Nucleul planetei Marte este mai mare decât se credea. Cercetătorii vorbesc despre asemănări cu Pământul

Nucleul planetei Marte este mai mare decât se credea. Cercetătorii vorbesc despre asemănări cu Pământul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de ştiinţă au măsurat pentru prima dată în mod direct miezul unei alte planete, prin intermediul misiunii InSight a NASA pe Marte, şi au descoperit că nucleul ”Planetei Roşii” este considerabil mai mare decât estimările anterioare.

Instrumentele cu care este dotată sonda au ascultat energia seismică din adâncimile planetei.

Datele sugerează un diametru de 1.810 - 1.860 de kilometri, aproximativ jumătate din dimensiunea nucleului Pământului.

Acesta este mai mare decât unele estimări, ceea ce înseamnă că nucleul marţian este mai puţin dens decât estimările anterioare, probabil datorită prezenţei elementelor mai uşoare, precum oxigenul, relatează luni Science Focus.

ADVERTISING

Condiții de viață pe planetă?

Aceste măsurători nu au fost încă publicate într-un jurnal ştiinţific, însă au fost prezentate la ediţia virtuală din acest an a conferinţei de ştiinţă selenară şi planetară - Lunar and Planetary Science Conference.

Descoperirea ar putea ajuta cercetătorii să pună cap la cap mai multe informaţii despre modul în care a evoluat Marte şi suscită întrebări cu privire la condiţiile pentru potenţiala viaţă pe planetă.

Datele au fost obţinute cu ajutorul unui seismometru, a explicat Divya Persaud, specialistă în planetologie la University College London (UCL), care nu a fost implicată în cercetare.

ADVERTISING

''Este precum o ureche foarte sensibilă lipită de sol, care ascultă evenimentele energetice din interiorul unei planete. Pe Pământ, acestea sunt de obicei cutremure.

InSight a detectat sute de evenimente seismice în primul an al misiunii sale pe Marte. Evenimentele seismice de pe Marte, cum ar fi cutremurele sau impactul meteoriţilor, sunt entuziasmante pentru geologi, dar sunt, de asemenea, un instrument util.

Pe Pământ, când un cutremur eliberează multă energie, aceste valuri de energie se deplasează rapid prin interiorul planetei şi ricoşează din diferite materiale, cum ar fi magma, sau graniţele dintre straturile diferitelor tipuri de roci. De asemenea, ele încetinesc în unele materiale sau accelerează în altele'', a explicat ea.

ADVERTISING

Măsurând intensitatea acestor semnale şi modul în care interacţionează cu materialul subteran, oamenii de ştiinţă pot detecta structura internă a planetei. Echipa InSight a folosit aceeaşi tehnică pe Marte.

Persaud s-a declarat intrigată de faptul că nucleul nu este atât de dens în comparaţie cu estimările anterioare deoarece acest lucru poate schimba ceea ce se cunoştea despre modul în care au evoluat planetele şi sistemul solar.

''Nucleele ne indică, de asemenea, mai multe despre energia din sistemul solar de-a lungul timpului'', a precizat ea, ''nu doar în ceea ce priveşte Marte, ci toate planetele terestre care s-au format în acelaşi timp dar în moduri foarte diferite unele de altele''.

''Înţelegerea structurii lui Marte ne oferă mai multe informaţii despre nivelurile de căldură de la început, la ce adâncimi şi în ce rată în timp (s-au manifestat), şi reprezintă o piesă importantă de puzzle în misterul mai mare cu privire la modul în care planetele s-au format aşa cum au făcut-o şi de ce'', a indicat Divya Persaud.

Printre ultimele descoperiri InSight

InSight, care se află aproape de ecuatorul marţian, este posibil să nu mai raporteze alte descoperiri.

Praful începe să se acumuleze pe panourile sale solare pe măsură ce Marte se îndepărtează de Soare pe orbita sa, iar sonda va începe în curând să-şi piardă capacitatea de reîncărcare cu energie.

Cu toate acestea, descoperirile sale au deja o importanţă deosebită şi conduc la puzzle-uri mai mari de rezolvat.

Nucleul planetei ne-ar putea oferi mai multe informaţii despre un câmp magnetic străvechi ce a susţinut odată o atmosferă marţiană, care nu era cu mult diferită de cea a Pământului.

Acest lucru ne-ar putea spune mai multe despre viaţa potenţială pe Marte în trecutul îndepărtat.

''Este, de asemenea, semnificativ faptul că InSight a avut un mare succes, din punct de vedere tehnologic'', a spus Persaud.

''Deţin măsurători seismice doar de pe Pământ, Lună şi Marte, iar aici avem un instrument avansat de succes, care ne schimbă perspectiva asupra Marte. Pe viitor, un seismometru pe un corp (ceresc) precum Europa ar putea să ne ofere o perspectivă fantastică asupra unei lumi radical diferită. Viitorul seismologiei planetare este cu adevărat entuziasmant'', a adăugat planetologul.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇