Pe Marte au ajuns deja 5 rovere ale NASA, pe când primul echipaj uman?

Pe Marte au ajuns deja 5 rovere ale NASA, pe când primul echipaj uman?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noul rover al NASA, Perseverance, a reuşit să ajungă cu bine la suprafaţa lui Marte, fiind al cincilea rover american care şi-a pus roţile pe solul marţian.

Pe când va veni şi rândul oamenilor, întreabă AFP, amintind de obiectivul ambiţios al explorării marţiene cu echipaj uman ce a fost anunţat de mai multe decenii, dar care se lasă încă aşteptat, cel puţin pentru viitorul apropiat.

"De acum până la jumătatea anilor 2030 vom începe probabil să utilizăm mijloacele care ne-au ajutat să mergem pe Lună pentru a trimite astronauţi spre Marte", a declarat joi Steve Jurczyk, administratorul interimar al NASA.

Deşi marile provocări tehnologice pentru cucerirea planetei Marte sunt mai mult sau mai puţin rezolvate, lipsesc totuşi încă numeroşi factori din această ecuaţie.

Provocări tehnice

O călătorie spre Marte durează în jur de 7 luni, iar astronauţii vor trebui să petreacă iniţial cel puţin 30 de zile la suprafaţa Planetei Roşii, conform NASA. Temperatura medie la suprafaţa acestei planete este de -63 grade Celsius, radiaţiile sunt o problemă majoră, iar aerul rarefiat este compus în proporţie de 95% din dioxid de carbon.

ADVERTISING

Gravitaţia acestei planete reprezintă doar 38% din cea a Terrei. Însă, "datorită experienţei pe care o avem cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), am reuşit să învăţăm multe despre microgravitaţie", susţine G. Scott Hubbard, fost angajat al NASA care a coordonat primul program marţian.

Numeroase tehnologii şi materiale care ar putea oferi răspunsuri la problemele cu care se vor confrunta primii astronauţi pe Marte trebuie în continuare testate.

Perseverance a adus pe Marte mai multe instrumente pe care le testează pentru a pregăti viitoarele misiuni cu echipaje umane. Unul dintre cele mai interesante astfel de instrumente este MOXIE, de mărimea unei baterii de maşină, care poate sintetiza oxigen direct la suprafaţa lui Marte din dioxidul de carbon atmosferic - într-un mod similar plantelor. Oxigenul, care ar asigura mediul propice vieţii în avanposturile ridicate pe Marte, poate fi folosit şi drept combustibil.

ADVERTISING

În plus, deja celebrul program spaţial Artemis care este în centrul preocupărilor NASA din prezent şi care vizează revenirea echipajelor umane pe Lună, este considerat un program de încercare pentru viitoarele misiuni pe Marte.

În cadrul acestui program va fi testat şi un nou combinezon de scafandru spaţial, xEMU, care este conceput pentru a oferi o mai bună mobilitate şi protecţia adecvată împotriva temperaturilor foarte scăzute. De asemenea, va fi testată şi o minicentrală nucleară pentru producerea de energie electrică, în special în cazul frecventelor furtuni de praf de pe Marte care pot bloca lumina solară perioade lungi şi fac imposibilă utilizarea panourilor solare pentru energie.

Aceste teste se vor desfăşura pe Lună dintr-un motiv foarte simplu: dacă ceva nu va merge bine, pe Lună pot fi trimise ajutoare în timp scurt. Pe Marte, "dacă lucrurile vor merge prost şi se strică, te afli la ani de zile distanţă de casă", a explicat pentru AFP Jonathan McDowell, cercetător în cadrul Centrului pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian.

ADVERTISING

Trimiterea oamenilor pe Marte este o misiune "realizabilă, însă pentru moment este mai sigur să trimitem roboţi" pentru care standardele de siguranţă necesare sunt mult mai mici", a rezumat Laura Forczyk, analist al sectorului spaţial.

Voinţa politică

Cel mai important obstacol rămâne însă voinţa politică şi finanţările care depind de ea. În 1990, preşedintele George H.W. Bush anunţa că primii oameni vor ajunge pe Marte înaintea celei de-a 50-a aniversări a primilor paşi pe Lună, în iulie 2019.

Promisiunile similare făcute de trei dintre succesorii săi, Bush fiul, Barack Obama şi Donald Trump nu au dus la apariţia unui program concret.

La orizontul anilor 2030? "Este posibil (…) însă fără voinţa politică din partea Administraţiei şi a Congresului nu se va întâmpla", subliniază G. Scott Hubbard.

Preşedintele Joe Biden nu a numit încă un administrator permanent pentru NASA şi nici nu şi-a prezentat deocamdată viziunea pentru programul spaţial. Pentru moment, purtătorul său de cuvânt a oferit asigurări că va fi susţinut programul Artemis.

Obiectivul de a trimite astronauţi pe Lună până în 2024 ar putea să se confrunte cu întârzieri şi ca un efect de domino, aceste întârzieri vor afecta şi viitoarele misiuni umane pe Marte, conform Laurei Forczyk, care este de părere că primii paşi pe Planeta Marte ar putea fi făcuţi la orizontul anilor 2040.

NASA la concurenţă cu SpaceX

NASA ar putea să se vadă depăşită în cursa spre Marte de SpaceX, compania miliardarului Elon Musk care nu şi-a ascuns niciodată intenţia de a coloniza planeta Marte.

Pentru călătoria spre Marte, NASA mizează pe racheta SLS (Space Launch System) care urmează să fie testată spre sfârşitul acestui an într-o lansare fără echipaj uman. Programul de testare a rachetei SLS s-a confruntat însă cu întârzieri şi costuri suplimentare, mai ales după testul eşuat al motoarelor din luna ianuarie.

Compania SpaceX a dezvoltat vehiculul spaţial Starship, dar două dintre prototipurile acestuia au fost distruse în teste recente. Însă contrar agenţiilor finanţate de contribuabili, Elon Musk investeşte în acest proiect banii personali şi astfel îşi poate asuma ce riscuri vrea.

Din această cauză "şi prin abordarea sa rapidă, SpaceX poate avea un vehicul spaţial gata de lansare înainte de NASA", estimează G. Scott Hubbard, care conduce un comitet de experţi pentru securitate pentru SpaceX. "Cu toate acestea, pentru a avea un echipaj uman la bord, este nevoie de echipamente avansate de menţinere a vieţii, echipamente în care NASA investeşte de câteva decenii deja".

Astfel, concluzionează AFP, în locul unei competiţii, NASA şi SpaceX ar trebui să devină partenere pentru a realiza obiectivul trimiterii primului echipaj uman pe Marte.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇