru finanțarea peliculelor inclusiv The Polar Express, în care a jucat și Tom Hanks.

Cine a fost Steve Bing

Bing a renunțat la Universitatea Stanford la 18 ani, când a moștenit o avere de 600 de milioane de dolari de la bunicul său, dezvoltatorul imobiliar Leo S Bing.

ADVERTISING

Atunci și-a început și cariera la Hollywood, fiind co-autor al comediei Kangaroo Jack (2003) și investind 80 de milioane de dolari in filmul de animație The Polar Experss (2004). Filmul, avându-l ca voce principală pe actorul Tom Hanks, a înregistrat încasări de peste 300 de milioane de dolari la nivel global.

Potrivit IMDB, Bing este și producătorul documentarului lui Martin Scorsese despre formația The Rolling Stones, din 2008.

Steve Bing a fondat Shangri-La Entertainment, o organizație cu activitate în domeniul imobiliar, al construcțiilor, al divertismentului și muzicii.

ADVERTISING

Numele său este listat pe site-ul Giving Pledge, un proiect lansat in 2010 de Bill și Melinda Gates și Warren Buffett, care îi invită pe cei extrem de bogați să își doneze cea mai mare parte a averilor lor.

O.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇