Europa își îngroapă pentru prima dată emisiile în pământ: un nou început climatic

Pentru prima dată, Europa își va îngropa carbonul nu pe fundul mării, ci în sol, vestind astfel un nou capitol în lupta împotriva schimbărilor climatice.

La 30 aprilie 2025, UE a emis prima sa autorizație pentru stocarea geologică terestră a CO₂. Până acum, toate autorizațiile UE în temeiul Directivei din 2009 privind stocarea geologică a CO₂ au fost emise pentru stocarea în larg.

Autorizația a fost acordată companiei islandeze Carbfix, cu sediul în Reykjavík, pentru situl său de injectare de la centrala geotermală Hellisheiði.

Compania s-a dezvoltat în cadrul unei inițiative de cercetare finanțată de UE și purtând același nume, care a primit recunoaștere la nivel mondial pentru dezvoltarea unei metode inovatoare, sigure și eficiente de stocare a carbonului. Procesul transformă CO₂-ul injectat în rocă carbonatică stabilă în doar doi ani.

De la apă carbogazoasă la rocă carbonatată

În timp ce majoritatea proiectelor de carbon se concentrează pe stocarea în larg, abordarea terestră a CarbFix2 marchează o schimbare esențială: aceasta accelerează procesele naturale de mineralizare din bazalt, o rocă vulcanică formată prin răcirea lavei.

Metoda revoluționară prin care se extrage ieftin dioxidul de carbon din aer și se stochează în apa de mare

La Hellisheiði, CO₂-ul este captat de la centrala geotermală și două unități de captare directă a aerului. Gazul CO₂ este dizolvat în apă (la fel ca în cazul preparării unei băuturi acidulate), care este apoi pompată adânc în straturi poroase de bazalt, unde mineralele din rocă reacționează cu CO₂ și îl transformă în rocă carbonatică solidă.

„Este o realizare majoră și un pas important către un impact real și pozitiv asupra schimbărilor climatice”, spune Edda Sif Pind Aradóttir, director general al Carbfix, care a coordonat CarbFix2 – a doua etapă a cercetării finanțate de UE.

Aradóttir afirmă că noua autorizație plasează centrala Hellisheiði , administrată de compania soră a Carbfix, ON Power, „în prima linie a sectorului geotermal global” și îi conferă Islandei un rol de lider în construirea unei industrii care să susțină atât obiectivele climatice ale UE, cât și pe cele globale.

Până în prezent, Carbfix a stocat peste 100.000 de tone de CO₂. Acum că a obținut noua autorizație, poate stoca același volum anual, obiectivul pe termen lung fiind de a stoca până la 3,2 milioane de tone pe o perioadă de 30 de ani – compensând integral emisiile centralei și captând carbonul provenit de la alte proiecte care operează la fața locului.

Inovație foarte promițătoare: A fost inventată o pulbere care poate curăța aerul de CO2 „ca nimic altceva”

De la cercetare în practică

CarbFix a început în 2007 ca un parteneriat între industrie și mediul academic, axat pe mineralizarea CO₂. A devenit o inițiativă de cercetare finanțată de UE între 2011 și 2014. Testele în teren au început la Hellisheiði în 2012, iar până în 2014, cercetătorii au confirmat că CO₂ este mineralizat cu succes și au început să stocheze emisiile centralei.

A doua fază a cercetării, CarbFix2 (2017-2021), a avansat și mai mult tehnologia cu ajutorul unor parteneri de cercetare din Franța, Spania și Elveția.

Bergur Sigfússon, șeful departamentului de sisteme al CarbFix și membru fondator al echipei, a subliniat cele trei obiective principale ale cercetării: optimizarea tehnologiei de captare a CO₂ din procesele industriale, integrarea acesteia cu un mijloc de stocare și explorarea utilizării apei de mare în procesul de stocare.

„Conceptul nostru general este de a folosi aceeași metodă utilizată și de natură pentru a regla concentrațiile de CO₂ pe termen lung din atmosferă”, spune acesta.

Imitarea naturii

În ciclul natural, CO₂-ul atmosferic se dizolvă în apa de ploaie, care apoi se infiltrează în pământ. CO₂-ul acidifică apa, permițându-i să dizolve rocile. În formațiunile bazaltice, acest lucru eliberează minerale care reacționează cu CO₂ pentru a forma carbonat de calciu, blocând astfel carbonul.

Carbfix imită acest proces prin injectarea de apă îmbogățită cu CO₂ în straturi de bazalt situate la cca. 300 m până la 1.000 de metri sub pământ.

„Accelerăm procesul”, spune Sigfússon. „Încărcând mai mult CO₂ în apă, o facem mai acidă, astfel că dizolvă rocile mai repede.” Această apă poate conține de câteva ori mai mult CO₂ decât o băutură răcoritoare carbogazoasă obișnuită.

O soluție sigură și scalabilă

Spre deosebire de metodele convenționale, care implică pomparea gazului CO₂ în formațiuni de roci adânci, cum ar fi puțurile de petrol epuizate, abordarea Carbfix dizolvă mai întâi CO₂-ul, reducând riscul de scurgeri și blocându-l permanent în roca solidă.

Deși depozitarea subterană poate fi ceva obișnuit, Carbfix oferă o alternativă importantă. După cum subliniază Sigfússon, condițiile geologice variază în lume, astfel că sunt necesare mai multe opțiuni de stocare pentru a îndeplini obiectivele climatice globale.

Reducerea emisiilor este în mod clar prioritară, dar Sigfússon este pragmatic.

„Există unele emisii provenite de la industriile grele pe care nu le putem reduce”, recunoaște acesta.

De aceea, Carbfix și-a extins sfera de acțiune dincolo de centralele geotermale pentru a include și industrii în care emisiile sunt greu de redus, cum ar fi fabricarea cimentului, producția de oțel și uzinele chimice.

În prezent, operează cinci centre de injectare la nivel mondial și colaborează, de asemenea, cu compania elvețiană Climeworks, lider mondial în captarea directă a aerului. Împreună, au devenit prima echipă care a stocat CO₂ din captarea directă a aerului în subteran.

Potențial semnificativ

Potrivit lui Sigfússon, care se descrie ca geolog de profesie, bazaltul este abundent, acoperind aproape întreg fundul oceanului și până la cca. 5 % din suprafața terestră.

„Nu se regăsește peste tot”, spune acesta, „dar este suficient de răspândit pentru ca tehnologia noastră să aibă un impact global.”

Numai Islanda ar putea, teoretic, să stocheze toate emisiile anuale de CO₂ ale lumii, în timp ce formațiunile extinse de rocă vulcanică ale Japoniei ar putea absorbi între 40 și 400 de gigatone – suficient pentru a acoperi decenii întregi ale propriei producții. Desigur, constrângerile de ordin practic și economic înseamnă că doar o fracțiune din această capacitate ar putea fi utilizată vreodată.

În 2022, ministrul japonez al Economiei, Comerțului și Industriei, Yasutoshi Nishimura, a vizitat unitățile Carbfix din Islanda și, deși nu au fost încă anunțate proiecte comune, ambele părți recunosc potențialul imens.

Carbfix va fi prezentă la Expoziția Universală de la Osaka (Japonia) din septembrie, unde tehnologia sa va ocupa un loc central în cadrul Pavilionului Nordic, evidențiind rolul de lider al Islandei în acțiunile climatice.

Injectarea de apă de mare

În prezent, Carbfix stochează anual în jur de 90.000 de tone de CO₂ în subteran, dar lucrează la extinderea și exploatarea unei părți din vasta capacitate a Islandei.

Următorul său proiect major este dezvoltarea unui hub în sud-vestul Islandei, cunoscut sub numele de Terminalul Coda, care va stoca CO₂ captat și transportat de la siturile industriale din nordul Europei. Începând din 2029, terminalul își propune să stocheze 700 000 de tone de CO₂ anual, ajungând până la 3 milioane de tone anual până în 2032.

Cele mai recente activități de cercetare ale echipei Carbfix se concentrează pe utilizarea apei de mare – în locul apei dulci – pentru a injecta CO₂ în rocile de sub fundul mării, o tehnică testată pentru prima dată în cadrul proiectului CarbFix2.

„Există un interes evident”, spune Sigfússon. „Avem o cantitate enormă de apă de mare lângă tot acest bazalt.” Însă sărurile și mineralele din apa de mare prezintă provocări tehnice care încă trebuie rezolvate.

Pe măsură ce acest experiment islandez prinde avânt, ar putea oferi un plan global, transformând CO₂-ul în piatră sub picioarele noastre și ajutând lumea să combată schimbările climatice la o scară cu adevărat globală.

Articol scris de Michael Allen

Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al UE. Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.

Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.

Mai multe informații