NASA anunță al treilea zbor de succes pe Marte, cu elicopterul Ingenuity: A fost incredibil

NASA anunță al treilea zbor de succes pe Marte, cu elicopterul Ingenuity: A fost incredibil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mini-elicopterul trimis de NASA pe Marte, Ingenuity, a efectuat duminică al treilea zbor pe ”Planeta Roşie”, deplasându-se mai departe şi mai repede decât a făcut-o în celelalte două misiuni anterioare, atingând 7 km/h, a anunţat agenţia spaţială americană, citată de AFP.

După un prim zbor în care mini-elicopterul a planat şi un al doilea zbor aproape staţionar, Ingenuity a parcurs apoi 50 de metri, atingând o viteză de 2 metri pe secundă, sau 7 kilometri la oră.

”Zborul de astăzi corespunde cu ceea ce am planificat, însă a fost totuşi incredibil”, a declarat managerul programului, Dave Lavery, citat într-un comunicat emis de la sediul NASA din Washington.

Roverul Perseverance, la bordul căruia a sosit pe suprafaţa planetei Marte mini-elicopterul cu o greutate de 1,8 kilograme, a filmat acest al treilea zbor de 80 de secunde. NASA a anunţat duminică că filmările vor fi trimise pe Pământ în zilele următoare.

Acest zbor cu deplasare laterală a fost un test pentru sistemul de navigaţie autonomă al elicopterului, care efectuează acest traseu pe baza informaţiilor primite în prealabil. ”Dacă Ingenuity zboară prea repede, algoritmul de zbor nu poate identifica terenul”, a explicat NASA.

ADVERTISING

Densitatea foarte scăzută a aerului marţian (1% din cea a atmosferei terestre) a obligat echipele NASA să proiecteze un elicopter ultra-uşor, ale cărui elice se învârt mult mai repede decât cele ale unui motor standard, pentru a-l putea face să decoleze.

Agenţia spaţială pregăteşte un al patrulea zbor. Gradul de dificultate creşte în cadrul acestor zboruri pentru a testa limitele Ingenuity.

Experimentul Ingenuity se va opri indiferent de rezultate peste aproximativ o lună, pentru a-i permite roverului Perseverance, la bordul căruia mini-elicopterul a ajuns pe Marte, să se dedice misiunii sale principale: căutarea urmelor care ar putea să ateste prezenţa unor forme străvechi de viaţă pe "Planeta Roşie".

ADVERTISING

Citește mai multe despre descoperirile anunțate pe Marte:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇