Orban spune că DNA-ul Pădurilor este o ”nebunie”: Dacă intră în vigoare, îi va scăpa de pedeapsă pe toţi care au săvârşit infracţiuni silvice

Orban spune că DNA-ul Pădurilor este o ”nebunie”: Dacă intră în vigoare, îi va scăpa de pedeapsă pe toţi care au săvârşit infracţiuni silvice

Premierul Ludovic Orban susţine că legea care prevede funcţionarea unui ”DNA al pădurilor” este ”o nebunie” şi că intrarea în vigoare a actului normativ i-ar scăpa de dosare pentru o lungă perioadă pe cei care au fost prinşi şi care sunt anchetaţi în prezent pentru infracţiuni silvice.

”Nu este un proiect serios, este o nebunie vă spun: legea asta, dacă intră în vigoare, nu numai că nu va duce la creşterea eficienţei luptei împotriva infracţiunilor silvice, ci îi va scăpa de pedeapsă cel puţin pe toţi cei care au săvârşit infracţiuni silvice, au fost prinşi, li s-au instrumentat dosare de către procurori, pentru că toate aceste dosare care sunt instrumentate de 2.600 de procurori în toată ţara trebuie predate către un parchet care nu există, care nu are personal, nu are sediu, nu are infrastructură, nu are posibilitatea să angajeze”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, la Realitatea Plus.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Prim-ministrul a arătat că în termen de cinci zile de la adoptarea legii toate dosarele aflate în curs de anchetă se predau către structura nou înfiinţată, care nu are sediu, nici procurori, nici judiciarişti, resurse umane care să fie ”pregătite, specializate”.

Orban a explicat că înfiinţarea unui parchet care să sancţioneze infracţiunile de mediu şi pe cele silvice a fost propusă ”fără niciun studiu de impact, fără niciun fel de analiză” şi că în prezent concursurile pentru ocuparea unor eventuale posturi sunt blocate.

Întrebat dacă a avut un dialog cu cei de la USR, care susţin proiectul, Orban a răspuns: ”Dar credeţi că îi interesează dialogul? Pe ei îi interesează să vândă un slogan, o lozincă, DNA-ul pădurilor”.

”Deci încă o dată vă spun: dacă legea asta intră în vigoare, toţi cei care au săvârşit infracţiuni silvice şi pentru care se instrumentează dosare în momentul respectiv vor da seamă, probabil peste un an de zile, când se va înfiinţa un aşa-zis DNA al pădurilor care nu se ştie când se va înfiinţa”, a concluzionat Orban.

Şeful Guvernului a acuzat, în acest context, că ”e un întreg campionat în Parlament, hai să facem nişte proiecte de legi pe picior numai că sună bine, că dă bine la populaţie”.

În 16 iunie, Senatul a votat, decizional, proiectul de lege iniţiat de USR care prevede înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu – DIIM (DNA-ul Pădurilor).

Senatorul USR Allen Coliban a anunţat că Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea care înfiinţează DNA al pădurilor. Acesta spune că este inadmisibil jocul dublu pe care îl face PNL, care s-a abţinut la votul în Camera Deputaţilor, a votat proiectul de lege la Senat, iar acum atacă actul normativ la CCR.

USR anunță că Guvernul a atacat la Curtea Constituțională DNA-ul Pădurilor și acuză PNL de joc dublu

Citește și:

CE declanşează proceduri de infringement pentru România privind exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului şi protejarea reţelelor Natura 2000

USR propune introducerea unei garanţii pentru ambalaje, de 50 de bani sau 1 leu

Un fost consilier de la Ministerul Mediului, trimis în judecată pentru o spagă de 1,3 milioane lei, pe care a recunoscut-o


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!