Rămășițele parțial mumificate ale unui fost sclav din Pompei au fost descoperite și au luat prin surprindere comunitatea științifică. Inclusiv oasele și părul s-au păstrat.
Rămășițele au fost descoperite într-un mormânt din necropola Porta Sarno, aflată la una dintre intrările principale din oraș și ele îi aparțin lui Marcus Venerius Secundio, fost sclav, devenit un magistrat roman bogat după eliberare, după cum arată The Guardian.
Bărbatul a murit la 60 de ani, cu zeci de ani înainte ca Pompei să fie distrus de erupția vulcanului Vezuviu. De altfel, cenușa i-a păstrat rămășițele parțial mumificate.
Citește și A fost reconstituit chipul tatălui faraonului Tutankhamon
E cel mai bine conservat corp găsit vreodată în Pompei, păstrându-se inclusiv părul grizonant și cartilajele unei urechi.
Descoperirea e neobișnuită, pentru că, în acele vremuri, adulții erau arși. O urnă de sticlă a fost găsită de asemeni în mormânt și se crede că acolo se află cenușa unei femei, Novia Amabilis, cel mai probabil soția lui Secundio.
Despre Marcus Venerius Secundio, oamenii de știință de la Universitatea Valencia, cei care au făcut descoperirea, spun că acesta, după ce a fost eliberat din sclavie, a făcut avere şi a dobândit un statut social privilegiat ca magistrat roman.
Vezi și A fost descoperită o mumie total atipică. Modalitatea de împachetare este fără precedent