Vera Jourova: Situația presei din România nu este foarte roză

Vera Jourova: Situația presei din România nu este foarte roză
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Situaţia presei din România nu este foarte roză şi este mult loc de îmbunătăţiri, iar România ar trebui să arate progrese din acest punct de vedere în raportul privind statul de drept din acest an, a declarat miercuri seară, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

Raportul privind statul de drept din 2022 al Comisiei Europene menţionează că media din România se confruntă cu probleme precum faptul că „transparenţa asupra acţionariatului media continuă să fie incompletă” şi înrăutăţirea situaţiei privind ameninţările, cazurile de hărţuire şi violenţă împotriva jurnaliştilor.

ADVERTISING

Întrebată dacă noile instrumente legislative propuse de Comisia Europeană anul trecut - precum Directiva UE anti-SLAPP şi European Media Freedom Act - şi aflate în prezent în curs de adoptare la nivel european sunt suficiente pentru a aborda aceste probleme, Vera Jourova a răspuns afirmativ, precizând în acelaşi timp că aşteaptă mai mult de la statul român până atunci.

„În lege sunt abordate, dar bineînţeles, mi-aş dori ca aceste probleme să fie abordate în viaţa reală. România are încă spaţiu pentru a face ceva fără a fi împinsă de la spate de legea UE. Am fost în ţară şi vreau să vin nou din cauza chestiunilor judiciare şi, bineînţeles, este în interesul României să arate progrese în raportul privind statul de drept din iulie acest an faţă de cel din 2022", a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă.

ADVERTISING

„Vom evalua obiectiv situaţia. Am vorbit cu jurnaliştii din România, am discutat cu autoritatea legală de reglementare, situaţia acolo nu este foarte roză şi este mult loc de îmbunătăţiri", a adăugat Vera Jourova.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇