PSD o repune pe Monica Gubernat în fruntea CNA, în plin asediu al propagandei rusești

PSD o repune pe Monica Gubernat în fruntea CNA, în plin asediu al propagandei rusești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul a repus-o marţi pe Monica Gubernat la şefia CNA, în contextul în care propaganda rusească se face din plin resimţită la unele televiziuni de ştiri şi vine şi anul electoral 2024.

Votul a fost secret cu buletine. S-au înregistrat 233 de voturi ”pentru” şi 4 ”contra”, în condiţiile în care parlamentarii USR şi cei neafiliaţi de la Forţa Dreptei şi REPER nu au participat. Dar a existat la limită cvorum de 234 de parlamentari, cu ajutorul Dianei Șoșoacă și a altor parlamentari neafiliați.

Gubernat a fost propusă pentru şefia CNA în 19 ianuarie 2023, iar Valentin Jucan a fost ales vicepreşedinte.

Monica Gubernat este membru CNA din 2018 şi a mai fost președintele Consiliului până în iulie 2021, când a demis-o coaliția PNL-USR.

ADVERTISING

Pentru a o putea readuce pe Monica Gubernat la putere a fost nevoie de modificarea Legii de funcționare a CNA, care prevedea că un președinte demis nu mai poate ocupa funcția. Aşa că PSD a depus un amendament care a eliminat exact alineatul care împiedica realegerea Monicăi Gubernat.

În mandatul precedent, Monica Gubernat a fost susţinută de PSD şi CNA s-a remarcat prin modul lax în care a tratat excesele televiziunilor care au preluat în pandemie teoriile conspiraționiste şi antivacciniste.

Acum revenirea Monicăi Gubernat se întâmplă în contextul în care propaganda rusească se aude frecvent şi pe diverse voci la România TV, Antena3 sau Realitatea TV. În plus, mandatul ei va acoperi şi anul super-electoral 2024.

ADVERTISING

Iată un exemplu foarte recent: Ce vrea Marina Tauber și ce a căutat la România TV? Analiză video


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇